După 3 zile de dezbateri și numeroase modificări aduse proiectului de lege, senatorii vor vota astăzi la ora 12. Ludovic Orban a anunțat că va fi prezent la ședință.


Principalele modificări aduse de senatori pe legea carantinei sunt:

1.izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină aceștia trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere că respectă carantina și condițiile impuse de DSP. Poliția locală va efectua verificări. Dacă nu se respectă izolarea/carantina la domiciliu acesta este pasibil de amendă sau dosar penal

2.Pacienţii asimptomatici vor fi evaluaţi în primele 48 de ore, iar după aceea pot merge în izolare la domiciliu până la 14 zile.pacientul confirmat cu un agent patogen va beneficia de o examinare medicală care poate să dureze până la 48 de ore, făcută cu acordul său.

3.dacă pacientul nu este de acord cu internarea, medicul care-l examinează propune DSP o eventuală măsură de izolare pentru 48 de ore pentru a termina un screening general. La finalul celor 48 de ore se reia această procedură de acord solicitat pacientului. Dacă nici în această situaţie nu se obţine acordul, DSP-ul emite o altă decizie. Şi prima decizie, pentru 48 de ore şi următoarea decizie, care durează cât durează perioada de incubare a agentului patogen respectiv, pot fi contestate la judecătoria din raza căreia se află unitatea spitalicească

4.Toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege pot fi atacate de orice persoană interesată cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de cinci zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial al României şi, respectiv, de la data luării la cunoştinţă a conţinutului actului în cazul nepublicării acestuia în Monitorul Oficial.

5.Plângerea se formulează în scris si se depune la instanţa judecătorească competentă. Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată în actele administrative menţionate mai sus este Curtea de Apel, Secţia Contencios administrativ şi fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii emitente.

6.Izolarea minorului se dispune în primă fază la domiciliul aparţinătorului. Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică

7.Institutul Naţional de Sănătate Publică are obligaţia de a comunica zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate şi numărul total de teste pentru cazurile noi şi cazurile retestate, raportate separat la nivel naţional şi judeţean, inclusiv după criteriul domiciliului persoanei testate.

8.Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta se aplică de îndată de autorităţile competente şi se publică pe site-urile oficiale ale MAI, DSU şi IGSU iar autorităţile publice centrale şi locale asigură informarea publică a cetăţenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare

9.Pe durata măsurilor dispuse, potrivit prezentei legi, nu pot fi interzise, ci doar limitate temporar, proporţional cu riscul epidemiologic sau biologic pentru sănătatea publică, următoarele drepturi: comunicarea cu orice autoritate, cu aparţinători, cu reprezentantul legal ori cu avocatul, accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului sau a altor dispozitive electronice de comunicare, dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti, exercitarea liberă a credinţei religioase

10.Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie carantina izolare.Practic, un număr de cadre medicale trebuie să se înscrie pe această listă, beneficiază de o anumită formă de compensare, dar atunci când este nevoie de ei în situații speciale, sunt solicitați

Proiectul de lege a fost unul care stârnit controverse în rândul parlamentarilor. Marcel Ciolacu, liderul PSD a precizat că partidul pe care-l conduce va refuza să voteze legea dacă nu va exista un consens în privința modificărilor.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a atacat PSD spunând că tergiversarea legii carantinei „poate să coste viaţa a zeci, doamne fereşte, poate chiar a sute de români”.

După schimbul de replici electorale PSD și PNL au lucrat în consens la amendarea legii carantinei. Senatorii juriști împreună cu Nelu Tătaru, Raed Araf și Cătălin Predoiu au negociat și amendat împreună articolele proiectului de lege.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.