Lapidariul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a fost închis de „vocea subculturii”. S-a pus astfel lacăt pe sute de ani de istorie, artă și cultură !

Ciprian Firea este istoric de artă și își desfășoară activitatea la Cluj.  Are o anumită experiență în cercetarea patrimoniului cultural și a fost de acord să răspundă la câteva întrebări legate de Lapidariul găzduit de Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Mai ales în condițiile în care, după mai bine de 30 de ani, expoziția a fost deschisă pentru public, pentru a fi închis imediat, deja de a doua zi, invocându-se motive tehnice. De fapt, Lapidariul a fost închis din cauza nemulțumirilor exprimate de primarul Emil Boc legate de faptul că lapidariul nu reflectă cultura, neaoșă, românească.

Reporter: În primul rând aș dori să vă întreb: ce este aceea un Lapidariu ?

Ciprian Firea: Un Lapidariu este o colecție de artefacte din piatră (în limba latină, piatră se spune lapis, lapidis) care au o anumită vechime și semnificație, poartă sau nu inscripții sau sunt modelate într-un mod reprezentativ pentru o anumită epoca sau stil artistic și arhitectural. Un lapidariu se deosebește de o colecție geologică, de exemplu, deoarece implică modelarea umană, intenționată a pietrei (indiferent de natura și proveniența sau vârsta geologică a pietrei) și are un sens cultural. Colecțiile de artefacte de piatră pot să aibă proveniență foarte diversă, de la descoperiri arheologice la demolări din epocile noi și până la achiziții de pe piața de artă, iar obiectele pot fi foarte diferite, de la simple elemente arhitecturale (cornișe, ancadramente, arhitrave, muluri), la inscripții și până la sculpturi figurative rafinate.

Multe dintre descoperirile arheologice din perioada romană şi cea medievală se află la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Care lapidariu a fost deschis la vizita ministrei Turcanu, cel roman sau cel medieval?

În 30 octombrie 2023 a fost deschis Lapidariul medieval. Mai corect, este vorba de Lapidariul medieval și premodern, cu obiecte care au fost modelate între cca. 1200 și 1800.

De ce sunt ţinute separate şi de ce a fost deschis doar cel medieval ?

Separarea lapidariului roman de cel medieval ține, cel mai probabil, de modul de constituire a colecțiilor muzeului de azi. În Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei au ajuns obiecte de la diferite instituții care l-au precedat sau care au funcționat în paralel (de pildă Muzeul Ardelean, sau Universitatea din Cluj, cea maghiară și cea românească de după 1919, Comisia Națională a Monumentelor, secția pentru Transilvania etc.) plus artefactele care s-au acumulat în timp, prin participarea muzeografilor și universitarilor clujeni la campaniile de săpături sau la șantierele de restaurare de pe întreg cuprinsul țării și mai ales al Transilvaniei. Separarea lapidariilor nu este în sine un lucru rău sau bun, ele pot funcționa la fel de bine împreună sau separat, important este ca piesele să fie accesibile. S-a deschis lapidariul medieval fiindcă cel medieval s-a închis imediat după anii 90, în spațiul în care erau găzduite artefactele medievale funcționând diferite organizații (de pildă Asklepios) care nu aveau nimic de a face cu păstrarea, cercetarea și popularizarea patrimoniului cultural. La pietrele romane am mai avut acces și după ce cele medievale s-au ocultat.

Ce obiecte ar putea fi vizitate la lapidarul medieval ?

Obiectele din lapidariul medieval și premodern sunt, uneori, de valoare excepțională. Majoritatea provine din Cluj și din împrejurimi, puține piese vin de la distanță mai mare, să spunem din județe precum Sibiu sau Mureș. Dar fără îndoială, unele din aceste rămășițe sunt realmente valoroase. Am să vă dau un singur exemplu. O serie de ancadramente de uși și ferestre vine de la casa, parțial demolată, a unui mare intelectual din epoca Renașterii, care a locuit la Cluj.

Este vorba de Adrianus Wolphardus, un sas originar din Aiud, care a ajuns să facă școală la Viena, doctorat în Italia, la Bologna, a fost canonic al catedralei din Alba Iulia, arhidiacon de Dăbâca și Cojocna, vicar al episcopului, preot paroh al bisericii Sfântul Mihail din centrul Clujului între 1529 și moartea sa, la 1544 și a purta titlul onorific de protonotar apostolic pe care l-a primit din partea papei Adrianus VI (tizul său) la Roma, în 1522. Pe o carte păstrată la Biblioteca Academiei din Cluj, Adrianus, împreună cu fratele său Hilarius Wolphardus notau că la Roma au văzut statuia lui Laocoon, descoperită de curând (1506), restaurată de Michelangelo și care era păstrată în Palatul Belvedere al papei Iulius al II-lea. Acest palat va adăposti viitorul Muzeu al Vaticanului… Adrianus Wolphard a fost un mare umanist, scriitor și gânditor, care și-a comandat și construit la Cluj (pe locul actualului sediu al Universității de Artă și Design din Piața Unirii) una dintre cele mai splendide case Renascentiste din România de azi, o casă care reflecta atât gustul său umanist și pentru arta inspirată din antichitatea clasică, cât și posibilitățile sale financiare considerabile. Ancadramentele de uși și ferestre ale acestei case, ridicată între 1534 și 1541, au un modelaj arhitectural Renascentist de cea mai bună calitate, cu decoruri de certă origine și inspirație italiană, poartă inscripții și blazoanele ctitorului, motto-uri inspirate de însuși papa Adrianus VI și de scriitorii umaniști. Nu am avut acces direct la aceste bijuterii culturale și artistice timp de 30 de ani – decât prin bunăvoința colegilor, în anumite situații… – , sau în orice caz, publicul larg nu a avut acces la astfel de valori, fapt care este profund regretabil.

Cine are de câştigat de pe urma sechestrării unor pietre ?

Nimeni nu câștigă nimic de pe urma reînchiderii lapidariului de care vorbesc. Toată lumea, dar absolut toată lumea, pierde.

Dacă e vorba de o mândrie naţională cum se vede acest scandal în contextul revizionismului naţionalist care, în ultimul timp, ia amploare în România ?

Am asistat la momentul ciudat al redeschiderii-reînchiderii lapidariului. Dacă dna ministru Turcan a avut un discurs cât se poate de urban, a venit speech-ul total neinspirat și parcă venit din epoca lui Funar al actualului primar al Clujului. Nu mi-a venit să cred cât de mult și-a schimbat discursul, cândva deschis față de ceilalți, față de diversitatea culturală care definește Transilvania și Clujul, discurs pentru care a fost votat, atâția ani la rând… Oricum, ideea este că primarul confundă masiv lucrurile. A închide lapidariul medieval și premodern nu înseamnă că faci vreun serviciu României sau românismului, cu toate că pare că prin aceasta primarul țintește spre publicul naționalist. A pune accent pe componenta romană a românilor nu este nimic rău, este chiar foarte bine în limite rezonabile. Însă dacă un român de azi crede că are mai multe în comun cu un om al antichității, al societății sclavagiste și păgâne, venit adesea din Siria, Africa de nord sau Illyria – mult mai degrabă din alte părți ale Imperiului decât din Italia sau Roma…, după cum visează funariotul de rând – decât are cu un locuitor al Clujului din vremea lui Adrianus Wolphard, înseamnă că nu prea a acordat atenție lecțiilor de istorie. Ambele lapidarii ale Muzeului TREBUIE să fie deschise, indiferent în care ordine. După ce se deschidea cel medieval, cu atâta efort din partea merituoșilor cercetători și muzeografi – și fără o finanțare veritabilă din partea Ministerului și cu atât mai puțin a Primăriei Clujului… – și rămânea deschis, putea să fie amenajat și lapidariul roman.

Ce fel de păcate ar putea avea istoria care este ţinută sub lacătul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei ?

Nu îmi dau seama care ar fi păcatul acelei istorii. Că nu are inscripțiile în limba română cu caractere latine ? Ar trebui să afle și primarul că inscripțiile în limba română cu alfabet latin sau roman au apărut abia în veacul al XIX-lea… Dar că inscripțiile de pe casa lui Wolphard sunt scrise în cea mai frumoasă latină cu cele mai frumoase caractere capitale. Lapidare.

Ce lucrări de renovare sunt necesare pentru redeschiderea sălii în care se află lapidariul ?

Lucrările de renovare s-au făcut deja. Am văzut, din fericire, colecția, în seara respectivă. Norocul meu, că nu am amânat vizita pe a doua zi. Aș fi avut o surpriză… de proporții. Deci, treaba este făcută, decent, nu necesită investiții ca pentru laserul de la Măgurele. Așa cum este, sala (de fapt anfilada de săli) poate să primească publicul. Desigur, dacă Ministerul, sau, de ce nu, chiar și primăria, ar avea de gând să facă o mare și nouă investiție, foarte bine, dar să o direcționeze spre necesitățile viitoare.

Ce credeți că va spune istoria despre această piesă de teatru caragialescă în care un primar român, venit de la munte cu strămoşi moţi la obârşie, se supără pe istorie şi dispune închiderea unei părţi din cultura Transilvaniei ?

Cred că fie îl va acuza de lipsă de viziune, fie de un oportunism politic care nu-i face cinste. Bine, oricum, nu are cum să iasă, dacă ne raportăm la scara istoriei. Ideea este că nu este nimic ”românesc” în acest gest. Este o voce a subculturii care mugește mai tare decât cântă muzele. Au fost astfel de epoci în istorie, multe, din păcate, dar nu au fost cele fericite. Dimpotrivă. Seamănă cu supărarea unor tineri furioși din Occident care vor să anuleze orice cultură veche care nu împărtășește gustul lor pentru socialism sau, să zicem, muzică electronică – pentru simplul fapt că nu exista nici socialism în antichitate sau perioada colonială și nici muzică electronică…. Dincolo de toate, gestul primarului a fost unul de frondă și dispreț pentru toți cei care au venit, cu speranță și bucurie, la ceea ce credeam că este re-deschiderea lapidariului după peste trei decenii de ascundere sub obroc. Nu știu ce a urmărit prin asta. Să fie dobândirea unui procent minuscul din aprecierea celor care, oricum, nu vin NICIODATĂ la Muzeu ? Oare la ce e bună aprecierea venită din partea unui astfel de public ?

Ce credeți că ar spune un vizitator dacă i s-ar permite accesul în lapidariu ?

Vizitatorul obișnuit s-ar bucura de niște obiecte frumoase, lucrate cu îndemânare și talent, îmbogățite și împodobite cu multe detalii demne de interes, iar vizitatorul avizat ar redescoperi comori pe care aproape le-a uitat de când nu le-a mai văzut…Artefactele îi permit reconstituirea trecutului. Ambele categorii ar spune : mă bucur să fiu aici !

Dacă tot au fost dezgropate, la cine credeți că ar merge pietrele să se plângă că nu sunt lăsate să se bucure de lumina zilei ?

Poate ar trebui să ceară audiență domnului primar. Prin medierea unor traducători și interpreți specializați – aviz consilierilor pe care îi are… –  poate că ar ajunge și mesajul, lapidar, la gândul cel bun al domnului reprezentant și ales al comunității.