Cei șapte protestatari care i-au bătut pe jandarmii Cristian Felega si Stefania Nistor, au fost condamnați cu suspendare. Lumea Justiției prezintă argumentația judecătorului, despre care jurnaliștii scriu că ”are haștagu-n suflet”. Judecătorul  Anda-Irina Ivan-Enescu nu a considerat agravantă circumstanța ca doi dintre inculpați consumaseră alcool înainte de a comite violențele din Piața Victoriei, iar alt inculpat a declarat că obișnuia să fumeze marijuana, lăsând să înțeleagă că era drogat în timpul violențelor din 10 august, notează jurnaliștii.

Absolut întâmplător, în octombrie 2017, judecătoarea Andra-Irina Ivan-Enescu s-a numărat printre miile de magistrați #rezistenți care s-au înghesuit să semneze memoriul inițiat de către Forumul Judecătorilor din România împotriva legilor justiției, mai arată luju.ro.

Minuta sentintei nr. 926/2019 din dosarul nr. 33577/299/2018 AICI

Principalele fragmente din motivare:

Infractiunile comise de inculpatul Ilie Laurentiu-Gabriel

Instanta retine ca savarsirea infractiunilor retinute in actul de sesizare de catre inculpatul Ilie Laurentiu-Gabriel reiese din materialul probator administrat in cursul urmaririi penale si din declaratia de recunoastere a acestuia.

Astfel, situatia de fapt descrisa in rechizitoriu rezulta din coroborarea declaratiilor inculpatului cu inregistrarile video surprinse de televiziunile care au filmat violentele stradale si cu recunoasterea dupa plansele foto efectuata de catre martorul Ticu Claudiu Daniel.

Fiind audiat in cursul urmaririi penale, inculpatul Ilie Laurentiu-Gabriel a declarat urmatoarele:

In data de 10 august 2018, spre seara, nu-mi aduc aminte ora cu exactitate, am mers la un protest in Piata Victoriei. Am vazut pe internet despre acest protest si am hotarat sa particip si eu fara ca cineva sa ma cheme sau sa ma plateasca pentru aceasta.

Acolo am ajuns singur, iar la scurt timp am primit spray iritant lacrimogen de la un jandarm, dorind sa ajut pe cineva sa se ridice. Am fost ajutat sa ma ridic, de anumite persoane pe care nu le cunosc si astfel am constatat dupa circa 5 minute ca imi lipseste bratara din aur de la mana dreapta.

In scurt timp, am observat ca jandarmii au inceput sa patruleze in zona si au sarit oamenii pe ei. Din cauza celor intamplate anterior si din cauza faptului ca mereu am lasat de la mine si nu am intervenit niciodata, fapt ce m-a determinat sa lovesc cu piciorul un jandarm. Astfel, am sesizat ca jandarmul respectiv este o femeie si am ajutat-o sa iasa din multime. Nu stiu daca am tras de hainele jandarmului, dar nu stiu in ce zona am lovit jandarmul si cu ce intensitate.

Nu cunosc nicio persoana care a participat la protestul respectiv.”

Cu ocazia reaudierii, inculpatul Ilie Laurentiu-Gabriel a precizat ca fiind tulburat de cele intamplate, a tras de vesta unui jandarm pentru a se descarca emotional, dupa care l-a lovit cu piciorul, mentionand urmatoarele:

In seara de 10 august 2018, nu-mi aduc aminte exact ora, am mers in Piata Victoriei pentru a ma intalni cu o prietena pe nume A________ S___ care se afla la un protest, iar aceasta strangea semnaturi de la participantii la protest pentru un demers fara penali in functii publice.

Aceasta mi-a spus ca va fi acolo la protestul respectiv si astfel m-a determinat sa vin si au la protestul respectiv.

N-am luat legatura cu aceasta intrucat mi se terminase bateria telefonului si am primit pe fata spray iritant lacrimogen de la un jandarm.

Am incercat sa ajung totusi la persoana respectiva insa o persoana de langa mine a cazut pe jos din cauza sprayului. Atunci am vrut sa o ajut dar un jandar a indreptat sprayul inspre mine fiind lovit si in zona spatelui dar nu stiu cu ce anume. Pe jos am vazut niste mingi de cauciuc cu tepi si probabil cu acestea am fost lovit.

Au inceput protestatarii sa strige „PSD – ciuma rosie”, si am strigat si eu.

Atunci jandarmii au continuat sa dea cu spray iritant lacrimogen, incercand sa disperseze protestatarii. In continuare s-a dat si cu jeturi de apa.

Am sesizat ca doi jandarmi se aflau intr-o zona pe jos, pierzand contactul cu ceilalti jandarmi iar protestatarii i-au inconjurat si i-au lovit cu piciorul in zona spatelui.

In acest context mi-am pierdut o bratara de mana si astfel am tras de vesta unui jandarm sa ma descarc, fiind tulburat de cele intamplate.

Imediat am dat si eu cu piciorul in zona dorsala intr-un jandarm. Ulterior, am constatat ca jandarmul pe care l-am lovit este o femeie si am incercat sa semnalez acest fapt celorlalti protestatari, facand semne cu mainile.

Nu m-am intalnit cu prietena mea si am facut cu telefonul niste fotografii cu jandarmul care a dat cu spray iritant lacrimogen catre mine.

Aceasta se afla in memoria telefonului.

Dupa aceasta am mers catre locuinta mea, trecand pe langa un hotel din apropierea cladirii guvernului, ocazie cu care m-am intalnit cu o femeie care mi-a zis ca nu e normal cum au procedat jandarmii. Eu i-am dreptate acesteia spunandu-i ca si eu mi-am pierdut bratara si am primit pe fata spray lacrimogen. Intre timp am mai strigat „sunteti mafioti, sunteti niste hoti”. Am ajuns la locuinta mea in jurul ore 24.00.

Precizez ca nu am consumat bauturi alcoolice sau droguri.

Aveam febra si luam medicamente in seara respectiva.

Ocazional, am fumat tigari marijuana, pentru ca treceam printr-o perioada grea.

Ultima data am lucrat in calitate de specialist IT, la societatea comerciala VEO, circa 2-3 saptamani.”(…)

Infractiunile comise de inculpatul Tanase Claudiu-Florentin

Instanta retine ca savarsirea infractiunilor retinute in actul de sesizare de catre inculpatul Tanase Claudiu-Florentin reiese din materialul probator administrat in cursul urmaririi penale si din declaratia de recunoastere a acestuia.

Fiind audiat in cursul urmaririi penale, inculpatul Tanase Claudiu-Florentin a declarat ca a agresat cu piciorul o singura data pe unul dintre jandarmi, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, precizand urmatoarele:

In data de 10.08.2018 ma aflam in localitatea Snagov, jud. Ilfov, unde lucram la o piscina, iar la un moment dat m-a sunat prietenul meu P_____ D_____ si m-a intrebat daca mergem la protestul din Piata Victoriei, din seara respectiva.

Eu i-am zis acestuia sa mergem si astfel m-am intalnit cu acesta in zona lacului Tei din Bucuresti, unde locuiam cu chirie de la firma unde lucrez.

Astfel in jurul orei 22:00 acesta a lasat masina la locuinta respectiva si a m mers impreuna cu acesta la Piata Victoriei.

Ne-am hotarat sa mergem mai in fata, moment in care am obse r vat ca mai multe persoane dadeau cu sticle in jandarmi. In acest timp , jandarmii au pulverizat gaze, moment in care am parasit locul r espectiv.

Am mers mai in spate impreuna cu acesta, insa si in locul respectiv se dadea cu gaze. Atunci am fugit fiecare incotro si ne-am despartit. Am dat tricoul jos, l-am pus la gura dupa care m-am spalat pe fata cu lapte, pe care anumite persoane il ave au asupra lor.

Am ramas in zona respectiva si l-am sunat pe prietenul meu. M-am intalnit cu acesta aproape de unele antene de la televiziuni, moment in care ne-am despartit intrucat se dadea cu gaze lacrimogene si acolo.

Langa mine se aflau mai multe persoane care mi-au zis ca fiind gazat si eu sa merg in locul unde se aflau jandarmii. Persoanele care mi-au zis acest lucru erau cu fetele acoperite si mature.

Cand a venit valul de persoane catre jandarmi, o parte dintre acestia au parasit locul respectiv, ra manand doar doi jandarmi.

Am vazut cum manifestantii ii loveau pe acestia. Ceilalti jandarmi au continuat sa dea cu gaze, una dintre grenadele respectiv e a trecut pe langa urechea mea, pe care mi-a atins-o fara sa-mi provoace leziuni sau sa sangerez.

In acest moment m-am enervat ca nu puteam sa stau nicaieri din cauza gazelor lacrimogene si m-am dus si eu in locul unde se aflau cei doi jandarmi, lovind cu piciorul pe unul dintre acestia in zona spatelui sau in picior.

Stiu ca am reusit o singura data, dar ca am mai incercat o data sa lovesc jandarmul insa nu am reusit, intrucat am cazut jos.

Stiu ca inainte de a veni la protest am consumat circa 7-8 doze de bere intrucat la serviciu era ziua unui coleg, pe care si-o serbase in data respectiva.

S-a continuat sa se dea cu gaze, fapt pentru care eu am parasit locul respectiv, dar nu mai stiu exact unde anume. Eram la un moment dat intr-un loc unde s-a dat foc la niste braduti.

Aceste evenimente erau in jurul orelor 23-24, nu-mi aduc bine aminte.

L-am sunat pe prietenul meu sa ma intalnesc cu acesta si astfel m-am intalnit cu acesta in Piata Victoriei, unde nu mai erau alte persoane, acestea fiind evacuate pe alte strazi de catre jandarmi.

In afara de prietenul meu nu am mai recunoscut alte persoane in piata.

Recunosc si regret faptele comise.” (…)

Infractiunile comise de inculpatul Sutoiu Tudor-Alexandru

Instanta retine ca savarsirea infractiunilor retinute in rechizitoriu de catre inculpatul Sutoiu Tudor-Alexandru reiese din materialul probator administrat in cursul urmaririi penale si din declaratia de recunoastere a acestuia.

Fiind audiat, inculpatul a precizat ca in imprejurarea respectiva a lovit unul dintre jandarmi cu piciorul in zona coapsei, mentionand urmatoarele:

In jurul orelor 23:00, am mers impreuna cu Cojoaca Liviu si S____ Alin la o toaleta publica, situata in apropierea iesirii de la metrou, vis-a-vis de banca BRD.

Eu am iesit primul de la toaleta, moment in care am vazut ca afara situatia degenerase, fiind busculada si mult gaz lacrimogen. La scurt timp a iesit din toaleta si Cojoaca Liviu, iar apoi impreuna cu S____ Alin am mers catre zona BRD – _________________________________> La un moment dat, datorita agitatiei din jur si a gazelor lacrimogene, m-am pierdut de cei doi baieti cu care eram. Dupa acest moment, am observat in partea stanga, fata de cum stateam eu, o busculada. In aceasta busculada l-am vazut pe Cojoaca Liviu, care era agitat. Din acest motiv am mers catre busculada, cu intentia de a-l lua din acea zona pe Cojoaca Liviu pentru a ne regrupa si regasi.

Cand am ajuns in proximitatea lui Cojoaca Liviu am vazut un scut si o uniforma de jandarm. In acel moment am crezut ca are loc un conflict intre fortele de ordine si protestatari. Nu am realizat pe moment cati jandarmi se aflau in acea busculada.

Am lovit si eu cu pic iorul un jandarm aflat in acea busculada. Precizez ca am lovit jandarmul undeva in zona fesiera sau zona coapsei.

Precizez ca la acel moment eu nu am fost lovit de niciun jandarm si nici ulterior.

La un moment dat am fost prins de spate si am fost tras afara din multime. Nu stiu cine m-a tras afara din multime, dar cred ca este vorba de E_____ M____ .” (…)

Infractiunile comise de inculpatul Cojoaca Ionut-Liviu

Instanta constata ca savarsirea infractiunilor retinute in rechizitoriu in sarcina inculpatului rezulta din materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, coroborat cu declaratia de recunoastere a inculpatului.

Astfe l, comiterea faptelor rezulta din coroborarea declaratiei martorului cu identitate protejata Ciocarla A________, care l-a recunoscut pe inculpat, coroborat cu procesul-verbal de recunoastere din plansa fotografica, activitate realizata cu acest martor , pro batoriu completat de declaratia martorului V____ G_____-I____, care il plaseaza pe inculpat la locul evenimentelor, aspectul fiindu-i povestit chiar de inculpat, declaratia martorului C______ D_____-F_____ – acesta afland de la alte persoane ca inculpatul Cojoaca „a fost la protest, ca a fost haos”, martor care a aratat si ca l-a recunoscut din mai multe filmari de la protestul din Piata Victoriei, din care „reiesea ca prietenul meu Cojoaca lovea cu pumnii scutul unui jandarm”, declaratia martorului I_____ P____-A_____ – din cuprinsul careia reiese ca inculpatul Cojoaca „a dat si el in jandarmi” pentru ca „e ceva normal, pentru ca nu ii suporta pe jandarmi de la meciuri”, declaratia martorului M___ T____-C_____ – din care rezulta ca inculpatul i-a povestit ca „a observat [inculpatul!] ca doi dintre jandarmi au fost prinsi in multime si izolati de restul si el a mers spre acel loc pentru a lovi jandarmii”, continuand prin a-i spune martorului ca a lovit cu pumnul in scut, ocazie cu care i-a si aratat urme de lovituri pe antebratul drept , declar atia martorului Vasi_____ E____ – care a relatat ca in urma vizionarii mai multor filmulete si imagini a remarcat printre persoanele care agresau jandarmii un barb at cu tricou albastru care seamana cu Liviu cel pe care il stiu de mai mult timp de pe stadion, procesul-verbal de perchezitie domiciliara – din care rez ulta ca au fost identificate ob i e ctele vestimentare cu care inculpatul era imbracat la momentul evenimentului.

Fiind audiat, inculpatul Cojoaca Ionut Liviu a precizat, initial, ca a agresat jandarmii respectivi, intrucat se afla sub influenta bauturilor alcoolice, lovindu-i in mod repetat cu pumnul drept in scuturile de protectie, precizand urmatoarele:

Fiind sub influenta bauturilor alcoolice am lovit si eu de 4-5 ori cu pumnul drept in scutul celor doi jandarmi.

Aceasta imprejurare in care am lovit jandarmii a durat circa 20 de secunde.

Am lovit jandarmii respectivi intrucat am vazut ca si persoanele stranse in jurul acestora ii loveau.

Mentionez ca nu am lovit jandarmii cu picioarele ci doar cu pumnul, asa cum am precizat, in scutul acestora” .

Fiind audiat la data de 25.10.2018, inculpatul Cojoaca Ionut Liviu a precizat ca a lovit de mai multe ori cei doi jandarmi, in imprejurarea respectiva, mentionand urmato arele:

In imprejurarea respectiva am lovit de circa 2-3 ori cu pumnul drept in regiunea spatelui, pe un jandarm femeie dupa care am lovit de circa 6-7 ori cu pumnul drept in scutul jandarmului barbat.

Am incercat sa lovesc pe jandarmul femeie cu mana stanga insa nu am reusit, neavand contactul cu aceasta.

Eu am agresat jandarmii respectivi, in momentul in care acestia se aflau in picioare.” (…)

Infractiunile comise de inculpatul Dobre Claudiu Mihai

Instanta constata ca savarsirea infractiunilor retinute in rechizitoriu in sarcina inculpatului rezulta din materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, coroborat cu declaratia de recunoastere a acestuia.

Fiind audiat in cursul urmaririi penale, inculpatul Dobre Claudiu Mihai a precizat ca in imprejurarea respectiva a fost in locul in care au fost agresati cei doi jandarmi, insa nu-si aduce aminte daca a agresat pe vreunul din acestia, mentionand urmatoarele:

[…]In momentul in care am ajuns la locul respectiv, am observat un cerc mare de oameni, iar persoanele din exteriorul cercului se impingeau catre interior.

Intentionand ca sa ma apropii , am fost impins din spate de ceilalti oameni si m-am trezit ca am ajuns in marginea cercului, de unde am incercat sa filmez cu telefonul ceea ce se intampla in mijloc.

Precizez ca in momentul in care m-am apropiat de cerc am observat faptul ca pe asfa l t era cazut un jandarm. Ceea ce am observat in acest moment a fost faptul ca multimea era impartita in doua tabere, unii incercau sa apere jandarmul cazut , iar altii incercau sa-l loveasca. Nu am vazut exact daca in acest moment jandarmul cazut a fost sau nu lovit deoarece era imbulzeala.

La un moment dat , jandarmul s-a ridicat de jos, ocazie cu care mi-am dat seama ca de fapt erau doi jandarmi si nu unul singur cum crezusem initial.

Imediat am observat un barbat imbracat in tricou de culoare verde care lovea cu pumnii pe cei doi jandarmi.

De asemenea , la un moment dat am observat un barbat imbracat cu un tricou alb care s-a urcat pe un gard de protectie si a incercat sa-i loveasca pe cei doi jandarmi cu piciorul in zona capului.

In aceste clipe, un protestatar a vazut ca eu filmam intreaga scena si m-a prins cu o mana de telefon si cu cealalta m-a impins catre spate, eu cazand pe asfalt. Am oprit filmarea si m-am ridicat in picioare. Deoarece in jurul meu erau foarte multe gaze lacrimogene, nu mai intelegeam nimic din ce se intampla, eram foarte speriat, mi s-a facut si rau si am plecat din acea zona.

Dupa aceea am mers catre magazinul Orange. Si in acest loc protestatarii aruncau cu diferite obiecte si erau foarte multe gaze lacrimogene, motiv pentru care am luat decizia de a pleca acasa.

Precizez ca am fost in locul in care au fost agresati cei doi jandarmi, dar nu –mi aduc aminte bine daca am lovit sau n u, in vreun mod, pe acestia”[…]

Cu ocazia reaudierii din data de 25.10.2018, inculpatul Dobre Claudiu Mihai a precizat urmatoarele:

[…]Imi mentin declaratiile date in aceasta cauza si nu mai am nimic de adaugat. Asa cum am precizat anterior am fost prezent in momentul in care cei doi jandarmi au fost agresati, insa eu nu-mi aduc aminte daca i-am agresat la protestul din data de 10.08.2018. Stiu ca am incercat sa lovesc un jandarm cu piciorul, dar nu-mi aduc aminte daca l-am atins pe acesta cu piciorul, din cauza gazelor care mi-au afectat gandirea si viziunea pe moment.”

Ulterior, la 26.11.2018 si 28.11.2018, inculpatul a recunoscut savarsire a faptelor pentru care a fost trimis in judecata, precizand urmatoarele:

[…]Initial am vrut sa filmez ce se intampla in cercul respectiv, fara sa vad ce se afla acolo.

Intre timp am fost gazat, in jurul meu se auzeau foarte multe instigari la violenta, si aceasta m-a influentat negativ prin luarea primei decizii gresite din viata si anume de a lovi pe jandarm.

Astfel, am lovit-o cu piciorul, in imprejurarea respectiva, dar nu stiu cu care anume, in zona umarului pe un jandarm si anume pe Nistor Stefania, ulterior afland acest lucru. Imediat am sesizat ca lovisem o femeie jandarm, m-am retras si nu am mai continuat sa lovesc.

Am vizionat imaginile video pe care le-am primit si se observa acest lucru.

Regret enorm si nu cu acest gand am mers la protest sa lovesc pe cineva”. (…)

Infractiunile comise de inculpatul Dumitru Daniel

Fiind audiat in cursul urmaririi penale, i nculpatul Dumi tru Daniel a precizat, initial ca s-a aflat in locul in care au fost agresati cei doi jandarmi, a tras de haine si de curea pe unul dintre jandarmi, insa nu i-a sustras pistolul din dotare, mentionand urmatoarele:

[…]La un moment dat, am observat cum multimea tipa si se agita. Am fost luat de valul de oameni si am ajuns in centrul multimii, unde am vazut ca doi jandarmi erau cazuti pe asfalt, fiind loviti de mai multe persoane cu pumnii, cu bate si cu alte obiecte.

Am auzit de la 2 sau 3 persoane “Ba lasati-i in pace ca sunt femei”, apoi am incerca t sa imping in stanga si in dre a p ta una sau doua persoane pentru ca sa nu-i mai agreseze pe jandarm i. De asemenea , am tras de un gard metalic ca sa-i protejez pe cei doi jandarmi.

Arat ca am tras de haine si curea pe un jandarm din cei doi in cauza ca sa-l dau la o parte, pentru ca eu sa pot pleca din acea zona.

Dupa acest moment am constatat ca nu ave am cu cine sa ma lupt pentru ca sunt slabut si am renuntat sa mai stau acolo[…]” .

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaratiei, recunoscand ca a sustras pistolul in imprejurarea respectiva, iar apoi a mers impreuna cu inculpatul Cristoloveanu Mihai-Gabriel pe un teren viran din apropierea locuintei sale, unde fiecare a executat cate un foc de arma, precizand urmatoarele:

Mentin in parte declaratiile date in aceasta cauza, in sensul ca in data de 10.08.2018, in jurul orelor 19:30, impreuna cu doua fete pe care le-am amintit in declaratiile anterioare, am mers in Piata Victoriei pentru a participa la un protest.

Mentionez ca in jurul orei 22:30 m-am intalnit cu un prieten de al meu pe nume Gabi, care locuieste in Bucuresti, ____________________________ 6, persoana care ma adusese initial cu masina pana in locul in care m-am intalnit cu cele doua fete.

La un moment dat, in jurul orelor 23:15, am vazut doi jandarmi cazuti la pamant si mai multe persoane in jurul lor, unii incercand sa-i loveasca, iar altii incercand sa-i apere.

M-am apropiat si am observat la centura unuia dintre jandarmi un toc de culoare neagra in care am banuit ca se afla un pistol. In acest moment , m-am hotarat sa sustrag acel pistol si am tras de tocul respectiv. Nu am reusit sa sustrag pistolul datorita invalmaselii fiind impins in lateral. Dupa cateva secunde am revenit, am mai tras de tocul respectiv, moment in care a cazut pistolul. Am observat ca pistolul atarna de centura jandarmului fiind prins cu un snur, asem a nator unui fir de telefon. Am tras de acel snur si am reusit sa-l rup, dupa care am luat pistolul care cazuse pe sol. Imediat am pus acel pistol in borseta pe care o aveam asupra mea.

In acea aglomeratie am vazut ca persoanele cu care veni sem nu mai erau la fata locului . I n ace l moment l-am sunat de cateva ori pe Gabi sa vina sa ma ia cu masina.

L-am sunat pe acesta de circa 8 ori, deoarece acesta nu a raspuns initial, iar apoi nu puteam sa ma inteleg cu el din cauza galagiei. Intr-un final, m-am inteles cu acesta si am stabilit sa ne intalnim la el in fata portii, respectiv pe __________________________ luat metroul de la Piata Romana pana la statia Preciziei.

Am ajuns in locul respectiv, la poarta locuintei, unde m-am intalnit cu prietena acestuia pe nume M____.

Dupa circa 15-20 de minute , a ajuns si el in fata portii cu masina sa, despre care retin ca este Audi A4 de culoare neagra, dar nu-i retin numarul de inmatriculare. I-am spus acestuia ca am sustras pistolul, i l-am aratat desfacand borseta, dar fara sa-l scot. De acolo am plecat impreuna cu acesta si prietena lui cu masina inspre locuinta mea din _______________________________, unde locuiesc impreuna cu mama mea.

Cum am trecut de padurea din __________________________ pe partea dreapta, unde se afla un loc viran la circa 40 metri departare de sosea, loc unde i l-am dat prietenului meu pistolul. S-a uitat si el la acesta, dupa care mi l-a dat inapoi.

In aceasta situatie, ma aflam in afara autoturismului impreuna cu Gabi, in autoturism ramanand prietena acestuia.

De curiozitate, am tras un foc in plan vertical, dupa care am incercat sa scot incarcatorul din pistol. Nu am reusit, insa prietenul meu a reusit sa scoata incarcatorul.

Dupa aceasta, prietenul meu Gabi a vrut sa traga si el un foc de curiozitate. Astfel mi-a cerut pistolul pe care i l-am dat si a tras si acesta un foc de arma in plan vertical. In momentul respectiv incarcatorul nu se afla in pistol.

Dupa tragerea respectiva , acesta mi-a dat pistolul si i-am bagat incarcatorul, dupa ce initial acesta incercase, dar nu a reusit. L-am pus in borseta si apoi Gabi m-a lasat cu masina acasa.

S ambata, la data de 11.08.2018, in jurul orelor 14:00 – 15:00, Gabi a venit la mine acasa si impreuna am mers la o balta de agrement din __________________________ pescui. Inainte de a pleca ne-am gandit sa luam si pistolul pentru a-l ingropa pe malul lacului.

Astfel, odata ce am ajuns la acel lac, intre o liziera de copaci si malul lacului, la aproximativ 1 metru si jumatate de unul dintre copaci eu am sapat cu mana o groapa de aproximativ 10-15 cm. In aceasta groapa am pus pistolul dupa ce anterior il pusesem intr-o punga de plastic. Am acoperit groapa, iar apoi am pus frunze deasupra. Prietenul meu Gabi nu m-a ajutat sa fac groapa unde am pus pistolul , insa a vazut locul in care am ascuns pistolul, acesta fiind langa mine in momentul in care am sapat groapa.

Ulterior, Gabi m-a dus acasa cu masina, dupa care acesta a plecat la domiciliul sau si nu-mi amintesc daca in acea zi am mai luat legatura cu el. Cert este ca duminica am mai vorbit cu acesta de doua ori la telefon si prin intermediul aplicatiei Facebook.

De asemenea , luni dupa-amiaza Gabi a venit cu prietena sa la mine, insa nu am discutat nimic despre pistol, iar de pe telefonul meu Gabi a sters doua poze pe care i le-am fa cut eu la protest.

Mie nu mi-a trecut prin minte sa vand pistolul, dar nici impreuna cu Gabi nu am discutat vreun plan in legatura cu acest pistol.

Personal nu am avut niciun plan pentru acest pistol, tocmai de aceea am preferat sa-l ascund pentru a nu fi gasit sau folosit de alte persoane.

Prietenul meu Gabi este o persoana mai inalta decat mine, aproximativ 1,85 – 1,87 m, constitutie astenica, brunet, slab, fara semne distinctive, insa are mai multe tatuaje pe mana stanga sau pe mana dreapta, nu stiu cu exactitate.

Mi-a fost prezentata o plansa fotografica si l-am recunoscut pe Gabi, care se afla la pozitia numarul 2, despre acesta afland ca se numeste Cristoloveanu Mihai-Gabriel CNP: xxxxxxxxxxxxx.” (…)

Infractiunile comise de inculpatul Cristoloveanu Mihai-Gabriel

Instanta constata ca din probatoriul administrat in cursul urmaririi penale, coroborat cu declaratia de recunoastere a inculpatului rezulta ca la data e 11.08.2018 , inculpatul Cristoloveanu Mihai-Gabriel a mers impreuna cu inculpatul Dumitru Daniel, pe un teren situat in dreptul bornei kilometrice „Petrachioia 3 km”, la circa 10 m de soseaua ce face legatura intre localit atile Afumati si Petrachioaia, jud. Ilfov, unde cei doi inculpati, in mod succesiv, au executat cate un foc de arma fiecare.

In fata organelor de urmarire penala inculpatul Cristoloveanu Mihai-Gabriel a recunoscut fapta retinuta in sarcina sa, anume ca a executat un foc de arma in sol cu pistolul sustras de catre i nculpa tul Dumitru Daniel preciza nd urmatoarele:

[…]Dupa ce l-am luat pe acesta de la gura de metrou m-am deplasat catre locuinta sa din ____________________________ eram doar eu si cu Dumitru Daniel. Pe drum, cand am ajuns pe centura Bucuresti, Dumitru Daniel mi-a povestit ce a facut, respectiv ca doi jandarmi au fost prinsi de mai multi protestatari, care i-au agresat si ca el in acel moment profitand de ocazie a sustras arma unuia dintre acei jandarmi. In timp ce imi povestea aceste lucruri mi-a aratat ca in borseta avea un pistol, pe care l-a scos si mi l-a aratat.

L-am intrebat pe acesta ce a fost in capul lui, iar acesta mi-a spus ca in acel moment nu si-a dat seama de gravitatea faptei comise, dar ca acum nu mai are ce sa faca, dar ca se va gandi cu privir e la acest lucru.

Am ajuns la o padure care se afla la limita dintre comunele Afumati si Petrachioaia, unde am tras pe dreapta, fiind la un metru de strada.

Am iesit amandoi din masina, dupa care acesta a incarcat pistolul si a tras un foc in aer, in plan vertical. M-a intrebat daca vreau sa trag si eu cu pistolul si din cauza curiozitatii, deoarece nu mai vazusem o arma reala, am fost de acord sa trag si eu un foc. Daniel mi-a dat pistolul si eu am tras in jos in pamant, avand bratul la un unghi de 45 de g rade cu solul.

Dupa ce am tras i-am dat inapoi pistolul lui Daniel si ne-am urcat din nou in masina pentru a continua drumul spre domiciliul lui.

Am ajuns la locuinta lui Daniel, acesta a coborat din masina, iar eu nu m-am mai dat jos, ci m-am intors cu masina acasa.

In ziua de sambata, 11.08.2018, m-am intalnit cu Daniel in zona Gorjului unde am stat putin de vorba, dupa care ne-am despartit. Pe la orele 19:00, m-am dus cu masina la Daniel acasa. L-am luat cu masina si impreuna ne-am dus pe o balta in ________________________ dat jos, iar apoi Daniel a a___ un loc unde sa ingroape pistolul. A sapat o groapa cu mana unde a pus pistolul, iar dupa aceea a acoperit-o. Dupa aceasta activitate noi ne-am dus pe malul lacului la o distanta de aproximativ 40-50 m de locul unde ingropase arma si am pescuit. Am ramas la pescuit circa o ora, pana s-a intunecat, dupa care l-am dus pe Daniel acasa si eu m-am intors la domiciliul meu.

Mentionez ca in timpul protestelor din Piata Victoriei am aruncat si eu cu un carton de lapte, pe care l-am gasit pe jos, inspre jandarmii care alergau, dar nu am lovit pe nimeni. [… ]”

In legatura cu acuzatia adusa inculpatului Cristoloveanu Mihai Gabriel, inculpatul Dumitru Daniel a precizat la data de 23.08.2018 urmatoarele:

Mentin in parte declaratiile date in aceasta cauza, in sensul ca in data de 10.08.2018, in jurul orelor 19:30, impreuna cu doua fete pe care le-am amintit in declaratiile anterioare, am mers in Piata Victoriei pentru a participa la un protest.

Mentionez ca in jurul orei 22:30 m-am intalnit cu un prieten de-al meu pe nume Gabi, care locuieste in Bucuresti, ____________________________ 6, persoana care ma adusese initial cu masina pana in locul in care m-am intalnit cu cele doua fete.

La un moment dat, in jurul orelor 23:15, am vazut doi jandarmi cazuti la pamant si mai multe persoane in jurul lor, unii incercand sa-i loveasca, iar altii incercand sa-i apere.

M-am apropiat si am observat la centura unuia dintre jandarmi un toc de culoare neagra in care am banuit ca se afla un pistol. In acest moment m-am hotarat sa sustrag acel pistol si am tras de tocul respectiv. Nu am reusit sa sustrag pistolul datorita invalmaselii, fiind impins in lateral. Dupa cateva secunde am revenit, am mai tras de tocul respectiv, moment in care a cazut pistolul. Am observat ca pistolul atarna de centura jandarmului fiind prins cu un snur, asemanator unui fir de telefon. Am tras de acel snur si am reusit sa-l rup, dupa care am luat pistolul care se afla pe sol. Imediat am pus acel pistol in borseta pe care o aveam asupra mea.

In acea aglomeratie am vazut ca persoanele cu care venisem nu mai erau la fata locului. In acest moment l-am sunat de cateva ori pe Gabi sa vina sa ma ia cu masina.

L-am sunat pe acesta de circa 8 ori, deoarece acesta nu a raspuns initial, iar apoi nu puteam sa ma inteleg cu el din cauza galagiei. Intr-un final, m-am inteles cu acesta si am stabilit sa ne intalnim la el in fata portii, respectiv pe ___________________________ luat metroul de la Piata Romana pana la statia Preciziei.

Am ajuns in locul respectiv, la poarta locuintei, unde m-am intalnit cu prietena acestuia pe nume M____.

Dupa circa 15-20 de minute a ajuns si el in fata portii cu masina sa, despre care retin ca este Audia A4 de culoare neagra, dar nu-i retin numarul de inmatriculare. I-am spus acestuia ca am sustras pistolul, i l-am aratat desfacand borseta, dar fara sa-l scot. De acolo am plecat impreuna cu acesta si prietena lui cu masina inspre locuinta mea din _______________________________, unde locuiesc impreuna cu mama mea.

Cum am trecut de padurea din __________________________ pe partea dreapta, unde se afla un loc viran la circa 40 metri departare de sosea, loc unde i l-am dat prietenului meu pistolul. S-a uitat si el la acesta, dupa care mi l-a dat inapoi.

In aceasta situatie ma aflam in afara autoturismului impreuna cu Gabi, in autoturism ramanand prietena acestuia.

De curiozitate, am tras un foc in plan vertical, dupa care am incercat sa scot incarcatorul din pistol. Nu am reusit, insa prietenul meu a reusit sa scoata incarcatorul.

Dupa aceasta, prietenul meu Gabi a vrut sa traga si el un foc de curiozitate. Astfel, mi-a cerut pistolul pe care i l-am dat si a tras si acesta un foc de arma in plan vertical. In momentul respectiv incarcatorul nu se afla i n pistol.

Dupa tragerea respectiva, acesta mi-a dat pistolul si i-am bagat incarcatorul, dupa ce initial acesta incercase, dar nu a reusit. L-am pus in borseta si apoi Gabi m-a lasat cu masina acasa.

Sambata, la data de 11.08.2018, in jurul orelor 14:00 – 15:00, Gabi a venit la mine acasa si impreuna am mers la o balta de agrement din __________________________ pescui. Inainte de a pleca ne-am gandit sa luam si pistolul pentru a-l ingropa pe malul lacului.

Astfel, odata ce am ajuns la acel lac, intre o liziera de copaci si malul lacului, la aproximativ 1 metru si jumatate de unul dintre copaci eu am sapat cu mana o groapa de aproximativ 10-15 cm. In aceasta groapa am pus pistolul dupa ce anterior il pusesem intr-o punga de plastic. Am acoperit groapa, iar apoi am pus frunze deasupra. Prietenul meu Gabi nu m-a ajutat sa fac groapa unde am pus pistolul, insa a vazut locul in care am ascuns pistolul, acesta fiind langa mine in momentul in care am sapat groapa.

Ulterior, Gabi m-a dus acasa cu masina, dupa care acesta a plecat la domiciliul sau si nu-mi amintesc daca in acea zi am mai luat legatura cu el. Cert este ca duminica am mai vorbit cu acesta de doua ori la telefon si prin intermediul aplicatiei Facebook.

De asemenea, luni dupa-amiaza Gabi a venit cu prietena sa la mine, insa nu am discutat nimic despre pistol, iar de pe telefonul meu Gabi a sters doua poze pe care i le-am facut eu la protest.

Mie nu mi-a trecut prin minte sa vand pistolul, dar nici impreuna cu Gabi nu am discutat vreun plan in legatura cu acest pistol.

Personal, nu am avut niciun plan pentru acest pistol, tocmai de aceea am preferat sa-l ascund pentru a nu fi gasi t sau folosit de alte persoane.””.

1 COMENTARIU

  1. :)) Jandarmii aia au crezut ca sunt in uniforma si pot face orice. Dupa ce a impartit femeia pulane in stanga si dreapta ca Fat Frumos lovituri de palos balaurului, si-a luat si ea portia, ca asa e in tenis mai dai si mai sio iei. Direct a devenit paralizata de cateva bucati si o talharie. :))
    Daca eu stau pe loc si vin aia si dau in mine fara motiv pt ca sunt speriati, cred ca am dreptul sa ma apar de prostia si frica lor. Minerii in 89 au fost jandarmi mai buni decat cei din 10 august:))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.