Bugetul municipiului Cluj-Napoca este de două ori mai mare decât al celorlalte oraşe din judeţ. Toate primăriile municipiilor din judeţul Cluj vor să dezvolte proiecte cu finanţare europeană pentru atragerea de fonduri nerambursabile. Primarii din Dej, Turda, Câmpia Turzii şi Huedin doresc eficientizarea costurilor în acest an şi reducerea cheltuielilor în contextul crizei. Personalul  primăriilor din judeţ va fi restructurat. Primăria Municipiului Cluj-Napoca va avea în acest an un buget de 933 de milioane de lei, cu 30 de milioane mai mare decât cel din anul precedent.  

Primăria Dej reduce numărul de salariaţi

Conducerea primăriei Dej a anunţat că doreşte să aibă în acest an un buget de 30 milioane de lei noi, în creştere faţă de suma primită anul trecut. „Dacă anul trecut am primit 275 de miliarde de lei vechi (27,5 milioane lei noi, n.r.), anul acesta ne aşteptăm la o creştere a bugetului până la 300 de miliarde de lei ( n.r. 30 milioane de lei noi)” , a declarat Morar Costan, primarul municipiului Dej. Una dintre priorităţile autorităţilor din Dej este atragerea de proiecte cu finanţare europeană, la care vor participa cu cotă parte din bugetul primăriei. „După stabilirea organigramei şi definitivarea proiectului de buget vom stabili exact în ce fel de proiecte cu finanţare europeană vom avea fonduri să ne implicăm. Prioritatea noastră pentru 2009 este să atragem fonduri europene şi primăria va contribui la proiecte în valoare de aproximativ 30 de miliarde de lei vechi (n.r. trei milioane lei noi)”, a continuat Costan.
Primarul municipiului Dej a anunţat că pentru a contracara criza economică, la primăria Dej se va reduce numărul de angajaţi. Astfel, faţă de cei aproximativ 600 de oameni câţi are instituţia locală în subordine, până la finele anului edilul va lucra cu 20% mai puţini. „Vom încerca o reducere a costurilor prin scăderea numărului angajaţilor cu 20% şi reducerea cheltuielilor salariale de la 101 miliarde de lei vechi ( n.r. 10,1 milioane lei noi) la 85 de miliarde de lei vechi ( n.r. 8,5 milioane lei noi)”, a zis Morar Costan. Edilul a explicat că majoritatea taxelor şi impozitelor pe care le plătesc locuitorii din Dej s-au majorat în acest an cu până la 10 procente. „Am recurs la o creştere a nivelului taxelor şi impozitelor în ritm cu rata inflaţiei pentru a nu fi afectaţi de un excedent bugetar”, a explicat Costan. Municipalitatea va continua proiectele prin care se va acorda gratuitate la transportul public pensionarilor şi elevilor, proiect pentru care a alocat suma de 12 milioane lei. Pentru reabilitarea şi mentenanţa drumurilor oficialii primăriei aproximează că vor cheltui aproximativ trei milioane de lei, sumă similară celei acordate acestui sector în anul precedent. În condiţiile actuale, primarul a anunţat că suma pe care o primeşte anual de la bugetul de stat este prea mică pentru a satisface toate nevoile comunităţii pe care o conduce. „ Banii pe care îi primim de la Bucureşti sunt prea puţini pentru nevoile pe care le are Primăria Dej. Suma de care am avea nevoie să acoperim toate cheltuielile instituţiei ar trebui să fie cu 200 de miliarde de lei vechi (n.r. 20 milioane lei noi) mai mare decât în momentul de faţă. Vom face toate demersurile posibile pentru a obţine aceşti bani şi pentru a da o faţă nouă municipiului”, a declarat Costan.

Primăria Turda vrea proiecte de 80 milioane de euro

Conducerea municipiului Turda a anunţat că estimează pentru anul în curs un buget de 80 de milioane de lei. „Suma pe care o produce municipalitatea în acest an va fi de 30 milioane de lei, dar cu toate salarizările şi ceilalţi bani suplimentari pe care îi vom primi, estimăm că vom avea un buget de aproximativ 80 de milioane de lei”, a declarat Tudor Ştefănie, primarul municipiului Turda. Principala direcţie pe care municipalitatea turdeană se va axa va fi accesarea de fonduri europene. „Ne aşteptăm la o creştere a sumelor pe care le vom primi pentru bugetul primăriei faţă de anul trecut având în vedere că dorim să avem o participare activă şi substanţială în cadrul proiectelor cu finanţare europeană”, a anunţat Tudor Ştefanie. Edilul din Turda a anunţat că unul dintre proiectele pe care doreşte să le finalizeze este extinderea reţelei de apă şi canal din municipiu prin intermediul unui proiect de 80 de milioane de euro. Acest proiect se va desfăşura în colaborare cu municipalitea din Câmpia Turzii, dar şi cu satele din zonă.  Alte proiecte pe care municipalitatea intenţionează să le termine în acest an vizează  grădina zoologică, investiţia fiind de 3 milioane de euro, reabilitarea Salinei Turda, unde se vor investi aproximativ 6,5 milioane de euro. Cum angajările sunt blocate în cadrul instituţiilor de stat, Primăria municipiului Turda lucrează cu un deficit de 25 de posturi. „ În condiţiile în care finanţăm toate activităţile de la nivel local este greu să anunţi că reduci costurile cu 20 până la 30 la sută în contextul în care funcţionăm la un nivel redus de angajaţi. Cele 25 de posturi de care am avea nevoie sunt jurişti, arhitecţi sau alte poziţii de unde ne-au plecat oamenii, aceştia orientându-se spre locurile mai bine plătite din mediul privat”, a continuat Ştefănie.

Câmpia Turzii va avea „Piaţa Mihai Viteazu”

Primarul din Câmpia Turzii estimează că anul acesta bugetul municipalităţii va atinge valoarea de 30 milioane de lei noi. „Municipalitatea are ca principale obiective atragerea de finanţări de la Uniunea Europenă şi finalizarea proiectelor începute în anii precedenţi”, a declarat Ioan Vasinca, primarul municipiului.  Un proiect ambiţios, pe care autorităţile locale doresc să îl ducă la bun sfârşit, este modernizarea pieţei publice. „ Dorim să acoperim piaţa din municipiu şi să o facem să semene cu Piaţa Mihai Viteazu din Cluj”, a zis Vasinca. Alte planuri pe care municipalitatea doreşte să le înceapă în acest an sunt legate de modernizarea parcului şi construirea unui bazin de înot acoperit, dar şi reabilitarea drumurilor. Pentru aceste proiecte Vasinca estimează că se vor cheltui aproape 20 de milioane de lei. Pentu reabilitarea spitalului municipal, primăria a alocat 200.000 de lei, iar pentru îmbunătăţirea stării şcolilor din oraş vor fi acordaţi 400.000 de lei. În ceea ce priveşte reducerea costurilor, edilul din Câmpia Turzii a anunţat că va proceda ca peste tot, adică va reduce cheltuielile materiale cu 50 %,  cheltuielile de iluminat public cu 15%, dar şi costurile de salubritate. Primăria preconizează să construiască un pasaj care a primit aprobarea de la Guvern şi care va costa 12 miliarde lei vechi. „Pasajul pe care îl vom construi pe Drumul Naţional 15 Cluj- Târgu-Mureş este peste calea ferată fiind deja aprobat de Agenţia Naţională de Drumuri”, a spus Ioan Vasinca.

Huedin, cel mai mic buget

Primăria Huedin va avea un buget de doar 2,5 milioane lei. „Noi suntem foarte mici şi amărâţi şi dacă nu atragem fonduri europene, nu o să ajungem nicăieri, a declarat Mircea Moroşan, edilul din Huedin. Reprezentantul autorităţilor locale a anunţat că vrea să atragă în zonă proiecte care să depăşească valoarea de 700.000 de euro. „Unul dintre cele mai mari proiecte pe care le derulăm se referă la introducerea gazului în oraş şi avem deja studiul de fezabilitate terminat”, a continuat Moroşan. Pentru extinderea reţelei de apă şi canal şi modernizarea acesteia în municipiu vor fi acordaţi 300.000 de lei. „Dorim să extindem la Huedin reţelele de apă şi canal pe o suprafaţă de 21 de kilometri”, a explicat edilul. În ceea ce priveşte reducerea costurilor, cei din Huedin au deja 30 de posturi deficitare, deci nu mai au de unde să reducă. „ Dacă doar patru oameni din 70 au studii superioare şi la urbanism şi la investiţii am doar un singur om, de unde să mai reduc?”, a întrebat Mircea Moroşan.

Gherla, fără buget

Municipiul Gherla este singurul oraş din judeţ care nu are definitivate planurile pentru buget. „Nu ştiu ce buget avem, nu pot face o estimare şi nici nu ştiu din cap aceste cifre”, a declarat Drăgan Giurgean Ionel Ovidiu, primarul din Gherla. Edilul a adăugat că nu poate face o estimare cu privire la bugetul pe anul în curs şi că nici nu îşi aduce aminte ce buget a avut anul trecut, deşi tot el a fost primar.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.