Curtea Constitutionala a Romaniei a facut publice hotararile prin care patru dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt eliminati. Astfel, Senatul va trebui sa ii valideze pe toti membrii CSM, mai putin pe magistratii Dan Lupascu, Lidia Barbulescu (judecatori), Dan Chiujdea (procuror) si pe Victor Alistar (unul dintre reprezentantii societatii civile din cadrul CSM). Motivarea Curtii Constitutionale arata ca daca cei trei magistrati sunt eliminati din CSM pentru ca au candidat pentru un al doilea mandat, candidatura lui Alistar a fost respinsa pe motive de incompatibilitate. De remarcat este ca trei dintre judecatorii Curtii Constitutionale au avut o opinie separata, aratand ca judecarea acestor contestatii nu ar fi trebuit sa fie de competenta Curtii.

La sfarsitul saptamanii trecute, Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a facut publice cele doua contestatii depuse de PD-L si care au ridicat semne de intrebare vizavi de functionarea CSM. Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei au aratat ca, potrivit Legii fundamentale, „Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”, iar prin Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, se prevede ca „Durata mandatului membrilor alesi ai CSM este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii.”
“Autorii contestatiei sustin ca prin Hotararea Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 a fost validata alegerea unui numar de 11 magistrati in calitate de membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii, dintr-un numar total de 14 membri. Trei dintre cei 11 magistrati alesi pentru componenta viitorului Consiliu Superior al Magistraturii, respectiv Lidia Barbulescu, Dan Lupascu  si Nicolae Dan Chiujdea, au candidat pentru un nou mandat  si au fost alesi, desi Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii interzice al doilea mandat. Totodata, in componenta viitorului Consiliu Superior al Magistraturii au ramas alti trei membri, pe motiv ca nu si-au epuizat mandatele de sase ani validate in anul 2006, anume Ana Cristina Labus, Gratiana Daniela Petronela Isac  si Dimitrie Bogdan Licu, care au inlocuit magistrati ai Consiliului Superior al Magistraturii carora le-au incetat mandatele  inainte de expirarea duratei acestora, prin pensionare sau demisie”, arata motivarea CCR. Drept pentru care, judecatorii CCR au declarat drept neconstitutionale candidaturile a trei dintre magistratii contestati din CSM.
PD-L a impartit “constitutional” judecatorii: buni si rai
“Prin Hotararea Plenului Senatului nr.43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistratilor alesi ca membri ai Consiliului Superior al  Magistraturii, dintre care, contrar prevederilor legale, trei se afla la al doilea mandat, au fost incalcate prevederile art.1 alin.(5) din Constitutie, potrivit carora  „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale  si a legilor este obligatorie.” (…) Avand in vedere imperativul constitutional referitor la organizarea  si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, pana la reluarea  si finalizarea alegerilor pentru cele trei demnitati ce au atras viciul de neconstitutionalitate, Senatul are indatorirea constitutionala sa procedeze la validarea celorlalti membri alesi cu respectarea legii. Cu privire la sustinerea autorilor sesizarii referitoare la cei trei membri care nu si-au epuizat mandatele de  sase ani validate in anul 2006, intrucat au inlocuit magistrati ai Consiliului Superior al Magistraturii carora le-au incetat mandatele inainte de expirarea duratei, prin pensionare sau demisie, Curtea constata  ca Hotararea Plenului Senatului nr.43 din 22 decembrie 2010, fata de care a fost formulata sesizarea de neconstitutionalitate, nu a avut ca obiect si validarea cestora”, arata motivarea Curtii semnata de Augustin Zegrean, presedinte, si judecatorii Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea  Stefan Minea, Iulia Antoanella  Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán si Tudorel Toader.
Pe de alta parte, trei dintre judecatorii Curtii Constitutionale (Ion Predescu, Acsinte Gaspar si Puskàs Valentin Zoltàn) au avut o opinie separata de cea a celorlati membri ai Curtii.
Cei trei judecatori sustin ca “numirile si alegerile in functii” nu ar trebui sa intre sub controlul Curtii Constitutionale si, drept urmare, contestatiile depuse de PD-L ar fi trebuit respinse.
“In categoria „Hotararilor” individuale se includ hotararile privind numiri  si alegeri in functii, precum  si cele referitoare la validarea in functii. Aceste hotarari avand caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constitutionalitate. Or, hotararea contestata face parte din aceasta categorie, motiv pentru care sesizarea trebuia respinsa ca inadmisibila. Decizia pronuntata nu priveste texte ale unei hotarari a Senatului, ci validarea alegerii in functie a unor persoane, si, ca atare,  nu pot interveni dispozitiile art.147 alin.(1) din Constitutie, privitoare la suspendarea  si incetarea efectelor juridice ale unor texte neconstitutionale”, arata opinia celor trei magistrati.
De altfel, prin implicarea Curtii Constitutionale in modul in care au avut loc alegerile pentru CSM, practic, magistratii CSM au fost impartiti in doua categorii: buni si rai. Iar aceste doua categorii au fost trasate ca urmare a imixtiunii politicului (contestatiile PD-L) in Justitie (validarea membrilor CSM), fapt care este neconstitutional.
Alistar neconstitutional
In privinta alegerii lui Victor Alistar ca reprezentant al societatii civile in cadrul CSM, judecatorii Curtii Constitutionale au decis ca el s-a aflat in incompatibilitate de functii.
“Validarea de catre Senat a lui Teodor Victor Alistar in calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fara a tine cont de efectele pe care le implica actul de constatare a starii sale de incompatibilitate, determina neconstitutionalitatea hotararii mentionate. Astfel, pe 20 iulie 2009, Agentia Nationala de Integritate a constatat ca Teodor Victor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie  2007 – 1 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut concomitent calitatile de functionar public – purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta, incepand cu anul 2004,  si avocat definitiv in cadrul Cabinetului individual de avocatura «Alistar Teodor Victor», incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana in prezent. Constatarea starii de incompatibilitate a lui Teodor Victor Alistar a ramas definitiva si irevocabila, dupa ce acesta nu a contestat decizia Agentiei Nationale de Integritate in termenul prevazut de lege la instanta 3 corespunzatoare. De asemenea, numele  lui Victor Alistar se regaseste, din iulie 2009, intr-un dosar de cercetare a infractiunii de fals in declaratii. (…) Curtea constata ca toate aceste aspecte reliefeaza faptul ca Hotararea Plenului Senatului nr.31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea lui Teodor Victor Alistar ca reprezentant al societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii a fost data cu incalcarea dispozitiilor de lege sus citate, ceea ce atrage neconstitutionalitatea acesteea in raport cu prevederile constitutionale ale art.1 alin.(5)”, se arata in motivarea Curtii Constitutionale.
Curtea Constitutionala a Romaniei este condusa de Augustin Zegreanu, un judecator din Bistrita care a fost nominalizat pentru ocuparea acestei functii de catre Traian Basescu. Mandatul lui Zegreanu a inceput in 2007, cand Zegreanu era membru al Partidului Democrat (PD) si deputat, din partea aceluiasi partid, de Bistrita-Nasaud. In perioada 1990 – 1992, Zegreanu a fost avocat, senator FSN si vicepresedinte al Comisiei juridice a Senatului. A revenit in Parlament in legislatura 2004 – 2008, ca deputat PD, unde a ramas pana in iulie 2007.

Razvan Robu

2 COMENTARII

  1. Sa cada toti! Nu vor sa vada ca toti magistratii sunt corupti la cat dureaza procesele si la ce solutii aberante se dau , se contrazic in solutii de acelasi parti ace leasi cereri etc. Nu se gasesc solutii si magistratii incopetenti care incalca orice temei de drept si de fapt, constutional……………

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.