„România Educată” sau România Nimicului, țara în care absolut nimeni nu face nimic, ci doar așteaptă sfârșitul iminent. Bătăi, violuri, crime, analfabetism funcțional și discriminare sunt atributele cele mai de preț ale țărișoarei noastre. Nepăsarea este atât de mare, încât, în urmă cu mai puțin de un an, când s-au împărțit comisiile în Parlament, Comisia pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați a ajuns la AUR, un partid care calcă în picioare orice urmă de integritate feminină ori de încercare de a evolua. A fost mai comod, fiindcă nimeni nu are timp să se ocupe de astfel de probleme, de umplutură, fiindcă nimănui nu-i pasă, de fapt, de condiția femeii în România ori de egalitatea între sexe, ci de niște voturi obosite, clasate de parlamentari cu mult deasupra demnității.
Toți adolescenții sunt preocupați de faptul că, din momentul în care au intrat la liceu, îi așteaptă temutul examen de bacalaureat, examen pentru care există o programă clară, care constă în lista scriitorilor canonici, nouăsprezece la număr. Printre acești nouăsprezece scriitori, nu există nici măcar o femeie. Faptul că femeile lipsesc din progSuntem conduși de impostori, niște impostori care ne îmbie cu discursuri suave și convigătoare despre „o țară ca afară”, dar care nu știu că afară, dincolo de faptul că sunt implicați, oamenii sunt capabili să citească, de pildă, o hartă. Urmările statisticii care arată că peste 40% dintre români sunt analfabeți funcțional încep să fie tot mai vizibile. În stânga și-n dreapta numai urlete că totul pornește de la educație – educație care pune, încă din școală, bazele discriminării de gen.
rama școlară reprezintă un handicap cultural, identitar, care nu afectează doar tinerii elevi, atât fete, cât și băieți deopotrivă, ci denaturează întreaga istorie literară a țării. În același timp, e un semn de alarmă că problemele asociate sexismului și misoginismului sunt ignorate chiar și în mediile educate, unde se presupune că există un „etalon” al civilizației.
Miniștrii Educației au ocupat funcțiile de-a lungul timpului doar de dragul de a le ocupa. Printre aceștia, am avut, cu chiu, cu vai, și trei femei reprezentative: Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb și Monica Anisie. Indiferent de timpul pe care l-au avut la dispoziție pentru a guverna, niciuna nu a ridicat problema egalității de gen în sistemul de învățământ, dovezi clare că, dincolo de nepăsare, ne formăm într-un popor în care nici măcar femeilor nu le pasă că nu au reprezentante în domeniul educației.
În acest sens, am discutat cu Olga Ștefan, poetă și profesoară de română în Cluj-Napoca: „Din comoditate nu se reevaluează canonul școlar, pentru că asta ar presupune lecturi în plus, inclusiv pentru cei care concep programa, relecturi și reevaluări ale acestor lecturi. Evident că literatura scrisă de femei are, exact așa cum a spus Mihaela Miroiu, la conferința sa de la FILIT de săptămâna trecută, o istorie un pic mai scurtă, dar nu cu atât de mult mai scurtă, încât să justifice absența lor din manuale. Opinia mea este că ar trebui reevaluate, recitite, revăzute niște texte și că, prin prisma lor, vor trebui reevaluate și celelalte texte. Acolo unde este vorba de cercetare și evaluare, mințile autohtone sunt destul de rigide, dar sigur că e o teorie personală. Pe de altă parte, ar fi foarte bine-venite măcar menționări ale autoarelor, chiar dacă, până în interbelic, nu prea putem vorbi despre paritate de gen. Totuși, ar fi ideal ca măcar din interbelic încolo să fie menționate și chiar studiate, și nu doar autoarele, ci toți cei care au făcut literatură după anii ‘60, pentru că, în ultimii ani, din cauza acestor ciuntiri, ale programei de BAC, s-a ajuns ca acești autori să fie ignorați complet, fiind pus accentul doar pe autorii care intră pentru examen. Generația ‘60 nu există fără poetele generației ‘60, la fel cum nici generația ‘80 nu există fără poetele reprezentative ale generației ‘80, la fel cum nici alte generații mai actuale nu pot fi definite în absența poetelor sau romancierelor, prozatoarelor care au făcut literatură de calitate în aceste contexte, dar, ca să vorbim despre acești oameni, trebuie să ne «updatăm» [actualizăm] cu totul, mi se pare că se alocă prea mult spațiu literaturii vechi și că e incorect, inclusiv pentru dezvoltarea elevilor, ca literatura actuală să lipsească din programele lor.” ne-a transmis aceasta, punând accentul, mai ales, pe comoditate – cei care au puterea nu vor să o folosească pentru a produce vreo schimbare, dincolo de cea din portofelul lor.
În același timp, e puțin probabil ca niște analfabeți funcțional să fie preocupați de subiecte precum literatura ori lipsa femeilor din manuale. Cei peste 40% analfabeți funcțional înseamnă: 40% din parlamentari, 40% din medici, 40% din profesori etc.
Ne confruntăm cu cifre mai mult decât alarmante, cifre care nu doar anunță, ci dau de gol dezastrul sistemului românesc, pe absolut toate palierele, fiindcă un lucru „mic”, precum discriminarea de gen, ne afectează din punct de vedere educațional, social, economic șamd.
În vederea unei declarații, am încercat să discutăm și cu doamna Inspector Școlar General Marinela Marc, însă aceasta nu a putut fi contactată, alături de toți ceilalți inspectori școlari care nu și-au pus niciodată problema unei schimbări, din cauză că nu au sesizat-o.
Câți dintre tinerii clujeni știu oare că, dincolo de Electric Castle și Untold, avem figuri clujene cu care ne putem mândri cu adevărat, fiindcă au marcat iremediabil literatura română? Marta Petreu și Olga Ștefan sunt doar două dintre acestea.
Marta Petreu (n. 1955) este o cunoscută poetă, eseistă şi universitară clujeană (formată în ambianţa intelectuală a grupării/revistei Echinox), unul dintre autorii de marcă ai literaturii române contemporane. A debutat în 1981, cu volumul de poeme „Aduceţi verbele”. Este autoarea mai multor volume de poezie, respectiv de eseuri şi studii despre filozofia şi cultura română; printre acestea din urmă se numără: „Un trecut deocheat” sau „Schimbarea la faţă a României” (1999; 2004); „Ionescu în ţara tatălui” (2001; 2002); „Filosofia lui Caragiale” (2003); „Despre bolile filosofilor. Cioran” (2008; 2010), „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian” (2009; 2010) – toate apărute la Editura Polirom, unde autoarea beneficiază de o serie de autor. „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului” (2011) este primul roman scris de Marta Petreu, şi deopotrivă unul dintre cele mai bune romane româneşti postdecembriste. Este una dintre cele mai importante scriitoare ale generației ‘80.
Olga Ştefan (n. 1988, Hunedoara) este poetă, doctor în Ştiinţele filologiei şi profesoară de limba română. A debutat cu volumul de poezii „Toate ceasurile” (Ed. Vinea, 2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”. Au urmat volumele „Saturn, zeul” (Ed. Charmides, 2016) şi „Charles Dickens” (Ed. frACTalia, 2017), ultimul fiind nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. În anul 2020 a publicat volumul „Civilizaţii” (Ed. Paralela 45), pentru care a primit Premiul Tânărul poet al anului 2020, volumul fiind nominalizat şi la Premiile „Sofia Nădejde”. Selecţii din poezia sa au fost traduse în greacă şi publicate în Antologia tinerilor poeţi (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.
