Evenimentul de inaugurare al castelului Banffy a fost criticat de clujenii care locuiesc în zonă pentru că nu au fost lăsați de autorități să participe la eveniment.

Oamenii s-au revoltat pe rețelele sociale și au reclamat faptul că ei, ca localnici, ar fi trebuit să fie primii care să vadă castelul. Alții au făcut haz de necaz de situație, semn că oamenii nu și-au pierdut deloc simțul umorului și știu să fie ironici, după cum arată gherlainfo.ro.

„Nu s-a putut intra fără invitație!”, a anunțat un cetățean. „Localnicii au fost scoși afara tot de un localnic, parcă ar fi fost castelul lui maica-sa!”.

„Localnicii nu au fost invitati să participe și ei la inaugurare. Ei nu au voie să participe, rușinică primăria și autoritătile responsabile, puteau să lase porțile deschise și pentru răscruceni, că totuși la noi în sat se află Castelul!”

„Ar trebui și oamenii din sat care vreau să viziteze să li se dea voie. Sau ei vor putea intra pe bază de taxare?”, a scris altcineva. „Sa nu deranjăm de la mâncare și băutură!”

Replicile acide au continuat în aceeași notă.

„În 5 hectare de teren putea să te lase să vezi pe dinafară, că înăuntru, la două butoaie de vin, nu ajungea la toată lumea, dar în România, tot ca pe vremea comunismului – P.C.R. – pile, cunoștințe și relații. Am fost acolo și numai boși cu mașini bengoase am văzut că au intrat!”

„La câți suntem în sat, dacă mergeam toți, era un fel de Ciulama, așa au fost doar ei barosanii. Și plebea, restu, pe când?”

„A fost cândva invitată plebea la evenimente, în alt context decât a servi boierimea? Cred că cei care au organizat evenimentul au avut să evite surprizele neplăcute pentru ei: dacă se murdăreau din greșeală de sărăcie de la vreunul rătăcit p-acolo?”

„Chiar nu le caut scuze, dar știu principiile pe care se bazează. Este și motivul pentru care nu au permis accesul celor din sat, sătenilor. Au considerat că este un eveniment prea nobil și cu ifose, pe care „niște țărani” nu l-ar fi gustat!”

„Ce nerușinați, nu s-au amestecat cu muritorii, sau mai bine zis, fraierii care îi votează!”

„Stai că încă nu o deschis nici o bodegă, ceva, să ne hidratăm pe canicula asta!”

„Și cine trebuie să ne invite?”
„Baronul Banffy!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.