Învatamântul preuniversitar se deschide, ca în fiecare an, la 15 septembrie. Desi, în ultimii ani, s-au facut mari investitii în învatamânt, raportat la posibilitatile efective ale bugetului, probleme au ramas, în continuare, nerezolvate. Unele cadre didactice ameninta ca vor boicota festivitatea începerii anului scolar, daca nu li se majoreaza salariile, nici mai mult nici mai putin, decât cu 50%.

Desigur, salariile trebuie sa fie atractive, iar o retributie de aproximativ 700 de lei pentru un învatator debutant este mica, dar nicaieri în lume salariile învatatorilor si profesorilor, în comparatie cu ale altor categorii socio-profesionale, nu sunt prea mari. Apoi, în învatamânt, functioneaza un sistem care permite mariri de salariu – pe masura perfectionarii profesionale si a parcurgerii unor stagii de vechime care permit retribuirea cu salarii decente. Plata institutorilor si profesorilor nu poate face abstractie de nivelul salariilor altor bugetari. În nici un sistem bugetar nu se practica majorari de 50%. Nici în conditiile unei cresteri economice record, resursele bugetului nu sunt nelimitate.

Federatiile sindicale, în sprijinul revendicarilor, invoca, în principal, doua argumente:

-daca tot nu vor putea fi cheltuiti pâna la sfârsitul anului toti banii alocati pentru reparatii, de ce sa nu beneficieze de ei „capitalul uman”; vorba lui Stalin: „pentru noi cel mai pretios capital este omul”;

-daca Guvernul a gasit resurse financiare pentru a majora pensiile cu înca 20%, trebuie sa faca eforturi sa gaseasca bani suplimentari si pentru cadrele didactice.

Niciunul dintre aceste argumente nu se poate sustine pâna la capat, acceptând ca salariile celor din învatamânt pot si trebuie sa fie asezate mai bine.

În primul rând, când exista atâta mizerie în scoli, care nu au primit autorizatii sanitare de functionare în acest an, preocuparea organismelor de conducere scolare trebuie sa se concretizeze în demersuri la consiliile locale, la inspectoratele de învatamânt si chiar la constructori, sa-si onoreze obligatiile ce le revin. Statul a asigurat bani, care trebuie cheltuiti în conditii de eficienta si legalitate. Ca atare, fondurile de investitii nu trebuie deturnate. În acest sens, este si Legea finantelor publice.

În al doilea rând, acceptarea cererii federatiilor sindicale ar reprezenta 1% din PIB, ceea ce este o suma enorma. Majorarile de pensii se realizeaza din alti bani, adica de la bugetul asigurarilor sociale. Pentru majoritatea pensionarilor, pensia este unicul mijloc de existenta, pe când cei din învatamânt mai au si alte surse de venit, nu toate impozitate.

Nu am lipsa de întelegere pentru cei care doresc conditii mai bune de viata. Mama a fost învatatoare, am si alte rude apropiate cadre didactice (surori, nora) si pastrez o amintire luminoasa multor învatatori si profesori de-ai mei. Parca acestia au fost mai multi în trecut decât în momentul de fata. Cunosc si acum câtiva din acestia care – fara exagerare – pot fi considerati exemplari. Când anul acesta nepotul meu a participat la o competitie scolara, învatatoarea, emotionata, statea pe coridorul scolii si astepta cu sufletul la gura iesirea elevilor din concurs, pentru a vedea daca au stiut  sau nu. Nu era consecinta dorintei de evidentiere sau de promovare, deoarece institutoarea era pensionata, aceasta stare emotionala exprimând stradania ca sa ramâna ceva de pe urma ei. Cunosc, la Sângeorz Bai, o absolventa a primei promotii a liceului din localitate, care de la terminarea facultatii a functionat neîntrerupt acolo si se gaseste în continuare la lucru, desi este pensionata. Nu face aceasta din apetit pentru bani, deoarece nu are o situatie materiala precara. A pasionat-o si îi este în continuare draga profesia ce si-a ales-o. Fara sa fim sententiosi, banii nu saunt totul.

Asa cum salariile consistente ale magistratilor nu au asigurat pentru toti incoruptibilitatea, nici majorarile salariilor din învatamânt, chiar si cu 50%, nu vor putea îmbunatatii fundamental starea procesului educational, înlaturând cangrena coruptiei. Prima sesiune de bacalaureat din vara acestui an a fost simtomatica. Se pare ca la cea de-a doua, datorita si camerelor de luat vederi, încercarile de frauda au fost mai putine. În consecinta, îndreptarea situatiei din învatamânt, presupune „camere de luat vederi interioare” în constiinta educatorilor, deoarece fara un simt moral, macar rezonabil, orice masuri s-ar intreprinde, acestea sunt incomplete.

11.09.2008                                     Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.