Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat săptămâna trecută inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu dosarul în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, este acuzat de corupție. Kovesi reclamă posibile abateri disciplinare ale magistratului Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca, întrucât cauza nu a fost soluționată de mai bine de opt ani. Acest demers vine în momentul în care, la ultima ședință de judecată, a fost anunțată audierea ultimului martor în proces. Pe deasupra, dă apa la moară lui Marian Oprișan să spună că se fac presiuni asupra justiției.
Dosarul în care este judecat Marian Oprişan, în calitatea sa de fost preşedinte al CJ Vrancea este pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca din 2010, mai exact primul termen l-a avut pe 2 decembrie. La ultima ședință de judecată instanța a anunțat audierea ultimului martor, după care urmează să se mai pronunțe cu privire la expertizele solicitate în cauză și la chestiuni legate de schimbarea încadrării juridice. De aceea este hilar faptul că șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a trezit în acest moment să îl urecheze pe judecătorul speței, Lucian Buta, pentru tergiversare și să culeagă meritele încheierii unui proces care era deja aproape de sfârșit. Dacă făcea acest lucru acum 4 – 5 ani, când dosarul se plimba ca o minge de ping-pong între Focșani, București și Cluj prin zelul procurorilor DNA, puteam să credem că o preocupă soarta procesului, dar așa, când tocmai a fost anunțată audierea ultimului martor, toată urecheala devine nostimă. În plus, gestul îi dă apa la moară lui Marian Oprișan, care declară că demersul făcut de Laura Codruța Kovesi poate fi interpretat, fără niciun dubiu, ca o formă de presiune asupra magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca.
Sesizarea șefului DNA către CSM
Acțiunea îndreptată împotriva judecătorului Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca își găsește motivarea în faptul că dosarul aflat în prezent pe rolul acestei instanțe, care îl vizează pe președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, se tergiversează de opt ani, fiind deschis în 2006. Mai exact, potrivit comunicatului DNA nr. 748/VIII/3 din data de 5 iunie 2014, Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la efectuarea de verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către judecătorul Lucian Buta, pe care îl acuză că timp de patru ani nu a soluționat o cauză aflată pe rolul instanței.
„Sub acest aspect, în cele 24 de termene (în perioada 16.06.2011 – 22.05.2014) s-a amânat cauza numai pentru audiere de martori, deci în total 1.071 de zile. Având în vedere faptul că prin rechizitoriu au fost citați 72 de martori rezultă că în 25 de termene, pe parcursul a 4 ani, s-au audiat 2,8 martori/termen. Subliniem de asemenea faptul că, de la un termen la altul, pe parcursul celor 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile și chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul, pentru audierea celor 72 martori. Așa fiind, pe parcursul celor 1.263 zile, judecătorul fondului nu a dispus nicio măsura pentru a judeca cu celeritate, deși cunoaște că dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instanțelor de judecată, iar din cei 8 ani, de 4 ani se află pe rolul acestei instanțe.
Solicităm efectuarea de verificări, existând indicii rezonabile pentru antrenarea încălcării duratei rezonabile a soluționării cauzei. Invocăm sub acest aspect al duratei rezonabile jurisprudența Inspecției Judiciare. Se observă așadar că judecătorul instanței de fond de la Judecătoria Cluj-Napoca este exponentul judecării unei cauze fără a avea în vedere cerințele de celeritate, durata rezonabilă a procedurii, considerându-le, probabil, chestiuni facultative în economia dosarului pe care a fost investit să-l judece. Un asemenea mod de aplicarea a dispozițiilor legale referitoare la durata rezonabilă a unei proceduri judiciare sunt profund străine spiritului ce se degaja din scopul, condițiile generale de desfășurare a judecății unei cauze și denotă încălcarea normelor de procedură și încălcarea dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil”, se arată în sesizarea DNA trimisă către CSM.
Capetele de acuzare
Consiliul Județean Vrancea a primit, în 2004, 1,9 milioane de dolari de la Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea drumurilor comunale din județ. Ca urmare, Comisia de licitație, numită de Marian Oprișan, a selecționat și a atribuit lucrări de construcție unor firme neeligibile, conduse de apropiați președintelui Marian Oprișan și a decontat lucrări neefectuate sau de proastă calitate.
O altă faptă imputată de procurorii DNA este că, în 2004-2005, Marian Oprișan „a negociat și achiziționat, fără hotărârea necesară a Consiliului Județean și fără avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic „Căprioara”, în jurul căruia deținea, împreună cu membrii familiei, 8 hectare de teren”. Pentru aceasta achiziție, Oprișan ar fi alocat ilegal 1,7 milioane RON din fondurile publice al CJ Vrancea. În plus, acesta ar fi întocmit și o adresă prin care a solicitat suma de 300.000 RON din fondul de rezervă al Guvernului. Pretextele invocate în adresa sunt nereale, iar banii primiți au fost utilizați tot pentru achiziția complexului.
Rechizitoriul mai arată că, în perioada 2003-2005, Oprișan ar fi folosit hotelurile „Rucăr” din Soveja și „Hanul dintre Vii” din Câmpineanca, aflate în patrimoniul CJ Vrancea, pentru organizarea unor acțiuni de protocol în valoare de 520.000 RON. Conform calculelor anchetatorilor, prejudiciul creat Ministerului Transporturilor este de circa 1,5 milioane de euro, cel creat bugetului CJ Vrancea se ridică la aproximativ 600.000 de euro, iar cel creat în dauna Guvernului ajunge la circa 75.000 de euro.