După tragicul eveniment prin care o femeie, din efectivele jandarmeriei, s-a ales cu coloana vertebrală secționată, plus câteva sute de manifestanți aflați sub asistare medicală de urgență, Klaus Werner Iohannis, președintele României critică forțele de ordine pentru lipsă de eficiență. Alăturându-se în susținerea indirectă a celor care au avut drept obiectiv scandalul cu orice preț, președintele, în calitate de oficialul nr. 1 al statului român, ar trebui de îndată suspendat și deferit Parchetului, scrie Ioan Vieru pe cotidianul.ro.

Criza politică a căror cauze sunt mult anterioare mandatelor președințiale și parlamentare, a dus la o inflamare a conflictelor în perspectiva viitoarelor alegeri generale. Manifestanții care au vrut să intre cu forța în clădirea Guvernului și-au anulat protestul și orice șansă de credibilitate. Cei care i-au oprit, s-au conformat unor dispoziții care nu au nicio legătură cu responsabilii unor instituții de forță. Puterea se câștigă exclusiv prin alegeri libere, iar anticipatele pot fi o realitate de netrecut cu vederea în condițiile crizei. Strada nu poate stabili căderea și instalarea guvernelor, prin simplul ei dictat, pentru că ne-am situa în anarhie. Nici măcar președintele nu poate stabili după interesele sale, mișcările privind demiterea guvernului. Însă, la fel ca predecesorul său, Klaus Iohannis se prezintă purtătorul unor valori de a căror substanță pare a fi total străin, și chiar aflându-se în conflict. Românii din diaspora, sub mandatul său, au devenit o categorie de cetățeni diferită de cei din țară. Această dihotomie pare a veni din segregaționismul pe care îl reprezintă președintele, în căutarea unor regimuri diferite pentru unii și alții.

Stăm foarte rău în ce privește protestele publice, grevele, alegerile anticipate, celeritatea procedurilor din justiție. În perioada comunistă, câteva propoziții ar fi putut răsturna ordinea sufocantă. Însă aceste propoziții când se pronunțau era deja târziu pentru emițătorul său, pentru că ele treceau din regimul social în cel estetic. Astăzi, un miting în Piața Victoriei din București pare un semn al Providenței pentru cei care nu știu ce poate manipularea. Unde se află cetățeanul român pe lista acelor oameni care sunt în stare să lovească un om, fie el îmbrăcat în haine militare, deci înzestrat cu o capacitate de autoapărare? Pe nicăieri, așa cum sună însuși protestele. Naționalismul extern și criza politică, plus externalizarea serviciilor secrete românești, au creat un activist cu o capacitate excepțională de-a atrage în sfera sa de manipulare agresivă.

Corupția din România s-a manifestat cu strășnicie mai bine de 28 de ani. Vocile critice, respectiv ale celor care să fi riscat un angajament public, au fost puține. Sub regimul lui Traian Băsescu serviciile secrete au dat pe dinafară, și continuă să o facă în continuare sub Klaus Iohannis. Manifestanții din Piața Victoriei nu au vorbit o clipă despre forțele ostile democrației, despre birocrația ca parte esențială a corupției sau despre legislația tot mai totalitară și neconstituțională. Lozincile pieței par a proveni de pe planșele unor strategi care prin demersul lor arată disperarea că serviciile pierd tot mai mult teren în favoarea unor incertitudini în ce le privește.

Klaus Iohannis, la fel cu Hans Klemm, două figuri în umbra securismului conexat corupției și degradării de la Washington, ar trebui să fie retrase de la pupitrele care au activat spre dezastrul național instituțiile statului român. Faptul că unei tinere din Jandarmeria română i-a fost secționată coloana vertebrală, iar președintele acuză instituția pentru malpraxis, nu poate impune decât constatarea că președintele trebuie suspendat. Klaus Iohannis din garant al Securității naționale, conform fișei postului, se dovedește a fi inspiratorul unui război civil.

 

Material preluat integral de pe cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.