Bărbatul care a molestat-o pe jurnalista sportivă, Greta Beccaglia, în direct la TV, sâmbătă seara, după meciul Empoli-Fiorentina, a fost identificat de polițiștii din Empoli. Episodul revoltător a făcut ocolul presei din peninsulă, mai ales că s-a petrecut fix în ziua unei campanii în Serie A de condamnare a violenței la adresa femeilor.
Suspectul principal este bărbat de 45 de ani, din provincia Ancona, fan al Fiorentinei. Agenții l-au identificat cu ajutorul imaginilor difuzate în direct la TV și cu ajutorul camerelor de supraveghere de la stadion. Camerele l-au surprins în timp ce trecea prin turnicheții de la ieșire. Mai multe anchete sunt în curs. Jurnalista a depus luni plângere. Infracțiunea de care ar putea fi acuzat bărbatul este cea de violență sexuală. Acum se încearcă și identificarea celorlalți suporteri care au hărțuit-o verbal pe jurnalistă în afara stadionului Castellani, în zona de ieșire a suporterilor Fiorentinei, relatează Corriere della Sera.
Jurnalista, lovită cu palma peste fund: „Nu poți face asta!”
În timp ce relata în direct pentru Toscana TV în afara stadionului Castellani, jurnalista Greta Beccaglia a fost hărțuită de mai mulți bărbați. Mai întâi un bărbat o lovește cu palma peste fund, apoi alții îi adresează injurii sau diverse remarci sexiste. Reacția reporterei a fost rapidă: Nu poți face asta!”, dar a fost nevoită să se apere de două ori: mai întâi de bărbații din jurul ei care au încercat să o enerveze în diferite moduri și apoi de atitudinea prezentatorului din studio care i-a transmis să nu-i ”bage în seamă”.
”M-au atins în zonele intime”
Hărțuirea nu s-a limitat doar la ceea ce camerele au surprins. Greta a povestit că la finalul live-ului s-ar fi apropiat de ea un alt individ care ar fi încercat să o atingă în zonele intime de câteva ori, înainte de intervenția cameramanului care l-a pus pe fugă. „Nu pot merge la muncă în liniște pentru că sunt o femeie tânără. Sunt șocată și speriată. Cineva mă sfătuiește să nu depun plângere, dar sunt lucruri foarte grave și inacceptabile care m-au marcat și m-au amărât profund”, a povestit Greta.
Un suporter i-a cerut să nu depună plângere
Duminică seară, după cum relatează Il Messaggero, unul dintre suporteri – speriat de consecințe – a postat mesaje pe rețelele de socializare temându-se de acțiunea în justiție a reporterului. „Te rog cu umilință în mod public să mă ierți pentru că te-am hărțuit în acest fel. Te rog să retragi plângerea”, este mesajul unui bărbat.
„Greșeala noastră a fost în primul rând organizatorică, nu ar fi trebuit să lăsăm jurnalistul singur în mijlocul unei mulțimi de „ființe” cu IQ sub zero” așa a reacționat Giorgio Micheletti, gazda emisiunii de la Toscana Tv unde lucrează reportera Greta Beccaglia. Acesta a fost acuzat de telespectatori că ar fi încercat să treacă cu vederea și să normalizeze hărțuirea sexuală.
„Intenția mea, când am rugat-o să nu-i bage în seamă, a fost de ușura momentul și a ajuta lipsa de experiență a Gretei în gestionarea unei situații dificile precum cea cu care a trebuit să se confrunte. M-am gândit mai întâi la ea… am încercat să o liniștesc… nu am vrut să minimizez ceea ce s-a întâmplat, ci să previn ceva mai rău. Nu eu sunt cel care decide, dar sper ca Greta să continue să facă live-uri în afara stadioanelor, nu cred că ceea ce s-a întâmplat o va împiedica să urmeze această carieră, dar probabil că anumite sectoare ale stadioanelor sunt frecventate de oameni lipsiți de inteligență”, a mai spus prezentatorul. Jurnalista îi ia apărarea prezentatorului Giorgio Micheletti: „Pe rețelele de socializare s-a viralizat videoclipul în care el îmi spune să nu-i bag în seamă, dar apoi a fost primul care a condamnat hărțuirea la care am fost supusă.”
Cazul a stârnit multe discuții aprinse în Italia. Paradoxal faptele s-au petrecut fix în ziua unei campanii de sensibilizare față de violența la adresa femeilor, în Serie A. Pe deoparte, pe teren, jucătorii au intrat cu un semn roșu pe față, pe cealaltă parte lucrurile au mers cât se poate de prost. Jurnalista a suportat și insulte sexiste, după ce a fost lovită cu palma peste fund, urmată de reacția ei promptă: „ Nu poți face asta!”. „M-au atins și în părțile intime” a povestit revoltată femeia.
sursa: observatornews.ro
Citește și: Vaccinarea va fi obligatorie pentru persoanele de peste 60 de ani. Cei care refuză vor plăti lunar amenzi