Droguri

Polițiștii olandezi au descoperit un laborator de droguri, de proporții uriașe. Potrivit anchetatorilor, laboratorul clandestin avea capacitatea să producă peste 100 de kg de droguri pe zi, care se vindeau cu un milion de euro pe zi.

Conform poliţiei olandeze, laboratorul avea capacitatea de a produce zilnic peste o sută de kilograme de droguri sintetice, cu o valoare de piaţă de un milion de euro pe zi, a raportat agenţia olandeză de ştiri ANP.

„Potrivit serviciului naţional de dezmembrare, este vorba de cel mai mare şi mai profesionist sit de producţie de droguri sintetice descoperit vreodată în Olanda”, se arată într-un comunicat al poliţiei olandeze.

Laboratorul format din două hangare interconectate era amplasat în mediul rural din sud-estul Olandei şi a fost descoperit graţie informaţiilor obţinute din mesaje criptate interceptate, a spus poliţia.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, de naţionalitate poloneză, a fost arestat la faţa locului. Poliţia nu a exclus că urmează mai multe arestări.

Având în vedere amploarea operaţiunii, dezmembrarea laboratorului va dura până duminică.

A fost, de asemenea, deschisă o anchetă.

Sursa: g4media.ro

Citește și: AJOFM Cluj înecată în acte de corupție la nivel înalt. Conducerea instituției voia binele apropiaților, nu a șomerilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.