Teatrul de Păpuşi Puck aniversează joi, 5 februarie 2015, 65 de ani de la înfiinţarea primei trupe profesioniste de teatru de păpuşi din Cluj. Evenimentul din acest an este dedicat evocării a două personalităţi care au marcat evoluţia artistică a instituţiei şi a păpuşeriei româneşti: Kovács Ildikó şi Mona Marian.

Programul zilei:

Ora 10 – Cartea cu Apolodor – spectacol în limba română

de Gellu Naum, regia Mona Marian

scenografia: Epaminonda Tiotiu

muzica: Corina Sîrbu

în distribuţie: Dana Bonţidean, Călin Mureşan, Silviu Ruşti

 

Ora 12 – Ursuleţul Winne Pooh – Micimackó – spectacol în limba maghiară

de A. A. Milne, regia Kovács Ildikó

scenografia: Valentin Codoiu
muzica: Vermesy Péter
în distribuţie: Giriti Réka, Pünkösti Laura, Kötő Áron, Vincze Timea, Urmánczi Jenő

 

Ora 17 – 65 de ani de teatru de păpuşi la Cluj –  întâlnire la care sunt invitaţi foşti şi actuali angajaţi şi colaboratori ai Teatrului Puck

 

Teatrul de Păpuşi „Puck” a luat fiinţă în anul 1950, în cei 64 de ani de existenţă având peste 300 de premiere în cadrul celor două compartimente artistice – română şi maghiară. Multe dintre titlurile importante montate de-a lungul timpului au avut versiuni jucate atât în limba română cât şi în limba maghiară. În luna octombrie a anului 2014 a avut loc a 13-a ediţie a FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL AL TEATRELOR DE PĂPUŞI ŞI MARIONETE “PUCK”, la care au fost invitate trupe de marcă de teatru de păpuşi din ţară şi Spania, Franţa, Republica Moldova şi Ungaria

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.