Khaled Matar, suspectat de legaturi cu Al Qaeda, va executa sase ani de închisoare.

Khaled Matar, cetatean român de nationalitate palestiniana, despre care presa din România a relatat ca ar avea legaturi cu Al Qaeda, va sta sase ani la închisoare, dupa ce Curtea de Apel Cluj i-a respins, marti, apelul împotriva sentintei Tribunalului Cluj. Claudia Ilies, purtatorul de cuvânt al Curtii de Apel Cluj, a declarat, marti, ca judecatorii Curtii au mentinut sentinta data de Tribunalul Cluj în 2002, prin care Khaled Matar a fost condamnat la sase ani de închisoare pentru trafic de influenta, fiind emis un mandat de arestare în lipsa. Conform sursei citate, sentinta de marti poate fi atacata cu recurs în termen de zece zile de la comunicare.
Judecatorii Curtii de Apel Cluj au finalizat, în urma cu o saptamâna, dosarul în care este judecat Khaled Matar, cetatean român de nationalitate palestiniana, despre care presa din România a relatat ca ar avea legaturi cu Al Qaeda, iar astazi a fost pronuntata solutia în acest caz.
Khaled Matar a cerut atunci achitarea, sustinând în fata judecatorilor ca este nevinovat. El a dat vina pe fosta sa sotie, Gisela Prak, despre care a spus ca "este procesomana". În 6 octombrie, Khaled Matar a venit în fata judecatorilor Curtii de Apel Cluj, în procesul în care este judecat pentru trafic de influenta, fiind acuzat ca, în perioada octombrie – decembrie 1997, ar fi pretins si primit de la 38 de persoane suma de 3.800 de dolari, lasând sa se înteleaga ca are influenta la Ambasada SUA pentru a obtine vize. Khaled Matar a spus atunci ca nu a stiut ca a fost condamnat în România si ca daca ar fi stiut ar fi venit sa se apere. Khaled a sustinut atunci ca a locuit în România din 1980 pâna în 1999.
"În 2001, eram în Statele Unite si am aflat din presa din România ca sunt mâna dreapta a lui Bin Laden. Daca as avea legaturi cu Bin Laden, americanii nu m-ar fi lasat sa plec. Am fost foarte speriat când am citit ca sunt terorist, pentru ca în America terorist înseamna moarte. M-am ascuns de frica sa nu fiu arestat de FBI. Seful SRI a spus despre mine ca am vrut sa înfiintez în România un club de avioane unde sa se antreneze studentii musulmani. Cât timp am stat în SUA am avut o viata foarte retrasa", declara atunci Khaled Matar. Avocatul lui Khaled Matar a cerut întreruperea executarii pedepsei din motive medicale, dar judecatorii au respins aceasta cerere. Curtea de Apel Cluj a admis cererea ca în acest dosar sa fie audiata si fosta sotie a lui Kaled Matar, co-inculpata pentru trafic de influenta. Khaled Matar a fost condamnat de Tribunalul Cluj la sase ani de închisoare în 2002, pentru trafic de influenta, fiind emis un mandat de arestare în lipsa. El nu a executat însa pedeapsa, fiind plecat din tara. Khaled Matar a fost arestat în 1 septembrie 2007 pe Aeroportul Otopeni, fiind trimis în Penitenciarul Rahova si ulterior transferat în Penitenciarul Gherla.

(M.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.