Mai multe primării din judeţul Cluj urmează să fie amendate din cauza sirenelor de alarmare a populaţiei, care nu funcţionează. În comuna Borşa, sirena nu este funcţională întrucât, amplasată sub acoperişul unui magazin, prin acţionarea ei pot să cadă ţiglele de pe acoperiş.
Şeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că sistemele de alarmare publică sunt un mijloc prielnic de a informa şi a avertiza populaţia mai ales în cazul furtunilor şi fenomenelor extreme care s-au abătut în ultima perioadă asupra României.
”Nu pot spune că sunt suficient de mulţumit de modul de funcţionare a sistemului de alarmare publică de la nivelul judeţului Cluj datorită faptului că unii factori decidenţi din unităţile administrativ – teritoriale ignoră aceste lucruri. Este un aspect foarte important care pe noi ne ajută în avertizarea populaţiei şi vom lua măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. Sunt multe sirene de alarmare care nu funcţionează în comune, dar şi în Cluj-Napoca, şi vom lua măsuri, chiar amenzi, împotriva celor care nu ştiu să îşi facă treaba aşa cum ar trebui. Responsabilii de aceste sisteme de alarmare, inclusiv primarii, nu ar trebui să se joace cu acest aspect. Ştim ce s-a întâmplat cu furtunile care s-au abătut asupra noastră, iar aceste sisteme sunt un mijloc prielnic de a informa şi a avertiza populaţia. În ultimul timp s-au constatat fenomene extreme într-un interval scurt de timp, iar sirenele ne pot ajuta”, a spus Moldovan.
Potrivit acestuia, la ultimul exerciţiu de alarmare publică au fost trimişi în teren reprezentanţi ai ISU Cluj pentru a verifica dacă sirenele funcţionează şi au constatat că în unele localităţi acestea nu erau pornite sau nu funcţionau din diverse cauze.
Într-o informare a ISU Cluj prezentată în cadrul conferinţei de presă se arată că la ultimul exerciţiu, în 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ nu au fost acţionate sistemele de alarmare publică din diferite motive.
Astfel, în comunele Baciu, Luna şi Măguri Răcătău sirenele erau defecte, în comuna Borşa sirena este amplasată sub acoperişul unui complex comercial, iar prin acţionarea ei există pericolul să cadă ţiglele de pe acoperiş, în comuna Căianu persoana responsabilă pe linia situaţiilor de urgenţă lipsea din localitate, în comuna Cojocna reprezentanţii unei firme nu au permis accesul în incintă a responsabilului cu acţionarea sirenei, iar în comuna Palatca persoana responsabilă nu a avut acces în clădirea dispensarului unde era montată sirena.
Miercuri, 1 noiembrie, se va desfăşura un nou exerciţiu de alarmare publică la nivel naţional.
La nivelul judeţului Cluj sunt instalate 231 sirene electrice de alarmare publică şi 58 de sirene electronice.