Curtea de Apel Cluj a dat o sentință definitivă în cazul elvețianului Lombriser Wendelin acuzat de pedofilie. El a fost judecat la Cluj pentru că a exploatat sexual sase băieți cu vârste între 12 și 16 ani care proveneau din familii dezorganizate.

Inițial, Tribunalul Sălaj l-a condamnat pe pedofilul elvețian la aproape 15 ani de închisoare, dar magistrații clujeni au ales să fie mai blânzi cu el și i-au redus drastic pedeapsa la cinci ani și patru luni de închisoare.

De asemenea, instanța sălăjeană îl condamnase pe Lombriser Wendelin și la plata a câte 3.000 de euro pentru vicetimile sale, dar judecătorii clujeni au suspendat plata acestor daune.

”În baza art.421 pct.2 lit.a Cpp admite apelurile declarate de către inculpatul L.W., încarcerat în prezent în Spitalul Penitenciar Bucureşti Rahova şi DIICOT – Serviciul Teritorial Sălaj împotriva Sentinţei penale nr. 57/23.08.2017 a Tribunalului Sălaj, pe care o desfiinţează în parte şi, pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite: Conform art.386 alin.1 Cpp schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute de prima instanţă în sarcina inculpatului L.W. din: şase infracţiuni de act sexual cu un minor, trei prevăzute de art.220 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal (persoane vătămate H.C.A., M.I.M. şi B.C.) şi trei prevăzute de art.220 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal (persoane vătămate I.A.S., H.G. şi B.Ş.A.), trei dintre acestea în formă continuată, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (persoane vătămate H.C.A., M.I.M. şi B.C.) şi a unei infracţiuni de pornografie infantilă în formă continuată, prevăzută de art.374 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal în: – o infracţiune în formă continuată de act sexual cu un minor prev. de art.220 alin.2 Cp ( persoane vătămate – B.C., I.A.S., H.G. şi B.Ş.A.) cu aplicarea art.35 alin.1 Cp – 5 acte materiale şi – o infracţiune continuă de pornografie infantilă prev. de art.374 alin.1 Cp, totul cu aplicarea art.5 şi art.38 alin.1 Cp şi art.396 alin.10 Cpp. În temeiul 396 alin.2 Cpp condamnă inculpatul L.W.pentru comiterea infracţiunilor de: – act sexual cu un minor în formă continuată – 5 acte materiale (persoane vătămate – B.C., I.A.S., H.G. şi B.Ş.A.) – prev. de art.220 alin.2 Cp cu aplicarea art.35 alin.1 şi art.5 Cp şi art.396 alin.10 Cpp la o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare. În baza art.67 alin.2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 4 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe durata executării pedepsei. – pornografie infantilă prev. de art.374 alin.1 Cp cu aplicarea art.396 alin.10 Cpp la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, iar la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 8 luni închisoare, adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 8 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 5 ani 4 luni închisoare cu executare în regim de detenţie. În baza art.45 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 4 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art.45 alin.1 şi alin.5 Cod penal, aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) şi f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pedeapsă ce se va executa, în baza art.65 alin.3 Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până ce pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, respectiv de la 15.03.2017 la zi. Înlătură obligarea inculpatului L.W. la plata daunelor morale în cuantum de câte 3.000 euro – echivalent în lei la data plăţii – în favoarea părţilor civile H.C.A. prin reprezentant legal H.A. şi M.I.M. prin reprezentant legal M.E.. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 985 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ pentru av. S R. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 18 octombrie 2017”, arată soluția pe scurt a instanței clujene.

Lombriser Wendelin, cetăţean elveţian, şi Mihaela Boldijar, sunt acuzaţi de act sexual cu un minor, respectiv trafic de minori, într-o cauză a DIICOT. Victimele sunt minori cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începand cu anul 2015, inculpatul Lombriser Wendelin, cetăţean elveţian care se afla pe teritoriul României de mai mult timp, a căutat şi identificat pe teritoriul judeţului Sălaj dar şi pe raza judeţului Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani. Inculpatul Lombriser Wendelin s-a orientat în principal spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, neaflaţi sub supravegherea părinţilor, care cerşeau sau îşi câştigau existenţa căutând alimente, haine şi fier în containere”, explică procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în anul 2015, Lombriser Wendelin ar abordat-o în faţa gării din Sibiu pe inculpata Boldijar Mihaela. Femeia ar fi petrecut mult timp în zona respectivă, locuind într-o baracă amenajată în apropierea gării. Astfel, bărbatul i-ar fi propus acesteia să-i caute „copii minori, de sex masculin, în vederea satisfacerii plăcerilor sexuale, în schimbul unor sume de bani”, spun procurorii.

„În acest context, profitând de naivitatea victimelor specifică vârstei precum şi de lipsurile materiale, inculpata Boldijar Mihaela a recrutat mai mulţi minori, cu vârste cuprinse între 12-16 ani ce proveneau din familii foarte sărace de pe raza unei localităţi din judeţul Sibiu şi care îşi câştigau existenţa singuri prin cerşit pe raza oraşului Sibiu”, precizează DIICOT.

Mihaelei Boldijar încă nu a primit o condamnare definitivă de magistrații clujeni.

 

3 COMENTARII

  1. Cum e posibil una ca asta? Ce fel de oameni sunt judecătorii care prin astfel de „pedepse”, nu protejează cei mai vulnerabili membri ai societății, copiii? Nu cumva cel care a dat verdictul simpatizează din motive evidente cu mișcarea LGBT ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.