Nicolae Valeriu Predescu, fiul cântaretei de mu-zica populara Valeria Peter Predescu si patron al localului "Bay Blue", a fost arestat pentru comiterea unor infractiuni în Germania si ar putea fi extradat la cererea autoritatilor germane ? Pe numele lui Nicolae Valeriu Predescu a fost emis un mandat european de arestare, formulat de catre poilitia germana, pentru furt prin efractie ? Acesta a fost retinut de catre politistii bistriteni si ulterior a fost arestat peventiv de Curtea de Apel Cluj, pentru o perioada de 29 de zile? Potrivit mandatului emis de catre autoritatile germane, Predescu este acuzat ca în perioada 19 iulie 2001-14 noiembrie 2002 a instigat, din postura de sef al organizatiei "Garda", la comiterea a 31 de furturi prin efractie pe teritorul Germaniei ? În acest dosarul "Garda" apare si numele PRM si cel al presedintelui acestui partid, Corneliu Vadim Tudor, ca având legaturi cu asa zisa organizatie criminala

Fiul interpretei de muzica populara, Valeria Peter Predescu, Nicolae Valeriu Predescu, a fost arestat pentru comiterea unor infractiuni în Germania si ar putea fi extradat, la cererea autoritatilor germane. Pe numele acestuia, a fost emis un mandat european de arestare, întocmit de politia germana, pentru furt prin efractie. Potrivit unui comunicat dat de catre IPJ Bistrita-Nasaud, Predescu este acuzat de comiterea a 31 de furturi, care ar fi fost savârsite în perioada iulie 2001-noiembrie 2002. Este cer-cetat pentru instigare la furt grav, retinându-se ca învinuitul este membru al unei organizatii criminale din România, al carei scop este procurarea de valori materiale foarte mari prin diverse activitati criminale. Politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale din cadrul IPJ BN l-au retinut pe patronul "Baby Blue", Nicolae Valeriu Predescu, fiind prezentat unui complet al Curtii de Apel Cluj, pentru confirmarea mandatului de extradare. Curtea de Apel Cluj a decis arestarea pe 29 de zile, conform legislatiei europene în vigoare. În acest timp, Predescu va sta în arestul Inspectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud, iar autoritatile române vor urma procedurile pe care le vor dispune autoritatile judiciare germane. Potrivit mandatului european de arestare emis de catre autoritatile germane, Nicolae Valeriu Predescu este acuzat ca, în perioada 19 iulie- 14 nompembrie 2002, a instigat din postura de sef al organizatiei criminale "Garda", la comiterea a 31 de furturi prin efractie pe teritoriul Germaniei. El ar fi dispus ca Salmen Cornel, deja condamnat definitiv în Germania, împreuna cu alti membri ai bandei, sa comita furturile. De pe urma acestora au fost trimise la Bistrita sume importante de bani. Din datele comunicatului, rezulta ca din partea germana a fost remisa o lista succinta cu acuzatiile care îi sunt aduse lui Nicolae Valeriu Predescu. Surse judiciare sunt de parere ca, dupa toate probabi-litatile, acesta va fi trimis în Germania, unde va fi judecat de o instanta de judecata din aceasta tara. Nicolae Valeriu Predescu este o persoana cunoscuta în Bistrita, unde de circa cinci ani de zile a deschis un club, "Baby Blue", frecventat în special de tineri. Predescu a contestat cererea de extradare si a solicitat judecarea cazului în România si nu în Germania, asa cum s-a solicitat de catre a-utoritatile judiciare germane. Aparatorul lui Predescu, avocatul Gheorghita Mateut, a invocat exceptia de neconstitutionalitate în cazul predarii catre autoritatile judiciare germane. "Este vorba doar de respectarea stricta a unei proceduri ce a fost introdusa de curând în România, în vigoare de la 1 ia-nuarie 2007, de executare a unui mandat de arestare european, care la noi a fost transpus în mod inechitabil prin Legea 304 din 2004, o lege care nu ofera garantiile procesuale minime cerute pentru implementarea unui mandat de arestare european", a declarat avocatul clujean. Curtea de Apel Cluj a dispus suspendarea dosarului privind arestarea lui Nicolae Valeriu Predescu. Exceptia de neconstitutio-nalitate, privind procedura care se aplica în asemenea cazuri, va fi trimisa de instanta la Curtea Consrtitutionala, care va stabili daca prevederile legale încalca sau nu legea suprema. În timpul audie-rilor, Predescu a declarat ca din 1994 si pâna în în 2000 a locuit în Germania, iar din 2002 a calatorit în spatiul  Schengen. Daca va fi gasit vinovat, Nicolae Valeriu Predescu rica o pedeapsa cu închisoarea de pâna la 10 ani pentru faptele comise.

Vadim, “vârât” în dosar?

Lovitura de teatru în acest caz intervine o data cu cererea oficiala adresata de catre senatorul Corneliu Vadim Tudor, sefilor SRI si SIE, respectiv lui George Cristian Maior si directorului adjunt al SIE, Silviu Predescu. Pe un ton imperios, Vadim Tudor le cere celor doi oficiali sa dispuna efectuarea unor anchete referitoare la acuzatiile delirante prezentate într-un dosar întocmit de justitia din Germania, privind activitatea unei bande de spargatori români. Acesta mai arata ca numele lui si al partidului ar fi invocate în declaratiile unui oarecare Salmen Cornel, din Judetul Bistrita-Nasaud. Solicita public celor doi responsabili sa stabileasca cine se afla în spatele acestei diversiuni, pe care el o considera un atentat la siguranta nationala. Potrivit lui Vadim, rezultatele investigatiilor respective vor fi folosite ca probe în procesul pe care PRM îl va intenta împotriva lui Salmen Cornel. În stilu-i inconfundabil, Vadim Tudor considera ca Salmen Cornel ar fi fost învatat ce sa spuna fie de catre autoritatile germane, fie de catre “provocatori” ai Serviciilor Secrete românesti. Potrivit acestuia, dovada este data de faptul ca a intrat în posesia Dosarului de la Curtea de Apel din Karlsruhe, “din care rezulta niste aberatii de-a dreptul inimaginabile”.
Este de parere ca lui Salmen i s-a promis ca va scapa cu o pedeapsa mai usoara, daca va face decla-ratii care sa implice partidul lui Vadim Tudor.

Acuzatii grave

Din dosarul întocmit de catre autoritatile germane, rezulta ca Salmen Cornel, nascut la 08 mai 1971 în Bistrita, încarcerat la penitenciarul din Heilbronn, ar fi fost folosit ca rezident în zona Pforyheim-Nordschwarzald de catre organizatia criminala româna "Garda", respectiv "Noua garda". La un interogatoriu care a avut loc în data de 20 aprilie 2006, Salmen Cornel a declarat ca organizatia criminala "Garda" ar exista în România. Din structurile de conducere ale acesteia, ar face parte exclusiv membri ai fostei securitatii. "Garda" s-ar fi înfiintat la sfârsitul anilor 80, dupa caderea comunismului. Initial în cadrul acestei organizatii au fost recrutati copii ai strazii, fara adapost, iar PRM a devenit bratul politic al acestei organizatii criminale. Salmen Cornel a mai declarat ca în spatele a tot ceea ce se întâmpla ar sta un anume Vadim Tudor, care conduce PRM din punct de vedere politic, iar banii obtinuti de catre "Garda" ar fi pusi la dispozitia PRM. Cu aceste sume de bani, ar fi mituite persoane, autoritati, la Bucuresti pentru a obtine o influenta corespunzatoare. De asemenea, banii obtinuti astfel, ar mai fi folositi înainte de alegeri, pentru mituirea alegatorilor care sa voteze cu PRM. Scopul organizatiei "Garda" ar fi sa sustina cu bani negri existenta partidului respectiv, bine reprezentat în regiunile Telciu, Bistrita si Sibiu, dar si în alte parti din Transilvania. În final, Vadim Tudor conchide ca denuntul facut de catre Salmen Cornel este scris dupa dictare si urmareste un singur scop, târârea PRM într-un scandal international, artificial, cu putin timp înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

Ovidiu Tudoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.