Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat astăzi contractul de proiectare a Centrului Integrat de Transplant de la Cluj, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Putem afirma, fără teama de a exagera, că este un moment cu adevărat istoric. Începe azi, efectiv, investiţia prin care vom poziţiona Clujul medical acolo unde îi este locul, pe harta extrem de puţinelor centre de transplant multiorgan din Europa. Centrul de la Cluj va fi unul al excelenţei atât în ceea ce priveşte chirurgia şi transplantul de organe cât şi în ceea ce priveşte cercetarea avansată în domeniu”.

Semnarea contractului, în valoare de 15.600.000 lei fără TVA, a avut loc la finalul unor etape de negociere cu câştigătorul concursului internaţional de soluţii, asocierea dintre firmele de arhitectură „Pinearq S.L.P.” din Spania şi biroul de proiectare „Dico şi Ţigănaş” S.R.L.

Pe lângă o reducere a costurilor de proiectare şi asigurarea unor servicii suplimentare, Consiliul Judeţean Cluj a obţinut în urma negocierii contractului de proiectare şi o scurtare a duratei de elaborare a documentaţiilor, la 14 luni, restul de 46 de luni urmând a reprezenta perioada de acordare a asistenţei tehnice.

Proiectul Consiliului Judeţean Cluj are un caracter profund inovator, vizând realizarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spaţiile şi funcţiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Valoarea totală a acestei investiţii medicale a fost estimată la cca. 90 de milioane de euro, Consiliul Judeţean Cluj înaintând deja Ministerului Fondurilor Europene propunerea de includere a acestui mega-proiect în lista celor care vor fi finanţate cu fonduri nerambursabile prin intermediul Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.