„Ce îmi pasă mie de schimbările la față ale domnului Orbán? Păi nu poate să nu-mi pese: metamorfoza sa putinistă ne pune pe toți într-o postură nedorită. (…) Oare cât va cântări prietenia pe care azi domnul Putin o afișează față de domnul Orbán? E lesne de imaginat…”
De-a lungul timpului, națiunile vecine Imperiului Rus au avut mult de pătimit de pe urma apetitului Kremlinului pentru cuceriri teritoriale și jaf. Cel mai mult a suferit Polonia, care de câteva ori a fost efectiv desființată ca Stat, scrie evz.ro.
Nici națiunea ungară nu a fost ferită! Tocmai s-au împlinit 175 de ani de când, la 15 martie 1848, ungurii s-au ridicat împotriva Imperiului Habsburgic. La acest moment aniversar nu stau să cântăresc cât și cine a greșit; ajunge să spun că, dacă Kossuth ar fi ascultat sfatul lui Bălcescu, Habsburgii și-ar fi pierdut încă de pe atunci coroana, iar lumea întreagă ar fi fost scutită de cele două războaie mondiale care au însângerat secolul al 20-lea.
Dar n-a fost să fie! Disensiunile au dat prilej Imperiului Rus să intervină militar împotriva națiunii ungare. Pentru a parafraza o lozincă impusă de ocupantul sovietic în anii 1945 – 1946, ”Țarul și poporul rus / Libertate le-au adus”: închisori pline, mii de execuții, sate arse, spânzurători în piețe… Ce mai: ca în zilele noastre, la Bucea, Herson sau Mariupol.
Nu că aș avea ceva cu poporul rus: îl consider prima și cea mai mare victimă a Imperiului Rus. Ajunge să te gândești câți ruși a măcelărit Țarul Stalin, sau câți ruși trimite la moarte pe pământ străin Țarul Putin, ca să pricepi cum stau lucrurile. Dar acea lozincă a anilor 1940 este valabilă nu numai pentru începuturile Lagărului Socialist, ci peste secole.
Deci să continuăm pe firul anilor. În 1918, Imperiul Habsburgic s-a năruit, iar națiunea ungară a avut din nou prilejul să-și ia destinul în propriile mâini. Dar Rusia nu a stat nici de această dată cu brațele încrucișate: ”Lenin și poporul rus/ Libertate le-au adus”! Béla Kun și ”băieții lui Lenin” au pus mâna pe Putere, au proclamat Republica Sovietică Ungară și s-au apucat de ce știau dânșii mai bine: închisori pline, mii de execuții, sate arse, spânzurători prin piețe… Ce mai: ca în zilele noastre, la Bucea, Herson sau Mariupol.
Au mai trecut ceva ani și, în toamna anului 1956, națiunea ungară a încercat din nou să-și ia destinul în propriile mâini, să se elibereze de sub jugul Imperiului Moscovit. Dar, din nou, Kremlinul nu a stat cu mâinile în sân: ”Hrușciov și poporul rus/ Libertate le-au adus.” Cu tancul! Din nou, închisori pline, mii de execuții, sate arse, spânzurători prin piețe… Ce mai: ca în zilele noastre, la Bucea, Herson sau la Mariupol. Având această experiență istorică, este de înțeles de, la fel ca și celelalte popoare din zonă, națiunea maghiară iubește Imperiul Moscovit ca sarea-n ochi. Iar în iulie 1989, tânărul Viktor Orbán a avut sprijinul entuziast al întregii națiuni ungare atunci când, la funeraliile lui Nagy Imre, a lansat sloganul ”Afară, afară cu rușii din țară!”
Schimbarea la față
Au trecut anii și iată, a venit rândul poporului ucrainean să încerce să-și ia destinul în propriile mâini. Și, din nou, Kremlinul n-a stat cu mâinile în sân: „Putin și poporul rus/ Libertate le-au adus”. Cu aceleași tancuri T-62 cu care Moscova a zdrobit, în 1968, poporul ceh. Văzând acestea, domnul Orbán, ajuns la vârsta maturității, a luat decizia surprinzătoare de a se situa de partea șenilei însângerate, iar nu a brațului zdrobit.
Dar în fond, ce îmi pasă mie de schimbările la față ale domnului Orbán? Păi nu poate să nu-mi pese: metamorfoza sa putinistă ne pune pe toți într-o postură nedorită. Hai să presupunem că Rusia câștigă acest război: Ungaria va redeveni vecină cu Imperiul Moscovit. Iar militarii știu bine: Ungaria nu poate fi apărată. E pântecul vulnerabil al Europei Centrale. Credeți că relația amicală Putin – Orbán ar fi o piedică? Imediat ce va avea interesul, Kremlinul va arunca la gunoi prieteșugul cu domnul Orbán: în fond, în 1938, când Stalin a împărțit cu Hitler Polonia, acest Stat avea un Tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, în vigoare! Imperiului Rus nu-i pasă de Tratate. Oare cât va cântări prietenia pe care azi domnul Putin o afișează față de domnul Orbán? E lesne de imaginat…
Din contră, dacă Ucraina câștigă, Ungaria va avea graniță comună cu un Stat care nu va uita, încă două-trei generații, cum domnul Orbán a revendicat o halcă de teritoriu ucrainean, chiar atunci când tancurile rusești încolțeau Kievul. Iar acel gest – un pumnal unguresc înfipt în spinarea Ucrainei! – nu va fi uitat nici de celelalte națiuni care, de-a lungul timpului, au avut de pătimit de pe urma Imperiului Moscovit: slovacii și cehii, polonezii și românii… Cu toții vor ști să se aștepte la o înjunghiere pe la spate, atunci când tancurile Kremlinului vor ajunge pe graniță. Prin revendicările sale teritoriale în cel mai inoportun moment, domnul Orbán a aruncat în aer Grupul de la Vișegrad.
Marea întrebare
De un an încoace, domnul Viktor Orbán a angajat Ungaria într-o aventură din care cu toții riscăm să ieșim prost. Ce l-o fi determinat pe fostul apostol al liberalismului, pe care-l admiram cu toții acum douăzeci – treizeci de ani, să se transforme în avocat al agresorului? Sesizând interesul publicului pentru acest subiect, cunoscutul jurnalist clujean Romeo Couți a luat inițiativa de a pune această întrebare unui număr de personalități relevante, de cele mai diverse orientări și proveniențe.
A rezultat o biografie a domnului Viktor Orbán, alcătuită de unsprezece autori: profesorii universitari Dan Dungaciu, Gabriel Moisa și Tibori-Szabó Zoltán; diplomatul Alexandru Ghișa; jurnaliștii Marius Dragomir, Liviu Man, Nicolae Neagu, Cosmin Puriș și Nando Mario Varga. În sfârșit, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, analistul de informații Tudor Păcuraru. Cartea, cu un titlu incitant, ales de coordonatorul volumului, Romeo Couți – Lebăda neagră de pe Balaton: Viktor Orbán și o obsesie asumată – este publicată de Editura brașoveană Creator (parte a grupului de firme LIBRIS).
Încă dinainte să apară pe galantarele virtuale, cartea a și început să ”facă valuri”. Printre primii care ne-au contactat a fost Filiala HARGHITA a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”. Președintele filialei, domnul Claudiu Dăbău, a reușit să ne convingă să lansăm volumul cu pricina la Miercurea Ciuc, în sala Bibliotecii Județene ”Kájoni János”. Sala era liberă pe 15 martie, dânsul obținuse deja acceptul conducerii bibliotecii.
Interdicția
Sincer, am avut inițial unele îndoieli. Dar iată, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, glăsuind meșteșugit: „Eu obișnuiesc să le spun și concetățenilor mei români: libertatea nu este ca un bun material, ea poate fi împărțită și totuși nu se termină, nu rămânem cu mai puțin. De fapt, cu cât mai mulți oameni o au, cu atât mai multă libertate va fi. Prin urmare, dacă noi, maghiarii din Transilvania, suntem liberi să ne decidem propriul destin, asta nu înseamnă că românii vor avea mai puțină libertate.” Frumoase cuvinte! Din care noi am concluzionat, în naivitatea noastră, că avem libertatea să lansăm volumului Lebăda neagră de pe Balaton la Miercurea Ciuc.
Iluzii: cum se zice în popor, domnul Kelemen Hunor „una zice și alta fumează”. Eram deja în tren, plecat spre Miercurea Ciuc, când am primit vestea că, în miez de noapte, autoritățile județene anulaseră evenimentul: sala Bibliotecii Județene ”Kájoni János” nu mai era liberă, și nici noi nu mai eram liberi să lansăm volumul. Evident, pentru domnul Hunor „asta nu înseamnă că românii vor avea mai puțină libertate”!
Pretextul folosit pentru a cenzura lansarea volumului este ridicol: cică ”facem politică”, ceea ce ar fi nepotrivit pentru o bibliotecă publică. Totuși, înafara doamnei eurodeputat Gwendoline Delbos-Corfield (care a primit cu stupoare vestea interzicerii cărții) niciunul dintre autori nu face politică. Și, zău, niciunul dintre noi nu are de gând să candideze la alegeri, nici în Ungaria și nici în România! Cu atât mai mult, niciunul dintre noi nu intenționează să concureze cu domnul Viktor Orbán, pentru funcția de prim-ministru.
Și așa ne-am trezit dați afară în stradă, de către oficialitățile județului gazdă, pentru îndrăzneala de a ne pune întrebări asupra straniei schimbări la față a domnului Orbán.
Planul B
Acest gest – interzicerea unei lansări de carte! – ne-a lăsat efectiv fără replică. Dar gazdele de la ANCE ”Regina Maria”, domnii Claudiu Dăbău și Nicolae Uszkai erau pregătiți: mai avuseseră de-a face cu strania concepție despre ”libertatea românilor” promovată de unii politicieni maghiari. Și, din fericire, sunt mulți dintre maghiari care chiar gândesc cu sinceritate ceea ce domnul Kelemen Hunor doar mimează subțire din buze, anume că „dacă noi, maghiarii din Transilvania, suntem liberi să ne decidem propriul destin, asta nu înseamnă că românii vor avea mai puțină libertate.” Și ne-au ajutat!
În timp ce acest caz flagrant de limitare abuzivă a libertății de exprimare stârnea controverse de la Tel Aviv și până la Budapesta, am reușit să găsim o sală suficient de încăpătoare și să facem lansarea de carte, în condiții de semi-clandestinitate.
Am retrăit, cu acest prilej, vremurile tinereții, anii când eram șeful redacției Biblioteca pentru Toți și, sub presiunea regimului comunist, trebuia să facem lansările de carte cu atenție, să nu ne fie băgate ”șopârle”, știind că ochiul atotvăzător al Securității e ațintit asupra noastră. Conștiința faptului că ochiul atotvăzător al ciracilor domnului Viktor Orbán este ațintit, cu încruntare, asupra noastră a creat, în acea sală de restaurant din Miercurea-Ciuc, un neprețuit sentiment de camaraderie, de solidaritate între noi, autorii, și cititorii care îndrăzniseră să sfideze interdicția, venind la lansarea unui volum cenzurat. Riscam cu toții, dar o făceam în numele acelorași valori – libertatea de expresie, libertatea întrunirilor, libertatea gândirii – ceea ce a creat spontan, între noi, o comuniune spirituală cum de puține ori mi-a fost dat să trăiesc.
Decizia
După lansare, ne-am adunat la un pahar de vorbă: oare cum am putea răsplăti nemaivăzuta ”ospitalitate” a autorităților harghitene? Ne-au inspirat chiar cuvintele domnului Kelemen Hunor: „noi, maghiarii din Transilvania, suntem liberi să ne decidem propriul destin”. Tocmai văzusem cât de ”liberi” eram noi, românii. Dar oare concetățenii noștri maghiari sunt cu adevărat liberi să aleagă, în condițiile în care li se cenzurează drastic libertatea de informare, prin interzicerea chiar și a unei lansări de carte?
Am ajuns la concluzia că da, domnul Kelemen Hunor are dreptate: „cu cât mai mulți oameni o au, cu atât mai multă libertate va fi.” Românii au un dicton: „Să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Noi am decis să facem ce zice domnul Hunor: să luptăm pentru libertatea de informare a concetățenilor noștri maghiari, știind că astfel luptăm pentru propria noastră libertate. Și am decis să lansăm cât de curând o ediție în limba maghiară a volumului Lebăda neagră de pe Balaton.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Citește și: Românii din Cernăuți sunt supuși asimilării, treptat și consecvent
