O pacientă de la Spitalul Municipal Cluj „Clujana” a relatat experiența neplăcută avută cu comportamentul asistentelor și cum o colegă de salon fuma liniștită în baie. Femeia a spus că asistentele fumau alături de pacientă.

„Doresc să împărtășesc cu voi experiența mea care m-a lăsat foarte rece de la Spitalul Clinic Municipal din Cluj, zis și Clujana! Am fost internată miercuri noaptea cu o apendicită acută, fiind nevoie de o operație urgentă! Următoarea zi, după ce m-am trezit din operație, totul a fost bine, aveam o stare bună atunci… Pe la jumătatea zilei am început să am dureri în urma operației și am rugat o asistentă să-mi administreze un calmant. Mi s-a administrat ceva prea puternic, care mi-a cauzat amețeli, frisoane și vărsături. Le-am chemat să le anunț că mi s-a făcut rău și au venit să-mi dea o altă injecție puternică pentru vărsături, care nu m-a ajutat, ba dimpotrivă, a înrăutățit situația…

Când a venit vizita, m-au găsit leșinată pe pat și nu puteam să vorbesc din cauza vărsăturilor și amețelii. Vizitatorii mei au reacționat și au mers să le spună asistentelor de ce am acea stare. Doar după insistențele lor mi-au mai administrat încă ceva, care și-a făcut efectul după 2-3 ore, eu fiind într-o stare de greață aproape toată acea jumătate de zi! Asistentele s-au simțit vinovate, și-au schimbat atitudinea și și-au cerut scuze, recunoscând că au greșit.

Am trecut cu vederea, deși din cauza asta nu am putut să plec acasă a doua zi, fiind necesar să rămân sub supraveghere. Nu credeam că se mai poate întâmpla altceva și mai rău, mai ales într-o instituție medicală!”, a relatat pacienta clujeancă.

Lucrurile au mers din rău în mai rău.

„A fost mutată o doamnă în salon cu mine, care nu m-a deranjat absolut deloc până când m-a întrebat dacă fumez. I-am răspuns politicos că nu, iar răspunsul ei a fost: ‘Deci te-ar deranja dacă fumez în baie?’, un răspuns care m-a șocat foarte tare, eu fiind operată de nici bine o zi. I-am răspuns că sper că glumește și că ar trebui să meargă afară dacă are poftă de o țigară. Răspunsul ei a fost: ‘Ah, dar eu sunt aici de o săptămână, mă cunosc toate asistentele și până acum am fumat în baie’.

Nu mi-a venit să cred ce mi-a spus. A început să-mi țină un discurs despre cum vrea să se lase de fumat și apoi mi-a spus că se duce în salonul de vis-a-vis, de unde fusese mutată, să fumeze liniștită în baie. Salonul acela trebuia dezinfectat pentru a primi urgențele din weekend, deci nu avea ce căuta acolo.

Am trecut peste asta, deși doamna ieșise de vreo 3-4 ori la țigară și mirosea groaznic, iar eu nu suportam niciun miros după operație. Când au venit vizitatorii mei, doamna avea poftă să fumeze în baie. Când a văzut că nu sunt singură, nu și-a mai aprins țigara, dar a lăsat-o în baie cu brichetă!

Vizitatorul meu a văzut și i-a spus frumos doamnei să nu fumeze acolo, mai ales într-o instituție ca aceasta, rugând-o să ia țigara de acolo. Totul a degenerat: doamna a început să urle la noi, spunând că face ce vrea și că nu a fumat. Am mers la asistente care au spus că se vor ocupa ele, dar nu au făcut nimic. A trecut o oră de când le-am anunțat ce s-a întâmplat și că îmi doresc să o mute pe doamna din salon, pentru că nu mai suportam mirosul și comportamentul ei recalcitrant și amenințător!

Asistentele așteptau să plece vizitatorii mei, iar apoi să vină la mine, pentru că una dintre ele fuma cu acea doamnă în același loc, iar eu le-am compromis asta.

A trebuit să-i scriu partenerului meu că mă simt în pericol cu ambele doamne acolo. El a venit la spital să întrebe ce s-a întâmplat, iar asistentele l-au mințit, spunând că au fost deja în salonul nostru și au rezolvat problema, deși nu au călcat deloc în salon! Le-am spus că nu se poate întâmpla așa ceva într-un spital, mai ales pe o secție cu pacienți proaspăt operați! Reacția asistentelor m-a lăsat rece, mai ales că se simțeau vinovate.

Au vorbit foarte urât atât cu mine, cât și cu vizitatorii mei! Nu doreau să cheme nici medicul de gardă, considerând că ele comandă acolo. Atunci am susținut că voi suna la poliție, deoarece se încalcă legile, nu? Imediat au mutat-o pe doamna din salon.

Vi se pare normal să se întâmple așa ceva într-o instituție de stat? Am rămas foarte dezamăgită de comportamentul, nepăsarea și neprofesionalismul acestora!”, a încheiat pacienta.

Sursa: Clujenii.ro

1 COMENTARIU

  1. MANAGEMENT DEFECTUOS LA ACEASTA INSTITUTIE…..de mult timp!!….HALAL administratori..ocupați probabil cu botezuri și nunți….ca de spital mai la vara!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.