Klaus Iohannis o calamitate națională

Știam de multă vreme că pe Iohannis nu-l duce prea tare capul. El a rămas ce-a fost dintotdeauna: un mărunt și obtuz profesoraș de provincie cu o soție extrem de ambițioasă și un socru legat ombilical de fostul regim comunist. Nu are Iohannis prea multe calități, în afară de una, dacă poate fi numită calitate – oportunismul. Când 99% din nemții ardeleni au emigrat în Germania după căderea regimului comunist, inclusiv părinții lui emigrând, că doar urmau să își ia pensia de la statul german, deși n-au lucrat o zi acolo în viața lor, dar Iohannis, care era tânăr atunci, ar fi trebuit să lucreze în Germania. Să lucreze ce? Profesor de fizică la liceul unde ar fi găsit loc, adică probabil într-o școală publică plină cu turci și arabi dintr-un cartier defavorizat, am zice în bruxellesă, adică într-o nenorocită de fundătură jugoasă, la propriu și la figurat?! Și oportunistul Iohannis a priceput. Nu mai bine rămâne el la Sibiu și devine mare samsar de case, că oricum Sibiul se golea de nemți care își vindeau proprietățile la prețuri de nimic. Nu mai bine se înscrie Iohannis în Forumul Democratic German și începe să recupereze proprietățile reale sau închipuite ale comunității germane din România naționalizate de către regimul comunist.

Și ultimul pas, nu mai bine se înscrie în politică și profitând de ura de sine a românului și de admirația cretină pentru nemții care sunt corecți și muncitori, nu hoți și leneși ca mioriticii, să se lanseze Iohannis în politica locală. De lansat ce-a fost a ajuns primar și a putut să-și retrocedeze lui și forumului câte proprietăți dorea, de muncitor și cinstit ce era. 

Iar acum intră în scenă serviciile secrete românești care puneau la cale să arate lumii întregi ce bine s-au integrat minoritățile în România la 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.

Victor Ponta a avut ghinionul că nu a fost ungur sau neamț, că el ajungea președintele României. Sigur, Ponta a fost susținut și de Grupul de la Cluj și de familia Maior, dar băieții cu ochii albaștri au considerat că impactul alegerii lui Iohannis era mult mai important: primul președinte minoritar al României, la un secol de la Marea Unire, care câștiga absolut ”surprinzător”, după un tur întâi în care avea mai puțin de un milion de voturi ca Ponta, ca în două săptămâni să-l depășească cu două milioane de voturi pe nefericitul Ponta. Ce mai tura-vura, Iohannis este un adevărat Făt Frumos care crește într-o zi cât alții într-o sută, Iohannis cel Frumos a crescut în două săptămâni cu trei milioane de voturi.

Sigur, mai trebuiau să rămână ungurii în guvern în 2018 prin UDMR, dar minoritarii s-au prins de cursă și au ieșit din guvern, altfel victoria românească a ”patrioților” ar fi fost deplină. Cu președintele german și guvernul româno-maghiar, România este povestea de succes a Europei de Est.

Timpul a trecut însă și pentru Iohannis și pentru noi toți. Cel mai slab președinte al țării își încheie mandatul în acest an, lăsând o țară îndatorată cu peste 150 de miliarde de euro, o țară cu o administrație nereformată, cu un număr uriaș de bugetari care taie frunză la câini și parazitează sectorul privat. O țară cu o justiție mizerabilă, dar bine răsplătită de stat și ceea ce este mai grav o țară condusă de serviciile secrete care cel puțin la vârf nu sunt ale țării, ci lucrează la comanda americanilor și a birocrației bruxellese. Asta lasă moștenire sasul din Sibiu harnic și muncitor.

Cireașa de pe tort a fost discursul lui Iohannis în fața parlamentului european din șapte februarie în fața unei săli aproape goale ce trădează interesul major(?!) al parlamentarilor europeni față de Iohannis și România, oricât de mult îl disprețuiesc, este reprezentantul României. A țării mele! Deci cei din Parlamentul European nu dau doi bani pe România. De ce?

Foarte simplu. România de când a intrat în UE și NATO nu mai are politică externă proprie. Nu știu de ce îi mai plătiți degeaba pe cei din Ministerul Afacerilor Externe care nu fac altceva decât să repete ca o placă stricată punctajele de la Bruxelles și Washington. Toți cei de la MAE sunt plagiatori în frunte cu plagiatorul Iohannis.

I-am citit discursul lui Iohannis așa cum apare el pe site-ul președinției. E o capodoperă negativă, un exemplu de cum să NU rostești un discurs. Nicio idee nouă, nicio soluție nouă, doar aceleași tipare obositoare: vom fi alături de Ucraina până la capăt, vom lupta împotriva schimbărilor climatice, vom apăra valorile europene, vom apăra valorile europene. Vom, vom…. Își mai pune nefericitul și o întrebare retorică a la Gâgă: ”Ce putem face și ce trebuie să facem ca Uniune ?”

Răspunde tot președintele: ”Provocările actuale ne împing spre o regândire transformatoare a acțiunilor noastre”

Te apucă așa o tristețe și o scârbă și îmi aduc aminte de cea mai neaoșă înjurătură românească pe care i-aș adresa-o președintelui, dar cred că nu merită nici asta. (Liviu Man)