Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut miercuri că președinta PSD, Viorica Dăncilă, este „prost informată” în chestiunea caselor lui. De asemenea, șeful statului afirmă că nu are nici o problemă de ordin juridic.

Nu este nici o vulnerabilitate, însă doamna Dăncilă este prost informată. Nu ştiu cine o informează pe doamna Dăncilă.

Eu nu am nici o problemă, nici în civil, nici în penal. Nu sunt şase, sunt cinci case. Între timp, încă una a fost eliminată.

Această chestiune, problemă, a apărut cînd am apărut eu în politică, în anul 2000. Atunci mi-a fost creată de PSD ca să fie folosită de PSD în campania electorală.

Vă daţi seama cîtă inventivitate la PSD! Din anul 2000, în fiecare campanie cu asta au ieşit. Cred că lumea s-a lămurit între timp„, a spus Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.