In numarul trecut, Gazeta de Cluj v-a prezentat relatarea unui cetatean din Viseu de Sus, Vasile Coman, care a fost dat afara din sala de judecata pentru ca ar fi „zambit batjocoritor” instantei si amendat. La respingerea cererii de anulare a amenzii, acesta a inaintat o plangere penala impotriva judecatoarei si a procuroarei care i-a analizat cererea. Insa conflictul dintre Vasile Coman si magistratii Judecatoriei Viseu de Sus este mult mai vechi. In 2006, acesta a fost obligat la plata unei amenzi penale pentru o bataie e care sustine ca nu este vinovat, amenda penala care nu-i permite sa-si gaseasca un nou loc de munca.

 

Hartuit constant pentru un apartament

 

In urma cu cinci ani, in luna septembrie 2006, Gazeta de Maramures prezenta intr-un material halucinant povestea lui Vasile Coman, care a ajuns de la un conflict cu familia unui vecin politist si pana la Consiliul Superior al Magistraturii. Judecatoarea Mariana Simon, cea impotriva careia a depus plangere penala, este aceeasi care l-a amendat penal pe Coman in 2006, amenda care apare pe cazierul judiciar al acestuia.

Sursa conflictului dintre fostul subinginer Vasile Coman, si unul dintre politistii din Borsa, Cornel Ianovici, a fost, potrivit celui dintai, un apartament din Baia Borsa, de pe strada Independentei, la numarul 10/8. Si aceasta e o poveste mai veche, care dureaza din 1990. „In Baia Borsa, am un apartament confort sporit, cu doua camere, la etajul II, din caramida si cu magazie de lemne, ceea ce-i foarte important in localitate. In toata perioada asta, cat am lucrat in Borsa, am avut conflicte cu Politia din Borsa. In principal, vizau sa puna mana pe apartamentul meu, pentru familia unui politist, Ianovici Cornel, care are o familie foarte numeroasa, vreo zece persoane, toate in floarea varstei. Familia politistului locuieste in acelasi bloc in care am eu apartamentul, aceeasi scara, doar ca la parter. Mi-au facut fel si fel de sicane”, relata Vasile Coman publicatiei maramuresene.
Coman sustine ca a fost agresat de familia politistului in repetate randuri. Victime ale aceluiasi tip de agresiuni au fost si tinerele care-l mai vizitau din cand in cand pe Coman, acesta recunoscand ca, fiind vaduv de vreo douazeci si ceva de ani si necasatorit, mai primea astfel de vizite. „Politia Borsa a organizat violuri cu membrii familiei Ianovici asupra tinerelor care veneau la mine, la intrarea si la iesirea din bloc! In plus, ma agresau cand voiau. Fiind singur, nu aveam martori si nu puteam sa dovedesc nimic. Ei ma denuntau si se puneau martori unul pe altul: frati, surori, cumnate, nepoate. Ma pandeau la intrarea in bloc si ma agresau. Eu n-aveam martori si tot eu eram vinovat, ca am facut reclamatii”, a declarat Coman.

Atentat cu bomba in propriul imobil

 

Agresiunea fizica, insa, este doar preambulul relatarii fascinante a lui Coman privind evenimentele din Baia Borsa. „Mi-au incendiat apartamentul si au musamalizat cazul, tot cu procurorul Pop Vasile si cu judecatoarea Mariana Simon. Voi gasi o solutie sa demonstrez ca ei au fost autorii. Mi-au incendiat usa apartamentului. Au dat cu benzina, ca sa ma mut de acolo. Au sperat ca voi vinde apartamentul”, a aratat Coman.
In iulie 2003, pe scara blocului in care locuiesc Vasile Coman si familia lui Cornel Ianovici, a avut loc un atentat cu bomba. „Vroiau sa mi-l puna in carca mie. Au vrut sa afirme ca eu am pus dinamita. Eu obisnuiam sa merg in week-end pe acolo cu o fata, doua… Luam mancare de vineri dupa masa si stateam pana luni dimineata si ei erau siguri ca eu eram in apartament. Ghinionul lor a fost ca nu s-au documentat la serviciu, ca sa vada daca nu sunt plecat in delegatie. Eu sambata noaptea am plecat la Bucuresti, deci cand s-a produs deflagratia (duminica – n.red.) eu eram prin Bucuresti. Am aflat ulterior ca familia politistului a afirmat ca m-a vazut in ziua respectiva. Daca eu eram in apartament, ar fi dat vina pe mine. Eu m-am intors din delegatie, in toata perioada asta am fost in Bucuresti, Pitesti si Sibiu, miercuri dimineata. M-au inhatat! A fost o comisie completa: procurori, judecatori, experti in explozivi. Mi-au facut perchezitie la casa de la Moisei si in apartament. O zi intreaga au pierdut cu mine ca sa caute dinamita, capse si benzina. N-am avut nimic… A fost Rusu Sabin, adjunctul sefului politiei judetului, au fost cativa procurori si cativa judecatori… Ce-am aflat ulterior, ca ei vroiau sa realizeze un troc: nu-ti facem dosar penal si dai apartamentul familiei politistului. Nu mi-au spus exact asa, dar mi-au dat de inteles…”, mai relateaza Coman.

 

Amenda penala pentru o bataie inchipuita

Potrivit fostului subinginer, daca cele de mai sus nu au fost de ajuns, s-a ajuns si la acuzatii false in instanta. Soacra politistului, Teodora Sandru, l-a denuntat pe Vasile Coman, sustinand ca acesta a batut-o. In calitate de parte vatamata, Teodora Sandru a formulat o plangere penala directa impotriva lui Coman pe data de 13 martie 2003, cerand condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de „lovire”, obligarea inculpatului la plata despagubirilor civile in suma de 1.000.000 lei, obligarea inculpatului la plata daunelor morale in suma de 50.000.000 lei si obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de purtarea acestui proces.

„In seara zilei de 23 ianuarie 2003, pe la orele 17, am plecat din apartament in spatele blocului ca sa aduc cateva lemne de foc. Inculpatul, care imi este vecin, m-a urmarit si m-a atacat, aplicandu-mi numeroase lovituri cu pumnii si cu picioarele, prin care mi-a cauzat leziuni corporale vindecabile in 9 zile, asa cum rezulta din certificatul medico-legal…”, declara Sandru in plangerea penala, in care il acuza pe Coman ca a amenintat-o „ca ne omoara toata familia”.
Pe parcursul procesului, insa, au aparut mai multe inadvertente. In plangerea penala depusa la Politia Borsa, femeia sustine ca a fost agresata in jurul orelor 17.00, dupa care, pe toata perioada procesului, ora atacului a fost mutata, devenind 20.00. Femeia sustine ca, din momentul in care a fost batuta si pana in momentul in care s-a internat, au trecut 16 ore, in timp ce certificatul medico-legal vorbeste de trei zile.
Nici de data aceasta acuzatorii nu au nimerit-o: Coman era din nou plecat in delegatie. „In dupa-amiaza aceea, eu eram la Moisei. In noaptea respectiva, am plecat in delegatie. Am martori ca in dupa-amiaza de 23 ianuarie, am taiat lemne si, pe urma, am jucat table cu un vecin. Peste doua luni de zile, ca sa se incadreze in termen, au depus o plangere penala, ca am batut-o pe batrana. De fapt, ei, fiind o familie numeroasa, se bateau non-stop. Si ce s-au gandit? Sa ma acuze pe mine. Pentru asta, aveau nevoie de un certificat medico-legal si de doi martori. Cei doi martori sunt o nepoata, care zicea ca a trecut intamplator pe acolo, m-a vazut ca o bat pe batrana si a fugit repede in Borsa, ca s-o temut, si fiul unui nas al politistului, care zice ca m-o vazut intrand in bloc in seara respectiva. Se pare ca Sandru Teodora a mai luat o bataie in familie, dupa bataia primita pe data de 21 ianuarie 2003, din care si-a planificat sa scoata ceva bani, deoarece in certificatul medico-legal de la dosar, apar o multime de leziuni in plus, fata de cele de la internare”, relateaza fostul subinginer propria varianta a evenimentelor.

Instanta a fost compusa si de aceasta data din Mariana Simon, ca presedinte al instantei, si procurorul Vasile Pop. Coman sustine ca, in timpul procesului, nu s-a tinut seama de marturiile martorilor adusi de el, iar unul dintre ei nici nu a fost primit in sala de judecata. Prin sentinta penala nr. 312 din 26 mai 2003 instanta a apreciat ca „suma de 2.000.000 lei este suficienta pentru compensarea prejudiciului moral, cea pretinsa de partea civila neavand justificare.” In final, Coman a fost condamnat la plata a 5.000.000 lei amenda, 1.000.000 lei despagubiri civile, 2.000.000 lei daune morale, 1.500.000 lei cheltuieli de judecata si 200.000 lei cheltuieli judiciare. „N-am platit aceasta amenda penala. Nici nu m-o intrebat nimeni sau ceva. Nici n-ar fi avut tupeu sa ma condamne. De atunci, am facut, cred, peste o suta de memorii: la Presedintie, la Ministerul Justitiei, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. La unul mi-o raspuns Consiliul Suprem al Magistraturii, ca l-o trimis la Curtea de Apel Cluj, da’ n-am primit de acolo nimic.

Functia pe care a detinut-o Coman nu este compatibila cu o persoana care are antecedente penale. „In ianuarie, cand s-au facut disponibilizari de personal, eu aveam atributii de merceolog in cadrul biroului Aprovizionare de la Exploatarea Miniera Borsa. In aceasta calitate, eu eram gestionarul marfii de la preluare si pana la predarea la magazie. Aveam atributii de gestionare a marfii. Avand aceste atributii, dar avand si cazier judiciar, eu n-am mai corespuns functiei respective. Am o condamnare si pe ei nu-i intereseaza ca-i amenda penala sau ce-i… Au gasit de cuviinta sa ma dea afara, sa ma disponibilizeze. Nu ma pot angaja nici in alta parte, ca am incercat peste tot, si ca muncitor, dar ti se cere cazierul judiciar care este asa cum este. Reabilitarea nu se acorda decat daca ai platit amenda. Cum n-am platit amenda… Sunt somer…”, isi incheie Vasile Coman povestea.

 Marin Escaladrian

1 COMENTARIU

  1. Oricinei zice altuia „NEBUNULE” va cadea sub pedeapsa focului ghenei Matei22,5.
    Domnului Coman…cetivala dragostea pt. mantuitorul Isus ,caitiva pt. pacatele facute ,indreptativa, si nu mai curviti,Poruncile domnului sunt sa nu NU ATINGETI FEMEIA dar daca nu puteti sa tineti aceasta porunca,atunci cununativa in domnul cu o crestina nu cu o curva.
    Dar luati aminte Domnul a poruncit
    „Barbatul si femeia sunt un singur trup”barbatul sa nu lase pe femeia sa,femeia sa nu lase pe barbatul sau, sa cautati inpacarea,sa nu se recasatoreasca”.Matei32,5;Dar eu va spun ca ori si cine isi va lasa nevasta,afara de pricina de curvie,ii da prilej sa prea curveasca,si cine va lua nevasta pe cea lasata de barbat,prea curveste”.
    Trupul este templul domnului, nu
    spurca teplul domnului”

    iti,caci Isus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.