Salariile din ministere, dar şi din instituţiile subordonate acestora, nu sunt deloc de neglijat, unele dintre ele fiind chiar mai mari decât ale celor care se află în fruntea lor, care depăşesc suta de milioane de lei vechi.
La Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR), unde Statul român este stăpân absolut, salariile obţinute de angajaţii cu studii medii sunt demne de invidiat de medici sau de profesori. Un exemplu concludent este cel al unui sudor care în luna aprilie a încasat peste 6.000 de lei (60 de milioane de lei vechi).

Dacă în aparatul central al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) sunt angajaţi care au fost retribuiţi în luna aprilie cu sume mai mari decât ministrul Blaga, în instituţiile subordonate situaţia stă aproximativ la fel de bine.
Astfel la Direcţia Economică a MAI sunt angajate nu mai puţin de 1.241 de persoane, cu doar 200 mai puţin decât în aparatul central al ministerului.

Sume constante

Cel mai mare salariu net în această Direcţie Economică a MAI a fost nu al şefului instituţiei, după cum s-ar aştepta oricine, ci al unui şef serviciu care a încasat 6.579 lei. Acesta este urmat de unul dintre directorii adjuncţi, care a primit 6.476 lei, iar abia pe poziţia a trei este unul dintre cei doi directori, care a încasat 6.412 lei, pe când celălalt director abia a primit 2.882 lei. Alţi opt şefi serviciu au primit de asemenea salarii nete cuprinse între 6.021 lei şi 6.254 lei, iar alţi patru figurează cu salarii cuprinse între 5.100 lei şi 5.500 lei.
De asemenea, şase din cei 33 şefi birou au încasat salarii între 5.000 şi 5492 lei, iar alţi opt au primit salarii cuprinse între 4.017 şi 4.825 lei.

Şefii din IGPR trăiesc bine

În Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), instituţie subordonată direct MAI, cei aflaţi în funcţii de conducere se pot lăuda cu venituri salariale mai mult decât bune, majoritatea depăşind 4.000 de lei. În fruntea clasamentului salariilor din această instituţie se află, bineînţeles şeful IGPR, care a obţinut în luna aprilie 9.226 lei. Cei patru adjuncţi ai săi au încasat în aceeaşi lună salarii cuprinse între 6.979 lei şi 8.409 lei. Salarii bune au primit şi cei 16 directori, sumele fiind cuprinse între 4.569 lei şi 6.807 lei, dar şi cei 18 directori adjuncţi care au plecat acasă cu sume cuprinse între 5.077 lei şi 6.684 lei. Nici salariile şefilor de servicii din IGPR, 70 la număr, nu sunt deloc de lepădat, ei încasând între 4.065 lei şi 7.354 lei, iar cei doi şefi de servicii adjuncţi au încasat 6.056 lei, respectiv 6.801 lei. Pe lista salariilor obţinute de angajaţii IGPR în luna aprilie figurează de asemenea şi 57 şefi de birou, din care doar unul a avut un salariu mai amărât, de 1.548 lei, trei au avut peste 2.700 lei, 15 au figurat cu salarii de peste 3.000 de lei, iar 38 au primit salarii cuprinse între 4.052 lei şi 6.126 lei.
Majoritatea agenţilor din IGPR, în număr de 657, au avut salarii cuprinse între 1.100 lei şi 2.800, însă au existat şi excepţii. Astfel, cel mai mic salariu din această categorie a fost de 750 lei, pe când trei au primit între 3.027 lei şi 3.991 lei, un altul a primit 4.520 lei, iar alţi 10 au încasat între 5.094 lei şi 5.821 lei. Unul singur dintre agenţii care funcţionează în cadrul IGPR se poate lăuda cu un salariu zdravăn, care a ajuns la 6.950 lei.
Doi dintre cei 949 de ofiţeri din IGPR au încasat cele mai mari salarii din această categorie, adică 6.026 lei, respectiv 6.492 lei, unul a primit 5.808 lei, iar alţi 22 au avut sume între 4.042 lei şi 4.920 lei.

Nici la „Frontieră” nu e rău

Veniturile angajaţilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) sunt şi ele din cele care te fac să îţi pară rău că nu ai ales o carieră în domeniu. Primul în clasamentul salariilor din IGPF este şi aici un subordonat al inspectorului general, mai precis un director adjunct care a încasat 9.417 lei, pe când şeful instituţiei a primit 9.066 lei. Cei doi adjuncţi ai inspectorului şef au obţinut 8.299 lei, respectiv 7.129 lei. Cu salarii cuprinse între 6.028 de lei şi 6.371 lei figurează patru din cei şapte directori, dar şi patru şefi serviciu care au încasat 6.051 lei şi 6.556 lei. Cei 16 şefi punct poliţie frontieră I au încasat şi ei salarii nete cuprinse între 4.122 lei şi 5.666 lei. De asemenea, una din cele 20 de persoane încadrate pe funcţia şef birou a obţinut în luna aprilie un salariu de 7.806 lei, alte două având aceeaşi funcţie primind 5.272 lei, respectiv 5.895 lei, iar patru figurează cu salarii de peste 4.800 lei.

Jandarmeria la vârf, în ton „cu moda”

În Jandarmeria Română cel mai mare salariu a fost obţinut de inspectorul general, în cuantum de 8.261 lei, el fiind urmat de cei trei adjuncţi ai săi, care au încasat în luna aprilie salarii de 7.667 lei, 7.451 lei, respectiv 6.896 lei. Aceştia sunt urmaţi pe listă de un şef de direcţie care a primit în aceeaşi lună 6.204 lei, în timp ce alte trei persoane având aceeaşi funcţie au încasat 6.048, 6.033, respectiv 5.926 lei. De asemenea, cei 27 de şefi serviciu se prezintă la fel de bine la capitolul salarii nete încasate în luna aprilie. Aceştia figurează cu sume între 4.575 lei şi 6.160 lei, unul singur având mai puţin de 4.000 de lei, adică 3.194 lei. Cu salarii nete cuprinse între 4.000 şi 5.000 de lei mai figurează un comandant detaşament I, un şef secţie redacţie, un şef bază şi un locţiitor şef bază.

La Comunicaţii, ministrul e… şef

La Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) salariile sunt destul de modeste dacă facem comparaţie cu veniturile salariale încasate în alte ministere sau instituţii subordonate lor.
Astfel, în MCSI ministrul a primit în luna aprilie un salariu de 5.380 lei, însă acesta este depăşit de cel al unui director general adjunct din minister care a încasat 5.630 lei. Directorul general adjunct îi depăşeşte din punct de vedere salarial pe alţi trei directori generali care au fost retribuiţi cu 2.685 lei, 3.420 lei, respectiv 4.502 lei, dar şi pe cei doi secretari de stat care au încasat fiecare câte 4.710 lei. Un alt director din cadrul MCSI a primit şi el în aprilie cu puţin peste 4.100 lei.

La Radiocomunicaţii te ia cu ameţeală

Super-salarii au în schimb cei aflaţi la conducerea Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii. Astfel, cel mai mare salariu din SNR este de 24.948 lei şi a fost încasat de unul dintre şefii de servicii din societate. Al doilea pe listă este un salariu de 15.615 lei şi a fost încasat de unul din cei 30 de directori ai societăţii, acesta fiind urmat de alte cinci persoane încadrate într-o funcţie similară care au încasat 13.427 lei, 13.014 lei, 13.006 lei, 12.974 lei, respectiv 10.429 lei. Alţi şapte directori au încasat între 9.319 lei şi 9.700 lei. Cel mai mic salariu încasat la această funcţie este de 5.762 lei. La SNR sunt angajaţi 14 consilieri juridici, aici cel mai mare salariu ajungând la 10.729 lei. Cinci dintre consilierii juridici au câştigat salarii între 3.
Salarii foarte mare au încasat şi un şef de tură – 14.863 lei, tehnician în telecomunicaţii, de 14.204 lei, dar şi un tehnician radioelectronist, suma fiind de 12.297 lei.
Paleta salariilor obţinute de inginerii angajaţi la SNR este una deosebit de largă, sumele variind de la 1.180 lei şi până la 8.761 lei. De altfel doar trei ingineri din SNR au încasat în aprilie salarii de peste 8.000 de lei.
Din ciclul salariilor aberante obţinute de angajaţi fără funcţii într-o instituţie am găsit şi în cadrul SNR. Din cei opt sudori din cadrul Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii, unul a obţinut nu mai puţin de 6.020 lei, trei au încasat între 3.068 şi 3.216 lei, iar alţi patru au fost retribuiţi cu sume cuprinse între 2.732 lei şi 2.830 lei. De asemenea, 11 persoane angajate pe post de distribuitor – primitor au primit salarii cuprinse între 2.474 lei şi 4.861 lei, iar cei 22 de bucătari au încasat sume cuprinse între 2.496 lei şi 4.000 lei. Zece maşinişti motoare – diesel au încasat şi ei salarii cuprinse între 2.505 lei şi 6.006 lei, iar patru casieri au avut între 2.786 lei şi 3.644 lei.
În SNR şi femeile de serviciu, în număr de 19, au încasat salarii mai mult decât onorabile, cel mai mic fiind de 1.601 lei, iar cel mai mare a ajuns la 3.249 lei. Aceeaşi societate are angajaţi şi 33 de şoferi, cel mai mic salariu încasat la această categorie fiind de 1.629 lei (singurul sub 2.100 lei), iar cel mai mare ajunge la 4.655 lei. Tot în această societate subordonată Ministerului Comunicaţiilor muncesc şi patru strungari, retribuiţi cu salarii de 2.753, 3.273, 4.421 şi 5.483 lei, dar şi patru tâmplari care au obţinut salarii cuprinse între 2.661 lei şi 3.261 lei. De asemenea, cei 30 de muncitori necalificaţi au încasat salarii demne de invidiat, cel mai mic fiind de 1.188 lei şi 2.843 lei.
În anul 2008, SNR figura, potrivit www.listafirme.ro, cu 1.971 de angajaţi, o cifră de afaceri de 316.201.964 lei, şi cu o pierdere de 97.790.868 lei, societate în care singurul stăpân este Statul prin Ministerul Comunicaţiilor.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here