iohannis

Veterinaru Anatol Șalaru ajuns pentru un anișor (2015-2016) ministru apărării în țarcu r.m., este un agent hahol de influență pe față, cu sarcina trasată de regimu nazist de la Kiev de a împrăștia în România diversiunea că George Simion este omul serviciilor rusești!

Acest individ ne mai și sfidează cu bicoloru ukrainean de multă vreme la poza de profil și de copertă atât la pagină cât și la contu de facebook!

Cu o astfel de diversiune Zelenski își îndoapă slugile de la București și pe toți cei care agonizează în somnul cel de slavă, amestecându-se în alegerile prezidențiale din România prin intermediul oficinei Antena 3 care se gudura cu interviuri pe lângă saltimbanc și predecesoru său Poroșenko, nesuflând însă vreo vorbă că aceștia ucid sufletul românesc în teritoriile ilegal ocupate de Ukraina. Pentru haholi și agenții lor, orice patriot român unionist este putinist și nici măcar nu mai au nevoie de dovezi!

Șalaru și patronii lui de la Kiev îi consideră retardați pe români, vrând să îi îmbrobodească cu ”argumentul forte” că anume SBU (securitatea ukraineană care năvălește în bisericile românești din teritoriile ilegal ocupate și în Institutul Cultural Român din Cernăuți arestându-l pe Vasile Tărâțeanu liderul românilor din Bucovina) a șoptit SIS-ului (securitatea moldovenescă) că Simion s-a întâlnit cu ofițeri din serviciile rusești dar când li se cer dovezi nu pot să le prezinte pentru că nu există! Trebuie să mai amintim și că sub ocupația sovietică rusească românii aveau dreptul la limba maternă în școli și în biserici iar acum limba maternă le este interzisă tot mai mult de ocupanții ukraineni după 1990! Și desigur Simion este interzis de guvernanții stataliști ai țarcului r.m. lăsat moștenire de tătuka Stalin, de conivență cu cei de la Kiev care ocupă ilegal teritorii istorice românești din 1940 și apoi după 1944 în care practică genocidul etnic față de românii băștinași, sfidând legile lumii civilizate și pe Dumnezeu! Dar guvernanții de la București după ce Constantinescu a trădat poporul român și a cedat Ukrainei pe timp de pace în anul 1997 nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nord-vestul și sudul Basarabiei, nici că s-au mai interesat de soarta românilor din aceste teritorii înstrăinate! Complice prin tăcere, Iohannis a susținut necondiționat regimul opresor de la Kiev în aderarea la structurile euro-atlantice și nu a vizitat niciodată în zece ani de mandat pe acești români năpăstuiți, parte a Ființei Naționale!

Iată de ce factură este personajul Șalaru, cunoscut fiind apetitul lui pentru scandaluri și intrigi. În decembrie 2016 Anatol Șalaru a fost demis din funcția de ministru al Apărării, după ce președintele Mihai Ghimpu a anunțat că-i retrage susținerea politică! Șalaru a fost dat afară și din structurile de conducere ale Partidului Liberal. Pentru că Anatol Șalaru în coordonare cu câteva portaluri de știri din Republica Moldova și România a coordonat apariția mai multor articole sponsorizate în care erau denigrate persoane publice din Partidul Liberal. Anatol Șalaru a avut o strategie de comună cu Igor Dodon prin care ultimul era informat sistematic de agenda și acțiunile PL, agendă care presupunea provocarea de scandaluri artificiale. Mai mulți deputați și Președinți ai Organizațiilor Teritoriale au relatat cu lux de amănunte încercările și presiunile exercitate de Anatol Șalaru pentru a destrăma Fracțiunea Partidului Liberal din Parlament și partidul, unora li s-a propus bani și diferite favoruri.

În anul 1989, în zilele în care Frontul Popular a luat cu asalt clădirea Ministerului Afacerilor Interne, Salaru s-a întors cu furie către un grup de intelectuali: ”De ce nu ați lăsat mulțimea să vină în centrul orașului? Nu vom reuși fără sânge!” Dar când a fost vorba de demonstrații în masă în centru, Șalaru a rămas mereu în umbră.

Generalul (r) Silviu Predoiu, fostul șef al spionajului românesc (SIE), a spulberat dezinformarea că George Simion ar fi agent ai serviciilor rusești. El a spus că numai cineva plecat cu sorcova ar putea crede așa ceva! https://www.activenews.ro/…/Fostul-sef-al-SIE-intrebat…

PATRIOȚI ROMÂNI NUMIȚI ”AGENȚI RUȘI” DE REGIMUL NAZIST DE LA KIEV ȘI DE SLUGILE LUI! BUCURESTI – MARSUL PENTRU UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA (20.10.2013). Mesajul lui George Simion răsuna permanent la portavoce: ”RUSIA, NU UITA – BASARABIA NU-I A TA!” El s-a aflat întotdeauna în fruntea tinerilor din Basarabia care au venit în capitala țării lor România să strige pentru a fi auziți de o lume întreagă dezideratul lăsat de înaintași: UNIREA, OBIECTIV NAȚIONAL. 

https://www.facebook.com/photo/?fbid=858794732959599&set=pb.100064872396840.-2207520000

Iată care sunt românii interziși în Ucraina pe motiv că ar fi agenți ruși sau agenți români în aceeași perioadă cu liderul AUR, George Simion: Jurnaliști, scriitori, cercetători, militanți pentru drepturile românilor din Basarabia și Bucovina – UNIONIȘTI! O LISTĂ IMPRESIONANTĂ de care guvernanții și presa aservită sistemului nu suflă o vorbă! https://www.activenews.ro/…/Cine-sunt-romanii-interzisi… Nu putem uita că însuși marele patriot român Vasile Tărâțeanu era acuzat de autoritățile de la Kiev prin intermediul neonaziștilor lor că este agent rus!!! El a fost liderul comunitatii românești din nordul Bucovinei, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, membru al comitetului coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina.

”Vasile Tărâțeanu, reprezentantul onorific al lui Putin în Bucovina” – ”diplomă” cu stemele României și Rusiei, pe care extremiștii ukraineni care nu acționează de capul lor, au lăsat-o pe 1 Decembrie 2017 în vitrina Centrului Cultural Român din Cernăuți, negăsindu-l pe maestru.

 https://www.facebook.com/photo/?fbid=591148526390889&set=a.458345076337902 Vedem deci că încă de acum patru ani Ukraina fabrica dosare liderilor comunității românești sub acuzații false pentru a-I compromite și pentru a-I condamna! Neonaziștii ukraineni din ”Corpul Național” care pe 17 octombrie 2017 au fost trimiși de autoritățile ukrainene de ocupație să tulbure manifestația pașnică a românilor din Cernăuți veniți în fața Administrației Regionale să își ceară dreptul legitim la învățământ în limba maternă, au năvălit pe 1 Decembrie în Institutul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din oraș condus de academicianul patriot Vasile Tărâțeanu cel care a organizat și condus protestul. Ei au publicat în presa locală un comunicat plin de acuzații false și amenințări: «La Cernăuți, reprezentanți ai mai multor organizații naționaliste au susținut o acțiune în cadrul căreia au anunțat că l-au descoperit pe ”reprezentantul onorific al lui Putin în Bucovina” – o figură cunoscută în comunitatea românească din regiune, Vasile Tărâțeanu. După cum transmite corespondentul molbuk.ua, activiștii l-au declarat pe Tărâțeanu prieten al președintelui rus Putin, au organizat un pichet în apropierea sediului Centrului Cultural Român de pe strada O. Kobylianska și i-au înmânat lui Tărâțeanu ”mulțumiri din partea FSB pentru cooperare”. În discursurile lor, organizatorii acțiunii și-au exprimat încrederea că locuitorii regiunii Cernăuți de naționalitate română nu susțin ideile separatiste. În schimb, V. Tărâțeanu a fost acuzat de organizarea de evenimente anti-ucrainene, în special, recenta pichetare a administrației regionale de stat cu privire la presupusa restrângere a drepturilor minorității române la educația în limba maternă.» Ukraina inamic al României!

 După ce românii din teritoriile ilegal ocupate au fost trimiși în primele rânduri ale războiului din Donbass, li se închid școlile metodic, fără scrupule. Pe 1 decembrie 2017, în fața cafenelei București a Institutului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, un grup de extremiști ukraineni din ”Corpul Național” au protestat față de curajul românilor de a-și apăra drepturile legitime și au luat cu asalt clădirea. Potrivit academicianului Vasile Tărâțeanu, extremiștii care au năvălit în clădire au avut ca scop intimidarea românilor și a liderilor acestora pentru a-i face să renunțe să lupte pentru drepturile la învățământul în limba maternă… Sunt aceiași neonaziști care au fost trimiși de autorități să înăbușe mitingul românilor din 17 octombrie 2017 prin care își revendicau aceste drepturi!

Deloc întâmplător că pe 11 iunie 2018 , ușile Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți au fost sparte de către Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Instituția a fost închisă și proprietarii riscau pușcăria pentru vina de a fi tratat în An Centenar, subiectul României interbelice prin hărți și literatură de specialitate… Poziționându-se în fața Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, tinerii naționaliști ucraineni, cu măști pe față și însoțiți de reprezentanți ai poliției și organelor speciale, i-au adus academicianului V. Tărâțeanu insinuări serioase, la fel cum urlau și în timpul mitingului 17 octombrie din fața Administrației Regionale, învinuindu-l de separatism și colaborare cu organele secrete ruse (FSB), că e ”provocator al Bucureștiului” și i-au dat un ultimatum: dacă va mai îndrăzni să organizeze vreun miting la Cernăuți, mobilizându-i pe români și determinându-i să iasă în stradă, va fi poftit să-și facă valizele și să plece de aici în Rusia sau în România. Este regretabil că media ucraineană a preluat, aproape în unison, toate insinuările protestatarilor, difuzându-le ca adevăruri absolute. ”Atacul nu a fost doar la adresa mea, ci și la adresa celorlalți lideri ai asociațiilor românești din Ucraina, cu un scop vădit de intimidare, amenințare și reducere la tăcere atât la modul general, cât și în cazul dat vizavi de discuțiile contradictorii față de art. 7 al Legii Educației din Ucraina.

În mod clar ei vor să ne închidă gura, ca să acceptăm ucrainizarea forțată. După părerea mea, atacul de ieri al naționaliștilor ucraineni împotriva românilor din Cernăuți este un atac împotriva democrației din Ucraina și împotriva înțelegerii interetnice din regiunea Cernăuți”, a menționat Vasile Tărâțeanu. ”Am de gând să-i acționez în instanță pe naționaliștii ucraineni pentru falsurile și insinuările pe care mi le-au adus. De asemenea, voi adresa o scrisoare deschisă celor doi președinți, ai Ucrainei și României – Petro Poroșenko și Klaus Iohannis, pentru a lua apărarea comunității românești din Ucraina. Atacurile, atât directe cât și mediatice asupra Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, ar putea degenera în atacuri cu mult mai grave, de pe urma cărora am putea regreta cu toții. Am de gând să sesizez și OSCE în acest sens. După părerea mea este cazul ca și autoritățile ucrainene și structurile de drept din regiunea Cernăuți să-și facă datoria și să ia măsurile care se impun pentru a opri asemenea excese de zel ale unor extremiști, pentru care multiculturalitatea și multilingvismul sunt noțiuni total străine”, a mai declarat pentru BucPress Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Academicianul Vasile Tărâțeanu are o simplă întrebare pentru confrații ucraineni, pentru cei care, prin ”deocheata și blestemata” Lege a Educației, au degenerat acest conflict între minoritățile naționale din Ucraina. ”Pentru toți confrații ucraineni, inclusiv pentru doamna Lilia Grinevici, ministrul Educației din Ucraina, am o întrebare: dacă, ipotetic vorbind, poporul ucrainean ar fi rămas în continuare subjugat rușilor, iar aceștia din urmă le-ar fi propus ucrainenilor să renunțe la limba ucraineană în școli începând cu clasa a 5-a, să renunțe la limba ucraineană în grădinițe și să reducă aria de folosire a limbii ucrainene doar la bucătărie, ar fi fost ei de acord cu toate acestea? Care ar fi fost reacția lor în situația salvării limbii ucrainene?”, se întreabă Vasile Tărâțeanu, menționând că dreptul constituțional de a protesta pașnic și de a nu fi de acord cu unele decizii luate, fie chiar și de guvern sau de parlament, încă n-a fost anulat, iar multiplele proteste care sunt organizate aproape zilnic în Ucraina de diferite partide, ONG-uri sau mișcări de stânga sau de dreapta confirmă acest lucru.

Și încă ceva : dacă oficialitățile, societatea civilă și intelectualitatea ucraineană din Cernăuți tac în asemenea momente, această tăcere nu poate fi interpretată altcumva decât ca o complicitate directă cu extremismul. Or, nu de ură avem nevoie în Bucovina, ci de toleranță. Inclusiv de toleranța față de cel care vorbește o altă limbă, care are alte tradiții, alte valori, alți eroi. Opțiunea naționalismului de peșteră nu are nimic comun cu valorile europene.

Reacția unor lideri ai românilor din Ucraina.

Anatol Popescu președinte, membru fondator al Asociației Național-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa: ”Provocări la adresa liderilor românilor din regiunea Cernăuți. În decembrie 2014 mi se insinua același scenariu: că aș avea vreo tangență cu arborarea tricolorului rusesc (!!!???) în satul meu de baștină, în Sudul Basarabiei. Azi ”agenți ai Kremlinului” sunt românii de la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” și personal maestrul Vasile Tărâțeanu… Pesemne, este procedura standard a SBU (Serviciul de Securitate a Ucrainei), de a intimida românii băștinași.”

Vitalie Zâgrea: ”Naționaliștii ucraineni continuă să-și bată joc de românii din Cernăuți. De Ziua Națională a României (și nu întâmplător s-a ales această zi!) un grup de circa 40 de naționaliști ucraineni din faimosul ”Corpul național”, însoțiți de reprezentanți ai organelor de drept din Cernăuți, mulți dintre ei având măști pe față și steaguri în mâini, s-au adunat la Centrul Cultural Român ”Hurmuzachi” din Cernăuți, organizând în fața acestui edificiu un protest împotriva românilor”.

Naționaliștii ucraineni au luat cu asalt Centrul Cultural Român din Cernăuți și se comit violențe împotriva românilor bucovineni! La Noua Lege a Educației din Ucraina, adoptată de deputații Radei Supreme și promulgată de Președintele Ucrainei Petro Poroșenko în luna septembrie 2017, a nedumerit minoritățile naționale din Ucraina, inclusiv comunitatea românească. Naționaliștii ucraineni nu le pot ierta românilor din nordul Bucovinei faptul de a fi sesizat înaltele instituții și foruri europene. Protestul autorizat din 17 octombrie, ca și celelalte acțiuni publice de nemulțumire și respingere a prevederilor discriminatorii din art. 7 al legii sunt catalogate drept acțiuni separatiste, iar organizatorii acestor acțiuni de legitim protest au fost etichetați drept oameni ai lui Putin și ai FSB-ului rusesc. Era de pe atunci la modă să-ți speli păcatele dând mereu vina pe Kremlin! Așa poți să crezi că de toate nemulțumirile din Ukraina, generate de clasa politică ucraineană, vinovat e Putin și numai Putin. S-au rostit discursuri de intimidare, s-au proliferat amenințări directe la adresa președintelui Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, academicianul Vasile Tărâțeanu, învinuit de colaborare cu FSB-ul rusesc. Mitingul de protest din 17 octombrie, organizat de Centrul Cultural și de alte ONG-uri românești din regiunea Cernăuți în fața clădirii Administrației regionale de Stat, prin care românii și-au exprimat dezacordul față de art.7 din noua lege a educației, lege care restricționează dreptul la instruirea în limba maternă în școlile minoritarilor din Ucraina, ar fi fost finanțat de…Moscova. Denigrările au depășit orice margini, incriminându-i-se, în mod cu totul aberant, domnului Tărâțeanu primirea sumei de 300.000 de grivne onorariu din partea lui Putin pentru organizarea protestului din fața Administrației de Stat la 17 octombrie a.c. Cum de rușii n-au plătit în ruble?! Vârful amenințărilor la adresa domnului Vasile Tărâțeanu a fost atins odată cu avertismentul că va fi umflat și dus ”pe sus” în cazul în care va mai încerca să organizeze vreun protest. Naționaliștii au dat buzna în interiorul Centrului Cultural Român, unde se află și Cafeneaua ”București”. Clienții restaurantului prezenți în sală, văzând ce se întâmplă, au intrat în panică. La o masă din centrul sălii erau doi copii cu părinții lor. Pentru a le asigura siguranță copiilor, dar și pentru a scăpa ei înșiși nevătămați din mâinile naționaliștilor, clienții au rugat personalul restaurantului să li se permită să părăsească încăperea pe ușa din spate. A fost un adevărat coșmar pentru personalul cafenelei, dar și pentru clienții prezenți în sală. Organizatorii protestului doreau foarte mult să-l vadă pe domnul Vasile Tărâțeanu pentru a-i înmâna personal o diplomă din partea FSB-ului rusesc cu mulțumirile de rigoare ale Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Prin această diplomă i se recunoștea dommnului Tărâțeanu meritul ”deosebit” de a fi transformat Centrul Cultural Român în ”reprezentanța lui Putin în Bucovina”. Românii sunt hăituiți în Ucraina și Patria Mamă trebuie să intervină pentru ei!

Cernăuți (11 iunie 2018). Academicianul Vasile Tărâțeanu, liderul românilor din Cernăuți, acuzat de SBU și de neonaziștii ukraineni că este agent rus și omul lui Putin în Bucovina!

Imagine din timpul percheziției serviciului ukrainean de securitate (SBU) la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți al cărui director era marele român! Vedem în stânga-jos harta ”ROMÂNIA. DIN JERTFĂ S-A NĂSCUT UNIREA (1918-2018)” care a fost confiscată de SBU. Ea fusese afișată în Librăria ”Mihai Eminescu” a Centrului la data de 13.05.2018, cu ocazia sărbătorii Paradei Portului Popular Românesc la Cernăuți! Vasile Tărâțeanu prezintă o carte cu titlul ”Martiri români din imperiul foametei” de Maria Toacă celor care au scotocit toată biblioteca Centrului Cultural.

«Bănuiesc organizarea acestei operațiuni de către ”Corpul Național”, pentru că ne-au pichetat mai devreme. Pentru că aceleași teze de care ne-au acuzat în timpul pichetului, ne-au fost spuse ieri de oameni de la SBU. Dacă nu este așa, atunci să ne demonstreze nouă că nu este la cererea unei organizații ultranaționaliste», a spus Tărâțeanu adăugând că, după ce a primit un răspuns de la oamenii legii, intenționează să adreseze scrisori organizațiilor europene. Vasile Tărâțeanu organizase mitingul de protest al românilor din nordul Bucovinei la Cernăuți pe 17 octombrie 2017 împotriva Legii Educație promulgată de Poroșenko în septembrie același an, prin care se interzicea învățământul în limba română în teritoriile ocupate ilegal de Ukraina în anul 1944.


Pe 11 iunie 2018, ușile Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți au fost sparte de către Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Instituția a fost închisă și proprietarii riscau pușcăria pentru vina de a fi tratat în An Centenar, subiectul României interbelice prin hărți și literatură de specialitate. Cu două zile înainte avusese loc un simpozion științific internațional ”Bucovina în preajma Marii Uniri”, organizat de Institutul ”Bucovina”, filiala Academiei Române (Rădăuți, România) și Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți cu privire la Anul Centenar și la ceea ce a reprezentat, din perspectivă istorică, Unirea Bucovinei cu Patria Mamă România, la 1918. Colocviul a fost moderat de Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” și dr. Marian Olaru, directorul Institutului ”Bucovina” al Academiei Române. La evenimentul științific a fost prezent și ministrul consilier Ionel Ivan, care a transmis din partea Consulatului General al României la Cernăuți un mesaj de salut și încurajare a unor acțiuni științifice de acest gen în regiunea Cernăuți. El a menționat că în pofida unor viziuni contradictorii în ceea ce privește trecutul istoric, prezentul ar trebuie să fie o perioadă a parteneriatelor, prieteniei și alianțelor. După ce au fost numai buni de aliați și trimiși în primele rânduri ale războiului din Donbass, românilor li se închid școlile metodic, fără scrupule. Iată însă că statul vecin venea cu o serie de măsuri care sunt total absurde și halucinante, din perspectiva unei relații amicale, a unei relații așa-zis parteneriale, între România și Ucraina.

Nici mai mult nici mai puțin, reprezentanții români de acolo au fost acuzați că prin acțiunile lor instigă la separatism teritorial și la încălcarea integrității Ucrainei. Ba chiar, în urma acestei descinderi au fost confiscate niște hărți istorice, cu o grafică foarte frumoasă și care nu au nici cel mai mic element, nici măcar naționalist, sunt niște hărți comemorative. Abuzurile au continuat. Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, a fost reținut temporar de autoritățile ucrainene, iar acest centru cultural a fost închis. De ani de zile Ucraina încalcă drepturile fundamentale ale românilor din teritoriile ocupate abuziv prin Tratatul Ribbentrop- Molotov de regimul sovietic. Indiferent că vorbim de nordul Bucovinei, indiferent că vorbim de sudul Basarabiei sau de fostul județ Hotin, ori de alte zone, comunități românești, precum Transcarpatia, ori chiar Transnistria ucraineană, peste tot românii au devenit bătaia de joc a statului ucrainean și nu doar ei! Iată cum vedem Legea educației din Ucraina, care încalcă drepturile fundamentale ale tuturor reprezentanților minorităților din Ucraina.

În fața cafenelei București a Institutului Cultural, pe 1 decembrie 2017, un grup de extremiști ucraineni au protestat față de drepturile românilor în regiunea Cernăuți. Iar acum, pe siteul oficial al securității din ucraina (SBU) era scris negru pe alb că: Angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei din Cernăuți cercetează conducerea Centrului, pentru materiale care conțin apeluri pentru a încălca integritatea teritorială a țării lor: în timpul unui eveniment public (colocviul menționat anterior) în imaginile regionale de cartografiere au arătat centrul din regiunea Cernăuți parte a ”României Mari”.

Conform Cernivtsi Times, în timpul percheziției din 11 iunie 2018 «Angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei au găsit plăci imprimate făcute pentru a promova ”celebrarea” în Ucraina a 100 de ani de la crearea ”României Mari”. Colaboratorii organelor de drept au înregistrat, de asemenea, că membrii ONG-ului au distribuit literatura de specialitate, care pot conține apeluri pentru restaurarea așa-numitei ”dreptăți istorice”, prin anularea dreptului internațional și a documentelor internaționale și de ”întoarcere” a Bucovinei de Nord, Basarabiei de Nord și Basarabiei de Sud existente în statul român».

LEGILE ANTIROMÂNEȘTI PROMULGATE DE ZELENSKI ȘI DE PREDECESORUL SĂU POROȘENKO ȘI SCOPUL LOR VENINOS – DE A DISTRUGE SUFLETUL ROMÂNESC! NICIUNA NU A FOST ABROGATĂ DE ZELENSKI.

1. Pe 25 septembrie 2017 încearcând să consolideze segregarea și nazismul la nivel legislativ, Poroșenko miliardarul ”rege al ciocolatei” ajuns prezident semnează ”Legea educației” o lovitură dată minorității române și celorlalte minorități (întărită de Zelenski prin ”Legea minorităților” promulgată pe 30 decembrie 2022!) Această lege generalizează învățământul în limba ucraineană în școli, reformă criticată de autoritățile din România, Republica Moldova, Rusia și Ungaria. În anul 2018 Parlamentul de la Kiev a adoptat și o altă controversată lege a educației, care a introdus sistemul de 12 clase în Ucraina și extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educației. Conform acestei legi, studiul în învățământul secundar și superior în Ucraina se face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educația în limbile minorităților este disponibilă doar în grădinițe și școli primare. De asemenea, legea presupune ca toate evenimentele culturale să aibă loc în mod obligatoriu în limba de stat, iar spectacolele teatrale în alte limbi trebui să fie însoțite de subtitrări în limba ucraineană. De asemenea, evenimentele publice pot avea loc doar limba ucraineană sau engleză. Nerespectarea cerințelor legislației lingvistice se pedepsesc cu amenzi usturătoare. Această lege a fost intens criticată de țări precum Ungaria și Rusia, iar într-o măsură ceva mai mică de Polonia și România.

2. Pe 28 februarie 2018 sub președinția lui Poroșenko, președintele curții constituționale a Ukrainei Stanislav Shevchuk a declarat ”Legea privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic”(nr. 5029-VI) care era favorabilă minorităților, nulă și neconformă cu constituția. Pe 23 februarie 2014, a doua zi după lovitura de stat a Euromaidanului, Rada supremă a Ukrainei abrogase această lege promulgată de președintele Ianukovici pe 8 august 2012.

3. Pe 15 mai 2019 Poroșenko miliardarul ”rege al ciocolatei” ajuns prezident dă încă o lovitură minorității românești promulgând la final de mandat legea adoptată pe 25 aprilie 2019 de Rada Supremă ”Cu privire la asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat” care sporește obligativitatea folosirii limbii ucrainene, care oferă un statut special limbii ucrainene, în detrimentul limbilor minorităților. Conform Legii privind ”utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieții”, toți cetățenii Ucrainei sunt obligați să cunoască limba ucraineană. Toți oficialii și șefii insituțiilor de stat, medicii, avocații, directorii de universități, judecătorii, militarii etc trebuie să vorbească în ucraineană, relatează presa locală. Site-urile și ziarele vor trebui să aibă și o versiune în limba ucraineană sau cel puțin 50% din conținut să fie în limba ucraineană. Producătorii și distribuitorii de film și TV vor trebui să se asigure că 90% din conținutul lor video este în limba ucraineană. Și cărțile vor trebui să aibă cel puțin 50% conținut în limba națională. Pentru utilizatorii de computere, software-ul trebuie să aibă o interfață în ucraineană, asta deși lege permite folosirea în acest caz a limbii engleze sau a oricăreia din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Pentru încălcarea legii se introduce pedeapsa administrativă, iar ”pentru umilirea publică și nerespectarea limbii de stat”, răspunderea penală. Legea a fost puternic susținută de către fostul președinte Petro Poroșenko. Adoptarea ei s-a făcut într-un parlament dominat de susținători ai lui Poroșenko, care au aplaudat zgomotos și au ovaționat adoptarea ei. În tot acest timp, sute de persoane – fluturând steagul național al țării – au manifesta în fața clădirii Radei Supreme, pentru a-și arăta sprijinul față de lege.

4. Pe 13 martie 2020 Zelenski dă a treia lovitură învățământului în limba română semnând legea nazistă privind învățământul mediu general (Legea Ucrainei nr. 0901 ”Cu privire la educația secundară generală”) votată de Rada ukraineană pe 16 ianuarie, încă o lege din așa-numitul „pachet lingvistic” (colecție de legi care consolidează utilizarea limbii ucrainene ca limbă de stat în detrimentul utilizării limbilor minorităților naționale, cu limitări susbstanțiale ale accesului acestor minorități la limba maternă în sistemul de educație, mass-media, spațiul public etc.)

5. Pe 21 iulie 2021 Zelenski promulgă legea nazistă a ”popoarelor indigene” (nr.1616-IX), după un proiect propus de el însuși, adoptat de Rada Supremă pe 1 iulie. Legea nu clarifică situația minorităților și nu asigură dreptul la educație în limba maternă românilor din Ukaina! Noua lege ia în considerare doar etniile autohtone care nu au corespondent într-un stat național din afara Ucrainei.

6. Pe 30 decembrie 2022 Zelenski a promulgat Legea ”Cu privire la minoritățile (comunitățile) naționale din Ucraina” nr. 2827-IX adoptată de Rada de la Kiev cu majoritate de voturi pe 13 decembrie, un act de batjocură cinică a legiuitorilor ucraineni asupra drepturilor minorităților naționale, încălcând toate drepturile obligațiile existente ale acestei țări în cadrul organizațiilor relevante. Exact așa arată segregarea și manifestările evidente ale nazismului, pe care Ucraina încearcă să le consolideze la nivel legislativ. Legea nu numai că întărește restricțiile legale codificate anterior în ”Legea Educației și Limbii” promulgată de Poroșenko pe 25 septembrie 2017, dar introduce și altele noi, nu garantează păstrarea zonelor compacte de așezare a naționalității, nici utilizarea simbolurilor naționalității! ”Exercitul și/sau protecția drepturilor și libertăților persoanelor aparținând minorităților naționale (comunităților) poate fi limitată în condițiile legii în interesul securității naționale, integrității teritoriale și ordinii publice, pentru prevenirea dezordinii sau a criminalității, pentru sănătatea publică”, se precizează în document.

7. Pe 21 septembrie 2023 Kievul a aprobat legea ”revizuită” a minorităților naționale ce fusese promulgată de Zelenski pe 30 decembrie 2022, cu modificări minore… Ea face referire la ”Legea Educației” din anul 2017 fără să o modifice. Legea ”revizuită” a minorităților naționale din Ukraina continuă deznaționalizarea românilor! Potrivit Legii Educației din anul 2017 și ”Legii Învățământului Secundar din Ucraina” din ianuarie 2020 , numărul de ore predate în limba ucraineană va crește de la un an la altul, ajungând și până la 90-99 la sută în clasele de liceu.

Sunt doar modificări minore care nu rezolvă în special accesul la învățământul în limba română, nu au adus modificările necesare în vederea revenirii la regimul juridic anterior solicitat de comunitatea românească. Legea nazistă a educației promulgată de Poroșenko în septembrie 2017, a cărei implementare a fost amânată pentru anul 2024 prevede acum o scădere treptată, cu fiecare clasă, a numărului de ore predate în limba maternă. Minoritatea română spera ca odată cu revizuirea legii minorităților să se vină și cu amendamente în cea a educației. Românii din teritoriile ilegal ocupate de Ukraina vor ca copiii lor să învețe în limba maternă toate disciplinele, cu excepția limbii ucrainene

8. Sub președinția lui Zelenski, la data de 9 februarie 2022, cu 15 zile înainte de începerea războiului, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a emis cu premeditare Rezoluția nr. 136, prin care stabilea că porțiunea din canalul Chilia, cuprinsă între Ceatal – Izmail și Vâlcov, pe lungime de 95 kilometri, parte a frontierei pe Dunăre impusă României în anul 1940 și după 1944, este ”cale navigabilă interioară a Ucrainei”. Ucrainenii consideră că sunt ale lor de drept Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Transcarpatia Maramureșeană, Basarabia de Sud și nord-vest, Insula Șerpilor. Și acum canalul Chilia, botezat ”Canalul Dunăre – Marea Neagră” după ce prin șantaj de a apela la instituții europene, au răpit în iunie 2011 Republicii Moldova teritoriul de la Palanca din vecinătatea Nistrului prin care aceasta putea prin Liman să-și construiască ieșire la Mare… Pe 11 februarie 2010 în Rada ukraineană, Poroșenko numea răpirea de către Ukraina a teritoriului Republicii Moldova de la Palanca ”transferul dreptului de proprietate asupra acestui teren”! În calitate de ministru de externe, el asigura deputații ukraineni că are destule ”pârghii” să forțeze Republica Moldova să cedeze Ukrainei teritoriul său de la Palanca cu tot cu șosea, că va anihila comitetul public ”PALANCA” creat în Republica Moldova care se opunea cedării! Deputații ucraineni i-au cerut ministrului de externe al Ucrainei, Piotr Poroșenko, să aplice măsuri dure împotriva Republicii Moldova, în cazul în care partea moldoveană nu va ceda teritoriul din preajma satului Palanca.

În România de azi însă se încearcă distrugerea programatică a conștiinței de Neam, se intenționează scoaterea istoriei noastre naționale din școli și sunt pedepsiți elevii români patrioți care se exprimă că Basarabia și Bucovina este Pământ Românesc, manifestare de demnitate națională permisă chiar și în Epoca de Aur!

Daniel Siegfriedsohn

1 COMENTARIU

  1. Iohannis a făcut mult rău României, păcat ca nu este măcar un singur procuror în toată România care să-i deschidă din oficiu dosar penal pentru trădare de țară.
    Ceața cu spionul Simion, este manipularea lui Ciucă de către Rareș Bogdan. Nimeni din mass media nu vede că Rareș Bogdan l-a „îngropat” intenționat pe Ciucă. Evident că va „salva” PNL-ul luându-i funcția si jucăria PNL iepurașului general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.