Cazul fetiței abuzate de prietenul mamei sale în Florești s-a încheiat la Tribunalul Cluj cu o sentință cel puțin surprinzătoare, dacă nu strigătoare la cer: bărbatul a primit doar un an de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, pedeapsa minimă iar mama fetei a primit trei ani cu suspendare pentru favorizarea infractorului. Judecătorul Lucian Buta, cel care a dat sentința, are, de altfel, precedent în pronunțarea de sentințe ”amiabile” în cazuri de infracțiuni violente.
În luna noiembrie, mama fetei în vârstă de 14 ani a depus plângere la poliție, reclamând că aceasta a fost violată de către iubitul femeii. La scurt timp, bărbatul a fost arestat, pe numele său fiind emisă, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, o propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Conform unor surse apropiate acestuia, agresorul Ioan Culcsar, care lucra ca şi taximetrist, este căsătorit şi are un fiu, dar este şi amantul mamei fetiţei pe care a violat-o luni de zile. Suspectul a negat ca ar fi fost vorba de un viol, dar fetița de declarat în fața polițiștilor ca a fost amenințată, motiv pentru care nu s-ar fi plâns de abuzuri.
De ce mama a primit pedeapsă mai lungă
După câteva zile, şi Corina Gal, mama fetei, a fost arestată sub acuzația de rele tratamente aplicate minorului. S-a dovedit că femeia era de acord cu bună știință ca amantul său să întrețină relații sexuale cu fiica sa și chiar o îndemna pe fetiță să accepte avansurile acestuia.
Potrivit unor surse, mama ar fi știut despre abuzurile sexuale care aveau loc de luni de zile, dar a mers la poliție abia când a intrat în conflict cu amantul său. În plus, femeia nu respecta recomandările medicilor, deși fetița avea probleme psihice, și uneori o interna la Spitalul de Psihiatrie pentru a petrece mai mult timp cu iubitul său. Sursele citate susțin că deși fetița nu a fost maltratată, tratamentul de care avea aceasta nevoie nu a fost urmat de mama sa. Fetița a fost audiata de către procurori, iar povestea mamei, cum că nu știa nimic despre abuzuri, a fost contrazisă de aceasta, arată surse din mediul juridic.
Era disperată să îşi recupereze fetiţa
Înainte de a fi arestată, mama fetiţei a povestit pentru Gazeta de Cluj că ea a fost cea care i-a surprins pe prietenul său şi pe fetiţă, moment în care a reclamat actul la poliţie şi a dus-o pe fetiţă la Psihiatrie, unde a explicat medicilor ce s-a întâmplat. Ulterior, Direcția generală de asistenţă socială şi protecția copilului (DGASPC) Cluj a luat-o pe fetiță de la spital şi a dus-o la centrul său de la Huedin. Mama fetiței spune ca aceasta a sunat-o plângând că vrea să se întoarcă acasă, dar ca nu a primit nicio lămurire de la DGASPC în legătură cu motivul pentru care i-a fost luată fiica.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, fetița a fost luata de Protecția Copilului pentru ca exista suspiciunea că mama ar fi știut despre aceste fapte şi că l-ar fi reclamat pe amantul său pentru că nu se mai înțelegeau la bani. Aceasta susține, în schimb, că nu a știut nimic şi că fata a fost supusă unor perversiuni sexuale despre care i-a vorbit abia după ce a surprins fapta. În plus, fetița ar avea probleme de sănătate, motiv pentru este vulnerabilă şi a fost dintotdeauna dependentă de mama sa. Cu toate acestea, Corina Gal a fost decăzută din drepturi, iar fetița a fost anchetată la procuratură în absenţa ei.
Ce a decis instanţa
„În baza art. 220 al 1 C.pen. cu aplic art 35 Cp condamnă inculpatul CULCSAR IOAN la 1 an închisoare, pe care inculpatul o va executa (…)
În baza art. 220 al 4 lit b C.pen. cu aplic. art 75 al 2 lit. b C.pen. – art 76 al 1 C.pen. condamnă inculpata GAL CORINA la 2 ani închisoare (…) În baza art. 193 al 1 C.pen. cu aplic. art 75 al 2 lit. b C.pen. – art 76 al 1 C.pen. condamnă inculpata GAL CORINA la 2 luni închisoare. În baza art. 197 C.pen. cu aplic. art 75 al 2 lit. b C.pen. – art 76 al 1 C.pen. condamnă inculpata GAL CORINA la 2 ani închisoare (…) În baza art 38 al 1 Cp – art 39 al 1 lit b Cp stabileşte pedeapsa cea mai grea – aceea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul de 8 luni şi 20 zile rezultând pedeapsa de 2 ani 8 luni şi 20 zile pe care o suspendă sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani”, arată instanţa.
Astfel, Ioan Culcsar a fost condamnat pentru act sexual cu un minor, pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani, primind pedeapsa minimă, deşi infracţiunea a fost, după cum indică toate faptele, în formă continuată. Nimic despre viol, deşi această infracţiune făcea obiectul dosarului penal prezentat instanţei de procurori. Mama a fost condamnată în baza aceluiaşi articol din Codul Penal, pentru că avea fetiţa în grijă, dar şi pentru ameninţare şi în baza articolului din lege referitor la viol. În articolul 197, în baza căruia este condamnată mama, pedeapsa minimă, dacă victima este membru al familiei, pedeapsa minimă este de cinci ani. Pentru toate infracţiunile, magistratul Buta alege să ia în considerare circumstanţe atenuante, contopind pedepsele şi stabilind pedeapsa cu suspendare.
Precedentul Buta
Magistratul Lucian Buta i-a condamnat toamna trecută pe cei trei studenţi care au tâlhărit benzinăria Agip de lângă Gilău, tot la pedepse cu suspendare sub supraveghere şi a dispus punerea lor în libertate de îndată. Studenţii au acţionat în luna iulie, sustrăgând din benzinărie suma de 60.000 de lei, unul dintre ei fiind agent de pază.
Daniel Claudiu Feier s-a predat la scurt timp după împărţirea banilor, ceilalţi doi revenind în ţară doar după 3 săptămâni, după un sejur prin marile capitale europene. Feier a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, iar partenerii, Florin Beniamin Dascălu şi Pompei Ionel Baciu au primit o pedeapsă de 3 ani cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani. Cei trei mai trebuie să ramburseze proprietarilor benzinăriei restul din pradă, în valoare de 16.000 de lei.