Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost audiată de Inspecția Judiciară după ce aceasta a refuzat să se prezinte în fața Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, informează Antena3. Audierea șefei DNA a avut, potrivit surselor noastre, în urmă cu două săptămâni, când la sediul Inspecției Judiciare a ajuns și șeful DNA Ploiești, Lucian Onea.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat de patru ori să se prezinte în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, unde fusese chemată pentru miercuri dimineaţă. Aceasta a reiterat că nu deţine informaţii sau documente necesare clarificării împrejurărilor şi cauzelor în care s-au produs evenimentele supuse cercetării parlamentare.

La sfârșitul lunii ianuarie 2018, Inspecţia Judiciară a adresat Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 o scrisoare în care solicita documentaţia legată de corespondenţa purtată de comisie cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009 a fost înfiinţată după ce PSD şi ALDE au cerut, în aprilie 2017, o anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor privind organizarea alegerilor, dar şi rezultatul scrutinului, în urma dezvăluirilor făcute de Dan Andronic despre noaptea alegerilor. Andronic a publicat un articol în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la acel moment procuror general al României.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.