O investigație jurnalistică arată cum mulți pacienți internați la Institutul Inimii sunt transferați, în mod atipic, înainte de a muri de la secția de Terapie Intensivă la alte secții.
În dimineața zilei în care trebuia să fie operat la Institutul Inimii pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Marian*, un bărbat în vârstă de 69 de ani, internat de 18 zile, a făcut un stop cardio-respirator în baia spitalului. A fost transferat la secția de anestezie și terapie intensivă (ATI), ca să fie resuscitat. Manevrele de resuscitare nu au reușit, iar bărbatul a decedat în secția de ATI. ( *Marian este un pseudonim folosit pentru a proteja identitatea bărbatului, la dorința familiei.)
Dar în fișa pacientului din software-ul institutului este notat ca loc al decesului o altă secție: cea de chirurgie cardiovasculară. Apare că Marian ar fi fost transferat acolo cu 10 minute înainte să moară. Fișa consemnează transferurile pacientului prin secțiile spitalului, în felul următor:
Ora 7:30: Transfer la secția de ATI Ora 8:05: Transfer la secția de chirurgie cardiovasculară Ora 8:15: Decesul pacientului la secția de chirurgie cardiovasculară Doar că acel ultim transfer nu a avut loc. Transferați din ATI cu 10 minute înainte să moară O serie de documente interne ale Institutului Inimii din Cluj-Napoca, obținute de Libertatea, arată că mai mulți pacienți au fost transferați din secția de terapie intensivă, într-o altă secție a spitalului, cu puțin timp înainte să moară. În 7 din 11 cazuri documentate, mutarea a avut loc cu 10 minute înainte de deces.
În realitate, pacienții mor în secția de ATI. Este vorba de transferuri scriptice, realizate doar pe computer.
Un raport al Institutului Inimii din Cluj-Napoca, publicat pe site-ul acestuia, arată că în secția de ATI au avut loc 0 decese, în 2014, 2015 și 2016. Asta în condițiile în care, în întreaga lume, secțiile de terapie intensivă au cea mai mare rată de mortalitate, pentru că acolo ajung pacienții în starea cea mai gravă.
Florin Ioan Crișan, managerul Institutului Inimii, a explicat că, în realitate, majoritatea deceselor au loc în ATI, dar neraportarea lor ține de organizarea secțiilor de ATI.
“Nu poți externa pacienți din secția de ATI și, implicit, ei trebuie să se întoacă din secția din care ți-au venit pacienții. Făcându-se externările din secțiile respective, evident că raportările deceselor se fac din secțiile în care se externează”, explică managerul.
O documentare Libertatea arată că practica aceasta este comună la toate spitalele din România cu secții de ATI. Software-urile folosite nu permit ca pacienții să fie externați din secțiile de terapie intensivă. Prin urmare, ei trebuie transferați, virtual, în secțiile unde au fost internați ca să moară, birocratic, acolo. Altfel spus, nimeni nu moare la terapie intensivă în România. Pe foaie.
Documentele nu corespund cu realitatea de la patul pacientului
Elena Copaciu, care a condus secția de ATI a Spitalului Universitar de Urgență București între 2007 și 2015, a explicat pentru Libertatea cum se realizează aceste raportări.
“Pentru pacientul care a decedat, dacă se întâmpla până în ora 15, când aveam registrator, el opera un transfer în calculator scriptic. Se transfera pe secția care l-a internat. Dacă era după ora 15, documentele erau puse pe hold până a doua zi, și dimineața, când veneau registratoarele, operau acest transfer”, spune medicul.
“E un artificiu, pentru că nu există o căsuță ‘decedat pe ATI. Pacientul trebuie să apară decedat pe secție.” Și dacă ai vrea să bifezi locul real al decesului, nu ai cum, pretinde ea și susține că totul este profund nociv.
“Procedura nu este nelegală, din punct de vedere al normativelor actuale, dar nu corespunde cu realitatea de la patul pacientului”, a spus Copaciu.
Administrativ vorbind, secția de terapie intensivă nu este considerată secție independentă, ci doar un loc în care pacientul își continuă îngrijirea. Acesta “aparține” birocratic secției care l-a internat în spital.
“Mi se pare anormal să declare caz medico-legal [decesul – n.r.] niște doctori care nu au îngrijit cazul respectiv. E normal să asume toate aceste decizii medicul curant de pe secția de ATI. Sunt situații când un pacient evoluează 2 luni în ATI. Cum să chemi un medic de pe secție să declare un caz medico-legal când nu a mai văzut pacientul?”, explică Elena Copaciu.
Una dintre principalele consecințe ale neraportării deceselor în secțiile de ATI este că “nu ai posibilitatea de a compara secțiile de ATI românești cu alte astfel de secții, nici o modalitate să identifici situațiile care ies din parametrii normali și care ar putea necesita o intervenție”, a explicat pentru Libertatea profesorul Thomas Perneger de la Facultatea de Medicină a Universității Geneva, epidemiolog și cercetător în servicii de sănătate.
Un studiu amplu publicat în 2014, care a inclus 167 de secții de ATI din 17 țări europene, a arătat că rata de mortalitate în rândul pacienților admiși la secția de ATI a fost de 23,9%.
Un ordin aplicat neomogen
Există o bază legală pentru raportarea și centralizarea deceselor în secțiile de ATI din România. Ordinul 1500 din 24 noiembrie 2009, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de anestezie și terapie intensivă din unitățile sanitare, obligă secțiile de ATI să trimită rapoarte despre activitatea lor, printre care și date despre procentul de pacienți admiși și decedați în ATI, respectiv rata de mortalitate intraspitalicească legată de ATI. Inițial, aceste date trebuiau trimise de două ori pe an Ministerului Sănătății (Direcția generală de sănătate publică, asistență medicală și programe), iar în urma modificării ordinului, direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.
“În momentul când a apărut ordinul în 2009, noi am tot întrebat unde raportăm acești parametri. Ni s-a spus că vom primi indicații normative și proceduri”, spune Elena Copaciu.
“Ordinul a fost aplicat neomogen. Unele spitale trimiteau aceste date, altele nu”.
Practic, nu există o practică unitară de raportare la nivelul țării nici acum.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au spus pentru Libertatea că direcțiile de sănătate publică din țară au colectat aceste date anul trecut. Dar spitalelele din Sibiu, de exemplu, nu au trimis niciodată aceste date către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, au declarat reprezentanții DSP Sibiu.
Nici Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) nu are date despre rata de decese în secțiile de ATI la nivel național.
Uitat în spital Familia bărbatului de 69 de ani, decedat în Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a făcut un stop cardio-respirator în baia spitalului, spune că moartea acestuia “le-a lăsat un dezastru în suflet”. Știau că e grav bolnav, dar cel mai tare i-a amărât că tatăl său a stat 18 zile în spital, așteptând operația. “Statul pe pat, mâncarea proastă, i s-a deteriorat starea”, spune fiul. Până a fost prea târziu. “A fost uitat în spital”, completează acesta.
După moartea acestuia, i-a cerut dosarul medical. A durat “vreo trei zile”, își amintește acesta. Este consemnat că “după stop cardio-respirator a fost transferat pe secția ATI. După 60 de minute de manopere de resuscitare fără răspuns, se declară decesul.”
Fișa pacientului din software-ul spitalului arată, însă, că acesta ar fi decedat la secția de chirurgie cardiovasculară. În România, unii pacienți mor în două locuri. (material preluat din libertatea.ro)
Citeste si CJ Cluj a investit peste 1.450.000 de lei în Institutul Inimii din Cluj
