În dimineaţa zilei de 22 octombrie 2008 a dispărut un mare om de ştiinţă, probabil cel mai important botanist al României, Nicolae Boşcaiu.

Născut la 23 iulie 1925 în Caransebeş, în urma studiilor universitare, a devenit biolog, obţinând şi titlul de doctor în ştiinţe. Cariera i-a fost întreruptă brutal printr-o lungă perioadă de detenţie politică, după care a început o activitate de cercetător ştiinţific, care a durat până la pensionarea lui, la împlinirea vârstei de 80 de ani. A devenit membru titular al Academiei Române din 1991, ocupând funcţii importante în structura centrală a instituţiei, iar la Cluj a fost directorul Bibliotecii Filialei.
    
Fiindcă la despărţirea de o personalitate – din păcate – se foloseşte un limbaj de lemn, mă voi strădui să evoc câteva întâmplări, la care am fost martor. La un moment dat, am călătorit cu acelaşi tren spre Bucureşti, cu destinaţii diferite, Dumnealui urmând să ajungă pe Calea Victoriei la Academia Română. Contabila şefă mi-a sugerat ca, de la Gara de Nord, unde aveam să ajungem în dimineaţa zilei următoare, să luăm un taximetru, urmând să ni se deconteze cursa. Oricât m-am străduit să-l conving să dea curs acestei facilităţi, mai ales că academicianul ducea cu Dânsul un vraf de dosare, care nu erau uşor de deplasat nici măcar de către un om mai tânăr, a refuzat cu fermitate propunerea, aşa că l-am acompaniat per pedes până la destinaţie, încercând să-l ajut. Competenţa sa ştiinţifică a fost însoţită de o modestie deplină, care nu avea nimic ostentativ. Când s-a retras din activitate, a avut loc o ceremonie omagială la Filiala din Cluj a Academiei, la care au participat şi preşedinţii Academiei şi Filialei. În cuvântul de mulţumire a arătat că încearcă un sentiment de vie recunăştinţă acestui for, care i-a oferit un adăpost pentru a-l feri de presiunea exterioară, determinată de trecutul politic. Aici a făcut ceea ce i-a plăcut cel mai mult, adică ştiinţă. A fost – într-un fel – managerul parcurilor naţionale şi a condus multe doctorate. Tezele pentru obţinerea doctoratului au purtat amprenta inconfundabilă a exigenţei şi rigorii academicianului Boşcaiu.
    
Dispărutul nu s-a limitat la botanică, fiind un intelectual deplin. A iubit mult cultura în cele mai variate ipostaze. L-am întâlnit, întovărăşit de soţia lui, la multe spectacole de calitate.
    
Chipul lui blând, luminos şi bunătatea dezinteresată ne vor lipsi mult, confirmând versurile poetului francez: „În fiecare despărţire murim câte puţin, / Te simţi mai singuratic şi străin”.

23 octombrie 2008                              

Adrian Man

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here