Un incident demn de cascadorii râsului – dacă n-ar fi de-a dreptul înfiorător – s-a petrecut zilele trecute în comuna clujeană Frata. Protagonişti: doi bărbaţi de condiţii diferite – unul, posesor a circa 600 de oi şi altul – calic şi infirm, „slugă” la oile rivalului de moarte al marelui proprietar. Iar scenele în care „bogătanul”, beat-mort la volan încearcă să-l ia la ţintă pe bietul infirm, după care îl rupe în bătaie sunt antologice. Însă finalul se află deocamdată în ceaţă fiindcă se pare că „şoferul infernului” – de altfel un om cumsecade atunci când e treaz – va fi nevoit să scoată ceva bani din chimir să-şi despăgubească victima, ca să nu înfunde puşcăria. 

Laszlo Pălăcean,  un bărbat de 65 de ani din Frata are un destin de un tragism cu totul ieşit din comun şi din această cauză am putea să-l numim, fără teama de a ne înşela, un “Iov modern”: cioban fiind cu oile, pe tăpşan, la vârsta de 24 de ani a alunecat pe o balegă şi şi-a făcut praf un picior. Medicii vremii i-au implantat, cu promptitudine, tije metalice, ca să-i susţină cumva oasele sfărâmate, astfel că de atunci bietul om e obligat să umble doar sprijinit în cârje. Laszlo Pălăcean n-a mai reuşit să facă nimic în viaţă, a muncit – atât cât i-a permis sănătatea – să-şi câştige o pâine pe la câte un proprietar de oi sau altul din judeţul Cluj sau Mureş, de unde este originar. Nu beneficiază nici de pensie şi nici de ajutor social, astfel că de  la un timp a fost adoptat pur şi simplu de un om milos din Frata – dl. Dorel. Tot el este şi cel îl  însoţeşte pe Laszlo la I.M.L. Cluj după noua încercare pe care a avut-o în urmă cu câteva zile. Povesteşte că i-a pus la dispoziţie lui Laszlo mâncare şi o casă bătrânească unde să locuiască, în schimbul pazei oilor sale – cu nimic mai puţine decât ale lui Iacob, rivalul său, cel care va isca marele pocinog din viaţa lui Laszlo. Adaugă acesta, în timp ce bietul său cioban se află în cabinetul de consultaţii al instituţiei medicale: „Destinul necruţător l-a lovit din nou, după nici mai mult, nici mai puţin de 41 de ani: în timp ce Laszlo îşi făcea nevoile la marginea unui drum, acest Iacob care conducea rupt de beat o maşină neînmatricultă şi-a zis să dea peste el. Şi a accelerat. Însă, în ultima clipă, cu nădragii sloboziţi Laszlo a reuşit să se salveze, sărind într-un şanţ, însă proprietarul nu l-a lăsat: a coborât, i-a înşfăcat cârjele metalice şi i-a rupt cu ele bietului om un picior şi trei coaste, băgându-l în spital! Inclusiv cârjele s-au rupt, atât de puternice au fost loviturile administrate bietului om! Acum, Laszlo are rupt tocmai piciorul care-i rămăsese întreg după accidentul de acum 41 de ani!” Curând apare precum un spectru, Laszlo, sprijinit în nişte cârje noi căpătate de la un binevoitor. Povesteşte acesta, în cadrul uşii dintre intrarea la cabinet şi sala de aşteptare a I.M.L., cu un certificat medico-legal de 35 de zile de îngrijiri: „Vă jur că n-am avut niciodată nimic de împărţit cu Iacob, aşa că nu ştiu ce i-a căşunat. Tocmai mă duceam spre casă după ce-am fost în vizită la verişoara mea şi m-am oprit pe hotar să-mi fac nevoile, când ăsta a încercat să mă calce cu maşina şi apoi m-a rupt în bătaie. Am scris totul la poliţie, care a fost la faţa locului şi sunt sigur că se vor lua măsuri”. Mai împăciuitor, patronul îl linişteşte puţin pe Laszlo şi-i spune că nu va fi o problemă ca Iacob să-l despăgubească gras pentru pocinogul făcut, că are de unde – ca să nu se mai ajungă şi-n Justiţie. Apoi, cei doi părăsesc, încetişor incinta instituţiei.

Contactat, dl. comisar-şef Daniel Graur, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj a declarat publicaţiei „Gazeta de Cluj” că la momentul producerii incidentului poliţia a intervenit cu promptitudine, după care au şi început cercetările împotriva făptaşului – inclusiv la nivelul Parchetului – însă victima nu a depus deocamdată plângere penală pe numele acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.