Peste 400 de cluburi şi discoteci din ţară au fost găsite cu nereguli grave pe linia securităţii la incendiu, cele mai multe deficienţe fiind în cazul instalaţiilor electrice ori a căilor de evacuare, în doar două zile de controale efectuate de pompierii de la prevenire, anunţă IGSU.

În nopţile de 11 şi 12 noiembrie, pompierii de la inspectoratele judeţene şi cei din Bucureşti-Ilfov au efectuat 448 de controale la cluburi şi discoteci din întreaga ţară, în urma verificărilor fiind constatate peste 1.300 de nereguli, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„Astfel, în cele două zile s-au executat 448 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, unde au fost constatate 1.333 deficienţe, dintre care 152 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 807 sancţiuni contravenţionale (402 avertismente şi 405 amenzi), în cuantum de peste 788.000 lei.Cele mai multe controale pe linia apărării împotriva incendiilor au fost înregistrate în judeţele Bacău (22 obiective), Cluj şi Călăraşi (19 obiective/zonă de competenţă), Mureş (18 obiective), Argeş (17 obiective), Braşov şi Mehedinţi (16 obiective/zonă de competenţă)”, se arată într-un comunicat.

La nivelul Bucureşti-Ilfov au fost 52 de controale, pe timpul verificărilor fiind constatate 198 de nereguli şi aplicate amenzi în cuantum de 77.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.