Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) a participat la dezbaterea „Preserving Romanian Culture Outside the Country’s Borders”, desfăşurată în 2 octombrie 2013 la Bruxelles. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul şi participarea europarlamentarului Norica Nicolai. Dezbaterea a fost deschisă de Excelenţa Sa ambasadorul României la Bruxelles, Ştefan Tinca.

În cadrul acestei discuţii, membrii Forumului au făcut o prezentare sumară a situaţiei presei pentru minorităţi. Romeo Couţi, preşedintele FIJR, a vorbit despre problemele grave din comunităţile de români din afara graniţelor şi rolul Forumului în semnalarea acestora.

Dificultăţile cu care se confruntă presa de limba română din Republica Moldova, şi mai ales din Transnistria, au fost prezentate de membrii Forumului, jurnalişti din Chişinău, care au subliniat în luarea lor de cuvânt rolul presei în conservarea culturii româneşti din spaţiul respectiv. Reprezentanţii Forumului au arătat situaţia critică din Transnistria, unde presa de limbă română este absentă, presa locală fiind editată exclusiv în grafia chirilică.

De asemenea, FIJR a expus dificultăţile cu care se confruntă redacţia de limba română din audiovizualul maghiar: subfinanţarea, lipsa personalului şi îngrădirea dreptului la liberă exprimare în Ungaria, problemă cunoscută în mediul european.

Expunerile privind contribuţia presei la conservarea culturii române în afara graniţelor au continuat cu o prezentare centrată pe problemele existente în Serbia şi Ucraina. Reprezentanţii FIJR au vorbit despre presiunile asupra minorităţii române din Valea Timocului, absenţa unei prese consistente a minorităţii din această zonă, dar şi despre dificultăţile legate de subfinanţare, cu care se confruntă publicaţiile româneşti de la Cernăuţi, probleme expuse de membrii Forumului din aceste ţări în cadrul congresului anual al FIJR.

Momentul central al conferinţei a fost lansarea raportului FIJR „Libertatea presei în diaspora românească”, document care însumează o serie de evenimente semnificative privind situaţia presei din ţările monitorizate: Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria. În cadrul prezentării raportului, Călin Morar a vorbit despre starea precară în care se află presa de limba română editată atât în ţările UE, cât şi în state care aspiră la acest statut.

În încheiere, europarlamentarul român Norica Nicolai a apreciat în termeni pozitivi realizările Forumului şi a reconfirmat disponibilitatea domniei sale de a sprijini în continuare în mod consistent acţiunile şi programele iniţiate de către FIJR. Astfel, ca primă iniţiativă, doamna Nicolai s-a angajat să înainteze tuturor celor 700 de europarlamentari raportul Forumului lansat în cadrul conferinţei.

 

FORUMUL INTERNATIONAL AL JURNALISTILOR ROMÂNI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.