Chiar dacă este la stadiul de proiect și, implicit, o afacere nefuncțională momentan, hidrocentrala de la Tarnița-Lăpuștești are deja cinci administratori, cu salarii de mii de lei. În opinia multor specialiști, proiectul hidrocentralei, care va costa 1,2 miliarde de euro, este nefezabil, însă șefii din domeniul energiei s-au ”înșurubat” în SC Hidro Tarnița SA până la sfârșitul anului 2015, an în care le expiră mandatul de administrare.
Pentru a mai scoate bani, ”băieții deștepți” din energie s-au gândit la o schemă prin care să mai scurgă bani de la bugetul de stat. Este vorba de proiectul hidrocentralei de la Tarnița, unde se dorește folosirea energiei mai ieftine în timpul nopții pentru a pompa apă în lacuri de acumulare, iar pe timpul zile, când energia este mai scumpă, apa respectivă să fie folosită la producerea energiei. Pentru a realiza acest plan, politicienii cochetează cu chinezii pe care i-ar vrea viitorii constructori ai acestui proiect. Valoarea estimativă a hidrocentralei de la Tarnița este de circa 1,2 miliarde de euro.
Însă până a se ajunge la inaugurarea primului cancioc de ciment turnat la temelia acestei hidrocentrale, la sfârșitul anului trecut s-a înregistrat firma Hidro Tarnița SA, cu un capital social de 115.000 de lei, unde singurii acționari sunt ELECTRICA SA și COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA.
Chiar dacă, practic, în această societate nu s-a făcut nimic, în cadrul firmei s-au ales deja cinci administratori care lucrează în instituțiile bugetate care se ocupă de energie.
Printre primele decizii ale Consiliului de Administrație s-a numărat alegerea unui salariu. Astfel, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii, câştigul mediu lunar pe salariat este de 7.910 lei, adică 2.500 de dolari.
Cine manevrează robinetele la Tarnița
În momentul de față, șefii Hidroelectrica sunt DAN CÂRLAN, DANIEL COSTEL ANDRONACHE, ELENA POPESCU, IOAN ROSCA și MIHAI VIORELIAN STĂNCULESCU.
Cârlan a ajuns şeful de cabinet al secretarului de stat de la Energie, ieşeanul Maricel Popa, primarul Gheorghe Nichita promiţându-i acest post convenabil ca recompensă pentru că a schimbat macazul de la PDL la PSD. În presă el apare ca un traseist politic, el mulându-se pe orice doctrină.
Daniel Costel Andronache, deputat PC, fost director la CEH, societate aflată în declin economic, sau la Mininvest, aflată în aceeași situație, acum se ocupă de administrarea proiectului de la Tarnița. Elena Popescu, este reprezentanta PSD-iștilor din această afacere și unul dintre reprezentanții Departamentului pentru Energie.
Ioan Roșca a fost director la Electrica SA. Pe timpul conducerii sale, compania a fost căpușată ani la rând de contractele băiețilșor deștepți din energie. În perioada în care el a fost șeful Electrica, Curtea de conturi a publicat un raport conform căruia CEZ, EON şi ENEL au investit în modernizarea filialelor Electrica, dar nu din fondurile proprii, ci din banii produşi de filialele pe care le-au cumpărat. Astfel că, preţul energiei electrice nu ar fi trebuit să crească dacă cele trei companii îşi respectau promisiunile.
Stănculescu lucrează în Hidroelectrica din 2005, ocupând funcţiile de director al secretariatului general (2005-2007), director dezvoltare, retehnologizare (2007-2008) şi consilier al directorului general pe probleme de investiţii (2008-2013). În 16 ianuarie el a fost promovat la conducerea direcţiei de dezvoltare şi retehnologizare.
Mai bine irigații decât hidrocentrală!
Hidro Tarniţa SA, prin care se va realiza hidrocentrala de mare putere de acumulare prin pompaj de la Tarniţa – Lăpuşteşti (la 30 km de Cluj Napoca), s-a înfiinţat în noiembrie 2013. Prin intermediul societăţii ar urma să se construiască o hidrocentrală cu o capacitate instalată de 1.000 MW, iar investiţia necesară estimată este de circa 1,3 miliarde de euro.
Primele studii pentru acest proiect au fost făcute încă din anul 1975, iar de atunci s-au făcut mai multe studii de fezabilitate. „Mai bine refacem sistemul de irigaţii, dacă tot se doreşte un mare consumator dispecerizabil de energie. Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj are rolul de a pompa apa noaptea în acumulări, cumpărând energie la un preţ mic, de la producătorii care funcţionează în bandă. Apa pompată este folosită ziua, pentru producerea de energie la orele de vârf, când sunt cele mai ridicate preţuri. Din păcate, în prezent, avem o supraproducţie de energie, iar preţurile au coborât puternic în piaţă. Ne chinuim să vindem cu 170 de lei/MWh. În opinia mea, nu avem nevoie de Tarniţa şi nici de Unităţile 3 şi 4. Putem construi centrale mai mici, mai puţin costisitoare şi mai rentabile”, a explicat într-o conferință Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Hidroelectrica a angajat, prin procedură de licitaţie restrânsă ca şi consultant general, Asocierea Deloitte Consultanţă, HydroChinaZhong Nan Engineering Corporation, Banca Comercială Română, pentru servicii de consultanţă juridică, financiară, comercială şi tehnică în vederea selectării de investitori şi înfiinţării societăţii comerciale pentru realizarea obiectivului. Contractul de consultanţă, în valoare de 5 milioane de euro, a fost semnat în 2010. Investiţia necesară pentru racordarea la sistemul energetic naţional a fost evaluată la 135 de milioane de euro, urmând a fi introdusă în planul de investiţii al companiei de stat Transelectrica.
Ii intereseaza doar conductele de bani nu si tevustile. Ca-i nefezabil economic, nu-i bai, bne ca-i fezabil financiar.