Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a menținut sentința dată de Curtea de Apel Cluj în cazul judecătoarei Cristina Gherghina Nicoară condamnată cu suspendare după ce a accidentat mortal un om pe trecerea de pietoni. La instanța supremă ea a fost judecată de completul care, la mijlocul anului trecut, l-a condamnat pe Liviu Dragnea la închisoare cu executare. În situația de față, cei trei magistrați au prelungit până acum de 14 ori dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Fostul vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia, NICOARĂ CRISTINA GHEORGHINA, a fost condamnată la sfârșitul anului 2017 la doi ani cu suspendare într-un proces de ucidere din culpă, după ce a accidentat o persoană pe trecerea de pietoni. Dosarul a fost judecat de Monica Șortan de la Curtea de Apel Cluj.
Însă, ea a contestat în apel soluția la Înalta Curte de Casație și Justiție. La instanța supremă dosarul a fost înregistrat în data de decembrie 2017 și atribuit completului care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la trei ani cu executare, format din judecătorii Geanina Cristina Arghir, Constantin Epure și Stefan Pistol.
Timp de mai bine de un an cei trei judecători au amânat de 21 de ori judecarea procesului, iar judecătoarei din Alba Iulia i s-a prelungit de 14 ori dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. La Curtea de Apel Cluj, pe parcursul procesului magistratul a beneficiat de 10 ori de prelungirea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Astfel că, până acum, judecătorul condamnat în primă instanță pentru ucidere din culpă a beneficiat de 720 de zile de prelungire a dreptului de a conduce în baza art. 111 alin 6 din OUG 195/2002.
ÎCCJ a menținut sentința de la Cluj
Însă, la mijlocul acestei luni, magistrații ÎCCJ s-au pronunțat în proces, respingând acțiunea făcută de magistrat și menținând sentința dată de Curtea de Apel Cluj.
”Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Nicoară Cristina Gheorghina împotriva sentinţei penale nr. 190 din 17 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj– Secţia Penală şi de Minori, în dosarul nr.1063/33/2016. Obligă pe apelanta-inculpată Nicoară Cristina Gheorghina la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta-inculpată Nicoară Cristina Gheorghina, în sumă de 620 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. II. În majoritate, Respinge ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente UNIQUA ASIGURĂRI S.A., împotriva aceleiaşi hotărâri. Obligă pe apelanta -parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 aprilie 2019. Cu opinia separată, în sensul admiterii apelului părţii responsabile civilmente UNIQUA ASIGURĂRI S.A. şi obligării acesteia la dobândă legală de la data rămânerii definitive a hotărârii”, arată soluția pe scurt a ÎCCJ.
A condus fără nicio problemă după ce a comis un accident mortal
În 2014, judecătorul NICOARĂ CRISTINA GHEORGHINA (vicepreședinte al Curții de Apel Alba Iulia la data producerii accidentului, n.red.) a accidentat un om pe trecerea de pietoni în timp ce mergea la muncă. Accidentul a avut loc în centrul municipiului Alba Iulia, pe Bulevardul Încoronării. Aflată la volanul mașinii sale, judecătoarea nu a acordat prioritate unui pieton care s-a angajat în traversarea străzii şi l-a lovit în plin. Bătrânul a fost dus la spital însă, din cauza rănilor suferite, a murit.
Pe parcursul procesului, care a durat aproximativ un an de zile, magistrații clujeni i-au prelungit judecătoarei dreptul de a conduce de aproape 10 ori.
Potrivit legislației, acest accident poate fi catalogat ca unul de muncă.
În urma cercetării și a trimiterii în judecată a magistratului ea nu a fost suspendată din funcție, Consiliul Superior al Magistraturii apreciind că acuzaţia din „culpă” nu îi afectează activitatea profesională.
[…] Conincidența face ca dosarul să fi fost judecat de același complet care îl judecă pe Liviu Dragnea în dosarul în care a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, format din judecătorii Geanina Cristina Arghir, Constantin Epure și Stefan Pistol, potrivit Gazeta de Cluj. […]