La mijlocul acestei săptămâni, liderul mișcării esoterice MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat de judecătorii Maria Boer și Vasile Goja, de la Curtea de Apel Cluj. Magistrații au constat că Bivolaru a fost judecat până când faptele s-au prescris, astfel că nu a mai putut fi condamnat. Cu toate acestea, procurorii au atras atenția că, de fapt, prescripția faptelor ar fi intervenit abia în 2024. Dosarul a fost rejudecat, iar magistratul clujean care a emis prima sentință de achitare este Marius Lupea, de la Tribunalul Cluj.

De peste 10 ani, justiția îl judecă pe Gabriel Bivolaru, acuzat de trafic de persoane. Inițial, el a fost condamnat de Curtea de Apel Alba, dar avocații lui au obținut rejudecarea procesului. La a doua rundă de justiție, liderul MISA a fost achitat de Tribunalul Cluj, pe motiv că ar fi intervenit prescripția faptelor.

Săptămâna aceasta, Curtea de Apel a ajuns la aceeași concluzie.

”Respinge ca nefondată contestaţia declarată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr.108/J/8.10.2018 a Tribunalului Cluj. Cheltuielile jud. avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Însă, procurorii DIICOT au o altă opinie despre termenul în care ar fi putut interveni prescripția. În cadrul unui proces pentru verificarea măsurilor preventive, judecat tot la Curtea de Apel Cluj, procurorii au cerut judecătorilor să emită un mandat de arestare preventivă pe numele lui Bivolaru, însă solicitarea a fost respinsă. În cadrul cererii cei de la DIICOT au atras atenția asupra faptului că termenul de prescripție ar fi, de fapt, anul 2024. Însă, precizarea lor nu a fost luată în calcul de judecătorii clujeni.

”În ceea ce privește afirmația că cel mai târziu anul următor (2019, n.red.) s-ar împlini prescripția cu privire la acuzația cea mai importantă, aceea de trafic de persoane, este neîntemeiată. La un simplu calcul potrivit oricăreia dintre cele două legi aplicabile, prescripția se împlinește cel mai devreme în luna martie 2024”, au arătat procurorii.

Un judecător clujean a anulat probele din dosarul liderului MISA

În 2015, magistratul clujean Ariana Ilieș, judecătorul de caz, a dispus anularea tuturor probelor strânse de cei de la DIICOT privind traficul de persoane, constituirea unui grup infracţional, trecerea frontierei, prin care îi acuzau pe Bivolaru și pe alte 20 de persoane din conducerea organizaţiei. Dosarul care însoţea procesul lui Bivolaru avea aproape 100 de volume cu peste 35.000 de pagini.

În sentinţă se arată că instanţa a constatat că probele din dosar obţinute prin interceptările telefonice sunt nelegale.

„Constată nelegalitatea probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audio şi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatului Bivolaru Gregorian, proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18 martie 2004, 19 martie 2004, 21 martie 2004, 22 martie 2004 şi 23 martie 2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale”, se mai menţionează în document. Instanţa a constatat că şi rapoartele tehnico-ştiinţifice întocmite de Asociaţia Psihologilor din România şi de psihologii Luminiţa Petrescu şi Tudorel Butoi sunt nelegale.

Bivolaru a arătat justiției românești mișcarea ”du-te-vino”

Gregorian Bivolaru şi 20 de membri ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism în 15 iunie 2007, iar procesul a început la Tribunalul Bucureşti. Ulterior, cauza a fost strămutată la Tribunalul Cluj, dosarul aflându-se pe rolul acestei instanţe încă din 2009.

Gregorian Bivolaru şi cei 20 de membri MISA au fost acuzaţi de trafic de persoane, iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional, infracţiuni la Legea dreptului de autor prin „practicarea” videochat-urilor, ultraj contra bunurilor moravuri în spectacolele grupării şi exprimare de mesaje antisemite.

Activitatea MISA a fost verificată atunci în cadrul unei operaţiuni intitulate „Christ”, iar probele strânse în anchetă au permis formularea de acuzaţii la adresa mai multor persoane, pentru diferite infracţiuni.

1 COMENTARIU

  1. Cheltuieli de regie cu deranjul mintal din așá-zísa justiție ce amână termene până când fapte se prescriu pe probe din 35000 de pagini cât 200 de romane indică ducere cu pluta, sau mulgeri de bani ce par tunuri unul în altul ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.