Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) condusă de judecătoarea Dana Gîrbovan reacționează prompt la afirmațiile ministresei Justiției Raluca Prună, care deunăzi afirmă despre proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat că, dacă va fi adoptat de Parlament în forma actuală se va crea o „imunitate absolută” pentru avocați, „ceva nemaiîntâlnit în UE”.
Judecătorii i-au transmis o scrisoare premierului Dacian Cioloș în care îi cer să indice public „de îndată” articolul din proiectul Legii avocaturii la care Raluca Prună a făcut referire și despre care a susținut că ar crea avocaților „imunitate absolută”, întrucât din lecturarea proiectului de lege și al punctului de vedere al Guvernului la modificările propuse legii 51/1995, UNJR nu a putut identifica nicăieri sintagma “super-imunitate” sau “imunitate absoluta”.
În acest context, UNJR apreciază că se impune „o analiză punctuală a propunerii legislative” prin „indicarea precisă a normelor europene la care ministrul justiției a făcut referire, pentru a putea avea o dezbatere profesionistă pe un subiect ce ține de bună administrare a justiției”.
În demersul său, UNJR îi comunică lui Dacian Cioloș că se impune o clarificare față de aceste declarații cu atât mai mult cu „afirmatiile ministrului justitiei Raluca Pruna au creat o adevarata isterie in presa, discursul rational fiind inlocuit de strigate de ca se doreste subjugarea justitiei„, UNJR continuand prin mentiunea ca Justitia se realizeaza in instante de catre judecatori, ci nu de avocati.
În atare conditii, UNJR cere Guvernului sa publice cat mai rapid un punct de vedere „pentru a arata opiniei publice, concret, care articol din propunerea legislativa (PL-x nr. 555/2015) de modificare a legii avocatilor ar produce o „imunitate absoluta” avocatilor, asa cum a declarat ministrul justitiei”, scrie luju.ro
Prezentam in continuare comunicatul Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania din data de 17 mai 2016:
Intr-o scrisoare trimisa premierului Dacian Ciolos pe data de 17 mai 2016, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania i-a solicitat sa indice public „de indata” articolul din proiectul de modificare a legii avocatului „la care ministrul justitiei Raluca Pruna face referire ca ar crea avocatilor o „.
Solicitarea vine in contextul in care doamna ministru al justitiei Raluca Pruna a declarat la CSM, pe data de 16 mai 2016, ca „nu putem face din niciun fel de profesie liberala, fie si cea a avocatilor, o profesie care se bucura de o imunitate absoluta. Este ceva nemaintalnit in UE”.
Declaratiei domniei sale vine dupa ce, pe data de 5 mai 2016, prezenta la un eveniment organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucuresti, ministrul justitiei Raluca Pruna a spus: „Asistam acum la o ofensiva care aduce aminte de o restauratie. Imi voi folosi vocea pentru a nu pierde ceea ce am castigat”.
„Afirmatiile ministrului justitiei Raluca Pruna au creat o adevarata isterie in presa, discursul rational fiind inlocuit de strigate de ca se doreste subjugarea justitiei, in contextul in care justitia este facuta de catre instante, prin judecatori”, s-a spus in scrisoare.
„In toata aceasta galagie publica, intretinuta de jurnalisti si membri ai societatii civile care nu sunt nici practicieni si nici cunoscatori ai dreptului, a lipsit discursul rational si argumentat pe un articol din lege clar”, au aratat judecatorii.
Pozitia judecatorilor este ca „analiza punctuala a propunerii legislative trebuie facuta cu indicarea precisa a normelor europene la care ministrul justitiei a facut referire, pentru a putea avea o dezbatere profesionista pe un subiect ce tine de buna administrare a justitiei”.
„Analiza unei propuneri legislative trebuie facuta pornind de la principiul ce se doreste a fi ocrotit prin norma propusa, trecand prin modul concret in care acesta este implementat, pentru a se verifica in ce masura solutia aleasa este sau nu excesiva. O astfel de dezbatere permite si identificarea unor eventuale erori, ce pot fi in acest mod corectate”, au spus judecatorii.
La lecturarea proiectului de lege si al punctului de vedere al Guvernului la modificarile propuse legii 51/1995, UNJR nu a putut identifica nicaieri sintagma “super-imunitate” sau “imunitate absoluta”.
Avocatii indeplinesc un rol incontestabil in infatuirea justitiei si in asigurarea efectiva a dreptului constitutional la aparare, au spus judecatorii.
Judecatorii, au solicitat, in consecinta, publicarea de indata a unui punct de vedere al Guvernului „pentru a arata opiniei publice, concret, care articol din propunerea legislativa (PL-x nr. 555/2015) de modificare a legii avocatilor ar produce o “imunitate absoluta” avocatilor, asa cum a declarat ministrul justitiei”.
„Facem un apel la o dezbatere profesionista, argumentata pe subiectele ce privesc infaptuirea justitiei, ferita de exagerari ce risca sa aiba un efect mai degraba manipulatoriu decat unul constructiv. Administrarea justitiei este un proces sobru care se face in numele legii, adica rational si nu emotional. Un act de justitie eficient si corect are nevoie de legi clare si bine gandite care sa il sustina. Modificarile la legea privind statutul avocatului sunt importante si trebuie analizate rational si profesionist, lucru pe care presa nu l-a facut”, a spus judecator Dana Girbovan, presedinte UNJR.