Kiss Levente și Boca Isabella

Poveste desprinsă parcă din filmele americane avându-i ca protagoniști pe celebrii Bonnie&Clyde. Acești doi îndrăgostiți autohtoni Levi Kiss și Isabella Boca, angajați ai societății Fany au furat motorină în decursul a șapte luni în valoare de 10.000 de euro.

Mai precis, în urma verificărilor consumurilor de combustibil ale autobuzelor Fany pe semestrul unu al anului  2019, conducerea societății a observat consum de combustibil pe chei de alimentare a unor autobuze care nu efectuează curse, moment în care societatea a sesizat organele de poliție în acest sens.

 Au urmat și verificări interne ale orelor la care se efectuau alimentările, verificarea tuturor rapoartelor emise de programul informatic care gestionează alimentările de combustibil de pe tancurile-rezervoare OSCAR, rezervoare deținute de Fany.

 Ulterior s-au verificat și înregistrările stocate ale camerelor video, astfel încât s-a putut  stabili cu exactitate autobuzele, respectiv persoanele care efectuau alimentări cu chei sustrase de la bordul autobuzelor neutilizate.

Pentru a demonstra modul în care operau conducătorii auto s-a procedat la urmărirea autobuzelor la capete de linie, în parcări sau în orice alte locuri în care se află autobuzele Fany, inclusiv în Autogara Fany și Autobaza Fany, cu camere inteligente nedetectabile care au fost montate în diferite locații .

 Pe parcursul perioadei de verificare s-a constat că de fiecare dată Levi Kiss după ce alimenta autobuzul în Autogara Fany, în drumul său spre Autobaza Fany făcea o „escală” în parcarea „Apia’’ de pe Bulevardul Muncii unde era așteptat de iubita sa Isabbela Boca cu autoturismul acesteia – un BMW cu nr CJ 10 BOK .

În parcarea „Apia’’ pe lângă povestea de dragoste pe care aceștia o trăiau din plin și cu pasiune, cei doi sustrăgeau cu un furtun cu bilă motorina din autobuzul Fany în carnistre și încărcau carnistrele în autoturismul Isabellei Boca, autoturism cu care transportau motorina furată în garajul lui Levi Kiss din comuna Apahida unde acesta o ascundea în canalul săpat în mijlocul garajului în vederea comercializării pe piața neagră.

Din sursele noastre, cercetările continuă și în ceea ce îi privește pe cumpărătorii de combustibil vândut de Levi Kiss și Isabella Boca și pe alți angajați Fany care au furat motorină și alte bunuri ce aparțin S.C.Fany Prestări Servicii S.R.L.

Levi Kiss și Isabella Boca s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat și riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani.



1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.