În premieră, jurnalişti din Italia, Spania, Anglia, Ucraina, Ungaria, Serbia şi Republica Moldova sunt invitaţi în România, la Cluj-Napoca, pentru a realiza reportaje în comun cu echipele TVR Cluj, în cadrul proiectului „Jurnalist în România”. Acestea vor fi prezentate în cadrul unor emisiuni de televiziune transmise concomitent de TVR şi de studiourile TV din ţările participante.
Prima etapă a proiectului „Jurnalist în România” a debutat luni, 13 octombrie, şi se va derula pe parcursul acestei săptămâni. Proiectul este lansat în premieră de studioul teritorial de televiziune TVR Cluj.
Prima echipă, alcătuită din jurnalişti de televiziune din Republica Moldova, printre care Olesea Russu și Ana Glușco de la Moldova 1, va realiza sub coordonarea jurnaliştilor de la TVR Cluj o serie de reportaje privind modul în care fondurile europene au contribuit la edificarea unor obiective de interes public. Programul sub care se desfăşoară această primă etapă a fost denumit „Acasă în Europa – fondurile europene”.
Următoarea etapă constă în producerea unui show de televiziune, care practic va încheia prima ediţie a proiectului, în cadrul căruia jurnaliştii participanţi îşi vor prezenta reportajele realizate în România.

De asemenea, subiectele abordate de către aceştia se vor constitui în fundament pentru organizarea în cadrul aceleaşi emisiuni a unei dezbateri de profil privind fondurile europene şi deschiderea europeană a Moldovei. Alături de jurnaliştii cooptaţi în proiect, la emisiunea respectivă vor fi invitaţi analişti, reprezentanţi ai unor asociaţii profesionale şi patronale, precum şi responsabilii de resort ai administraţiilor de la Bucureşti şi Chişinău.
Emisiunea care încheie prima ediţie a proiectului va fi produsă la Chişinău, la începutul lunii noiembrie, şi va fi transmisă în direct atât de către posturile de televiziune din România – TVR Cluj, TVR Moldova, TVR 3, TVR Internaţional, cât şi de televiziunile din Republica Moldova, se arată într-un comunicat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.