Audierile preliminare care au avut loc săptămâna trecută la Bagdad în cadrul procesului lui Saddam Hussein şi al unor înalţi oficiali ai fostului său regim marchează începutul unei etape al cărei impact va fi resimţit dincolo de graniţele Irakului, notează Rami G. Khouri în ediţia din 7 iulie a cotidianului iordanian The Jordan Times.
Este o etapă foarte importantă. Justiţia este dreptul inalienabil al tuturor irakienilor, kuweitienilor şi al tuturor celor care au fost afectaţi de fostul regim de la Bagdad. Este foarte bine că Saddam Hussein şi asociaţii săi sunt chemaţi în faţa justiţiei pentru faptele lor, apreciază autorul articolului.
Privind lucrurile din perspectiva Orientului Mijlociu şi a relaţiilor sale complexe cu alte ţări, Saddam nu este singurul care se află pe banca acuzaţilor. Alături de el se află acoliţii săi, toate regimurile arabe şi acei lideri care conduc adesea fără a suferi consecinţele acţiunilor lor, guvernul SUA şi guvernul interimar al Irakului, precum şi statul Israel, subliniază analistul.
De ce tocmai aceştia? Există două motive principale. Mai întâi, deoarece principiul cel mai important care se aplică în cadrul procesului lui Saddam Hussein şi al fostului său regim este un principiu universal a cărui legitimitate derivă din aplicarea sa în acelaşi fel în cazul tuturor liderilor, guvernelor şi ţărilor. În al doilea rând, deoarece actele criminale care au fost comise în Irak în perioada regimului Baas nu au fost izolate ci pot fi înscrise în contextul determinat de comportamentul altor regimuri arabe.
A-l judeca pe Saddam Hussein şi în acelaşi timp a aproba în mod tacit abuzurile comise în întreaga regiune a Orientului Mijlociu precum şi standardele duble ale strategiilor americane şi israeliene reprezintă doar un progres parţial, totuşi este un element ce poate constitui un punct de plecare, apreciază semnatarul articolului.
Reacţiile diferite faţă de procesul lui Saddam Hussein vor continua să definească atitudinea celor din Orientul Mijlociu faţă de situaţiile create după intervenţia militară a americanilor. Acest proces, precum şi dorinţa americanilor de a democratiza Irakul şi de a elimina presupusele arme de distrugere în masă, vor fi întotdeauna plasate de majoritatea oamenilor din regiune într-un context global. Sunt americanii sinceri în privinţa obiectivelor lor declarate? Este oare corectă folosirea forţei pentru atingerea acestor obiective? Oare rezoluţiile ONU sunt valabile şi în cazul Israelului şi în cazul Irakului? Oare şi alte regimuri despotice ale Orientului Mijlociu vor fi înlăturate prin intervenţia armatei americane?
Astfel de criterii de judecată bazate pe principiul echităţii universale nu sunt foarte populare la Washington, sau la Fallujah. Aventura din Irak şi din Orientul Mijlociu Mare continuă să evidenţieze comportamentul multor lideri şi regimuri din Orientul Mijlociu şi duce mai departe dispreţul americanilor pentru universalitatea domniei legii — până la punctul în care SUA cer ca soldaţii şi oficialii americani să beneficieze de imunitate în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ). Acest lucru face ca politicile americane să pară ipocrite pentru majoritatea ţărilor lumii. Dacă unele adevăruri sunt universale, de ce ar cere americanii să fie exceptaţi de la anumite lucruri?
Totuşi întrebarea principală rămâne — cum ar putea fi făcute regimurile autocrate şi iresponsabile din Orientul Mijlociu să răspundă pentru faptele lor? Care este rolul pe care ar trebui să-l aibă comunitatea internaţională în lupta împotriva tiraniei? Cine poate face acest lucru dacă nici popoarele ţărilor respective nu pot face acest lucru? Cum ar putea toate popoarele acestei regiuni să trăiască potrivit unui standard unic al legii internaţionale?
Se poate spune că aceste chestiuni vizează structurile de putere şi politicile tuturor ţărilor din Orientul Mijlociu, Israel şi SUA. Este foarte bine că tiranii din Irak sunt aduşi în faţa justiţiei, însă există două probleme pentru care trebuie găsită abordarea cea mai potrivită: abuzul de putere din multe alte ţări şi standardele duble care reprezintă o parte integrantă a politicii duse de guvernele arabe, israelian şi american, relevă în încheiere analistul arab.
Ileana Bunescu
