La 1 ianuarie 2023 se împlinesc 100 de ani de la înființarea, la Cluj, a primului muzeu etnografic din România, devenit, peste ani, model și etalon pentru cele care au urmat. Muzeul Etnografic al Ardealului a fost constituit pe baze științifice, într-o succesiune rapidă de etape și momente relevante, care au antrenat participarea unor personalități de elită ale vieții academice din România.
Cum se naște un muzeu
În anul 1920, Consiliul Dirigent a hotărât înființarea, la Cluj, a unui muzeu central al Transilvaniei, care să reunească toate colecțiile și toate domeniile patrimoniului. Ulterior, după desființarea acestui guvern provizoriu al Transilvaniei, misiunea înființării la Cluj a unui Muzeu Central al Ardealului a post pasată către Ministerul Artelor, care, în buna tradiție bucureșteană, a reușit să o îngroape. Pe lângă divergențele româno-maghiare, ideea constituirii unui muzeu transilvănean era văzută destul prost și la București, unde Vasile Pârvan avansase, bunăoară, ideea reunirii tuturor colecțiilor de valoare din întreaga Românie într-un muzeu central din capitala României. Acest proiect cu trăsături aproape colonialiste, abandonat în România interbelică, a fost din nefericire realizat mai târziu, în anii 1970, în România naționalist-comunistă a lui Nicolae Ceaușescu.
La începutul anului 1922, proiectul muzeului istoric a fost, practic, abandonat (el se va realiza abia mult mai târziu, în 1963, prin înființarea Muzeului de Istorie a Transilvaniei). A rămas însă în picioare proiectul înființării, la Cluj, a unui Muzeu Etnografic. La intervenția marelui geograf George Vâlsan, acesta a fost preluat de Fundația Culturală Principele Carol, care a reușit, în mai puțin de un an, să îl ducă la îndeplinire. A fost constituită mai întâi o comisie restrânsă, alcătuită din George Vâlsan, Romulus Vuia și Emil Panaitescu, care a propus realizarea colecțiilor noului Muzeu Etnografic pe baze cu totul noi, adică prin „colectări sistematice făcute în baza unor cercetări științifice”. În luna iunie, comisia a fost completată cu Sextil Pușcariu, care a devenit președintele acesteia, și cu istoricul Alexandru Lapedatu. Ca urmare a campaniilor de cercetare și a achizițiilor realizate până la sfârșitul anului 1922, muzeul a putut fi înființat oficial în data de 1 ianuarie 1923, sub denumirea de Muzeul Etnografic al Ardealului, avându-l ca director pe Romulus Vuia. Înființarea Muzeului Etnografic din Cluj nu a fost prin urmare datorată guvernelor epocii, cu nimic mai eficiente în domeniul cultural decât cele de astăzi, ci Fundației Culturale Principele Carol, care preluase muzeul sub patronajul ei, reușind să îl desprindă de conflictele de partid și să îl constituie pe baza unui program științific.
Întemeietorii
Sfătuit îndeaproape de George Vâlsan, principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, a fost cu siguranță un personaj cu un rol decisiv în înființarea acestui muzeu. Trebuie să înțelegem că, în anii 1921, nu erau decât foarte puțini oameni în România care să înțeleagă cu adevărat ce ar trebui să fie un muzeu etnografic, iar acești oameni ajunseseră să își desfășoare activitatea la Cluj. Cel mai important dintre aceștia era academicianul George Vâlsan, detașat pentru câțiva ani la Universitatea din Cluj și apropiat al Casei Regale. Celălalt era Romulus Vuia. Principele Carol a avut marele merit de a fi înțeles imediat potențialul enorm al acestui domeniu și de a lua deciziile necesare pentru constituirea muzeului din Cluj.
Ne este astăzi foarte clar că rolul decisiv în propulsarea lui Romulus Vuia la conducerea Muzeului Etnografic înființat la Cluj l-a avut însă dobrogeanul George Vâlsan, care studiase și el etnografia la Berlin, cu Felix Von Luschan, ocazie cu care l-a și cunoscut pe Vuia. Vâlsan, unul dintre intelectualii apropiați de Casa Regală a României, a fost numit în 1920 profesor la Universitatea din Cluj și, imediat, l-a angajat pe Vuia ca asistent al său. Sprijinul său față de Vuia a fost unul total. Sub îndrumarea lui Vâlsan, Vuia și-a luat mai întâi licența în geografie în anul 1921, după numai un an de studii, putând astfel să obțină postul didactic de șef de lucrări. Astfel, în momentul în care, la intervențiile lui Vâlsan, misiunea înființării Muzeului Etnografic din Cluj a fost preluată de Fundația Culturală Principele Carol, drumul lui Vuia către poziția de director al noului muzeu devenea larg deschis.
Cine a fost Romulus Vuia?
Născut în anul 1887, Romulus Vuia a fost fiul învățătorului bănățean patriot Iuliu Vuia, un mare susținător al cauzei românești, care a fost persecutat de autoritățile maghiare, dar care și-a susținut fiul pentru a studia la școala normală din Budapesta și, mai târziu, pentru a se specializa în etnografie la Berlin.
Într-adevăr, în anul 1910, Romulus Vuia a studiat etnografia și antropologia la Berlin, sub îndrumarea unuia dintre cunoscuții antropologi ai epocii, Felix Von Luschan (1854-1924), pregătindu-se pentru a participa la expedițiile etnografice organizate de acesta în spațiile extraeuropene. Vuia a înțeles însă după puțin timp că misiunea sa cea mai importantă urma să fie aceea de a studia tradițiile și patrimoniul cultural al Transilvaniei. În 1911, el a început să studieze etnografia Țării Hațegului, realizând pe această temă o excelentă lucrare de doctorat pe care o va susține la Cluj, în anul 1924.
Cercetările sale de teren în satele Țării Hațegului treziseră suspiciunea autorităților maghiare, care l-au acuzat de spionaj în favoarea României, l-au internat în lagărul de la Sopron și l-au adus în fața curții marțiale. Scăpat ca prin miracol de o condamnare, Vuia a reușit, la sfârșitul anului 1918, să inițieze preluarea de către români a controlului asupra Țării Hațegului, până la venirea trupelor de peste Carpați.
Se știe că atât Romulus Vuia, cât și tatăl său Iuliu au fost prezenți la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. În perioada în care Transilvania s-a aflat sub conducerea Consiliului Dirigent (1918-1920), Romulus Vuia a fost unul dintre oamenii de încredere la care diriguitorii transilvăneni apelau în caz de nevoie. În anul 1919, el a fost trimis oficial la Budapesta, ca reprezentant al guvernanților Transilvaniei, pentru a identifica bunurile culturale transilvănene existente în muzeele de la Budapesta, în vederea recuperării acestora.
1 ianuarie 1923
În legătură cu momentul înființării muzeului au existat o serie de discuții, care nu au ajuns însă niciodată până la nivelul unor controverse. Evident, data oficială de înființare a Muzeului Etnografic al Ardealului a fost 1 ianuarie 1923. Această dată este cea la care Romulus Vuia, primul director al muzeului, s-a referit în toate, absolut toate, comunicările și publicațiile sale. Inclusiv, printre altele, pe placa comemorativă din anul 1937, dedicată inaugurării sediului de atunci al Muzeului în prezența regelui Carol al II-lea.
Nimeni nu poate ști mai bine de când a început să funcționeze oficial un muzeu decât acela care a participat direct la înființarea lui și a devenit primul lui director, iar o polemică pe tema asta, purtată peste timp, cu însuși directorul fondator al muzeului nu ar putea fi decât absurdă.
Cu toate acestea, într-o manieră ușor protocronistă, a fost acreditată la un moment dat opinia că Muzeul Etnografic ar fi luat de fapt ființă încă din primăvara sau vara anului 1922, atunci când s-a constituit și și-a desfășurat activitatea comisia înființată pentru a îl constitui. Este adevărat, comisia a funcționat, iar cercetările s-au derulat pe parcursul acestui an, scopul acestora fiind acela de a asigura condițiile necesare pentru înființarea muzeului. Nu este însă mai puțin adevărat că funcționarea muzeului ca instituție, cu multiplele sale aspecte, inclusiv inventarierea bunurilor de patrimoniu adunate deja în colecțiile sale, nu a fost începută decât după momentul înființării sale oficiale, la 1 ianuarie 1923.
Cum am marcat noi Centenarul
Pentru noi, singura instanță care contează este publicul nostru. Ne-am dorit foarte mult ca această marcare a aniversării celor 100 de ani de activitate să se transforme într-un omagiu la adresa vizionarilor care au pus bazele acestui muzeu în urmă cu 100 de ani și, de asemenea, într-o pledoarie pentru importanța etnografiei și pentru frumusețea tradițiilor noastre. În astfel de momente, o știm cu toții, unii au tendința de a se lăuda, de a vâna diplome sau trofee, de a alcătui lungi și interminabile pomelnice de oameni care au avut realizări mai mult sau mai puțin semnificative în istoria acestei instituții. Noi am considerat că abordarea trebuie să fie alta, orientată nu spre trecut, ci spre viitor. Este firesc și rezonabil să fim mândri de lucrurile bune pe care le facem și de proiectele noastre reușite, dar este cu totul inutil să transformăm o aniversare într-un pomelnic al autosatisfacției. Din acest motiv, am decis că lucrurile care contează cu adevărat sunt cele de care poate beneficia publicul nostru. Au fost trei mari proiecte prin care am marcat până astăzi această aniversare.
Eșantioane
Mai întâi, expoziția Eșantioane, coordonată de Sebastian Paic și Laura Troșan, deschisă în data de 24 iunie, un proiect amplu, inițiat în 2021, și realizat în colaborare cu mai multe șezători din țară (Cluj-Napoca, Zalău, Constanța, Chișinău, București, Focșani, Șcheii Brașovului, Bacău, Avrig, Maramureș), prin care au fost reconstituite o parte a cămășilor colectate de specialiștii Muzeului Etnografic în urmă cu o sută de ani.
MET 100
În luna iulie, spațiul expozițional pietonal de pe strada Eroilor a găzduit expoziția MET 100, realizată de dr. Silvestru Petac, care a fost structurată în trei părți, corespunzând celor trei mari perioade ale istoriei muzeului: perioada interbelică, perioada postbelică și perioada postdecembristă. Aici au fost menționați, desigur, cei nouă directori pe care i-a avut muzeul, de la înființarea sa până aproape de zilele noastre: Romulus Vuia (1922-1947), Gheorghe Pavelescu (1947-1951), Gheorghe Dăncuș (1951-1954), Teodor Onișor (1955-1959), Gheorghe Dăncuș (1960-1967), Valeriu Butură (1967-1971), Viorica Pascu (1971-1979), Tiberiu Graur (1980-2001) și Simona Munteanu (2001-2011).
Această expoziție a fost reamplasată în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, unde va putea fi vizionată pe parcursul următoarelor luni.
„100 de ani – artefacte – povești”
De la începutul anului 2022, specialiștii muzeului au postat, în fiecare săptămână, câte un obiect colectat și câte o fotografie realizată la începuturile activității muzeului. În total, 100 de mărturii etnografice, câte una pentru fiecare an de existență. Acest proiect, la care a contribuit întregul colectiv de specialiști, s-a bucurat de interes din partea publicului. Până în data de 5 decembrie, au fost realizate, pe pagina web și pe rețelele de socializare, 367.027 accesări.
În prezent, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește expoziția „100 de ani – artefacte – povești”, coordonată de dr. Tötszegi Tekla, care reunește toate aceste obiecte și fotografii, într-o prezentare muzeografică de ținută. Fiecare obiect și fiecare fotografie din această expoziție au atașate câte un cod QR, prin care pot fi obținute informații detaliate despre acestea. Vernisată în 9 decembrie 2022, expoziția va fi deschisă până în 29 ianuarie 2023.
Așadar, la data de 1 ianuarie 2023, Muzeul Etnografic al Transilvaniei va împlini 100 de ani. Nu știm câți dintre cititorii noștri își vor aminti de această aniversare într-un moment în care fiecare dintre noi își are propria sa sărbătoare. Nu avem nici un fel de așteptări în legătura cu asta, însă le mulțumesc de pe acum tuturor acelora care se vor gândi la noi, fie și pentru o singură clipă.
Cu sau fără centenar, pentru toți cei care ne-au vizitat sau ne vor vizita vreodată avem un singur mesaj: Vă mulțumim! Suntem aici!
(Un articol de Tudor SĂLĂGEAN)
