O propunere legislativă aflată pe Ordinea de Zi a Camerei Deputaților arată că libertatea de exprimare nu este tocmai liberă. În legea 489/2006, este menționat un articol foarte vag cu privire la acest lucru. Din acest alineat putem să tragem multe concluzii și în același timp să ne punem semne de întrebare. Cât de liberă este, de fapt, exprimarea?
Charlie Hebdo, legea pe care așa a numit-o singurul semnatar al inițiativei legislative, Remus Cernea, se arată că libertatea de exprimare este puțin afectată de acest articol.
Alineatul din lege este foarte vag
Legea 486/2006 a fost votată în anul 2006 de către Parlamentul României, chiar cu puțin timp înainte de aderarea țării la Uniunea Europeană, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Legea a fost și în trecut destul de criticată din cauza unui articol foarte vag care se află în lege.
Art.13, alin. (2) din legea 486/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, sunt scrise negru pe alb următoarele: „În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă”.
În motivele inițiativei este specificat faptul că „sub incidența acestui articol, pot cădea numeroase opere literare, filme, producții muzicale, spectacole de comedie, articole jurnalistice și diverse forme de exprimare artistică, inclusiv fotografia, teatrul, ori altele plastice, care conțin elemente critice față de religie și dogme.”
Aparent, textul vizează impunerea unei anumite decențe în discursurile și exprimările publice. Însă el poate deschide calea unor noi cenzuri.
Prin acest articol din lege, cultura ar putea fi limitată
Numele ales de Remus Cernea este numele revistei satirice franceze care publică în mare parte ilustrații, caricaturi, dar și reportaje și articole controversate. Revista are puternice vederi de stânga și anti-religioase,Charlie Hebdo este caracterizată prin poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta.
Charlie Hebdo este revista a cărei redacții a trecut prin multe amenințări. Sediul vechi a fost incendiat în data de 2 noiembrie 2011, iar la 7 ianuarie 2015 în timpul ședinței de redacție a fost atacat și noul sediu din Paris. Atentatul s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției.
Cernea a mai menționat că odată cu această lege, o revistă precum Charlie Hebdo nu ar putea exista în România, iar revistele românești precum Cațavencii sau Kamikaze, ar trebui să fie cenzurate din cauza faptului că acestea conțin ironii și satiră la adresa unor reprezentanți ai cultelor sau chiar a bisericii. Unele producții TV de tip pamflet, unde biserica și religia sunt puternic criticate sau persiflate, ar putea fi, de asemenea, cenzurate. Chiar și literatura ar putea fi interzisă, precum autori ca Richard Dawkins, Voltaire, Friedrich Nietzsche, Christopher Hitchens, sau chiar și scriitorul român Emil Cioran.
Olivia Sima, critic de film, a declarat că această lege este într-adevăr foarte vagă, dar oricum nu este pusă în aplicare.
„Nu observ că această lege în ceea privește defăimarea a fost pusă în aplicare oricum , pentru că și în anumite filme și chiar și pe Facebook, care este spațiu public, lumea cam dă cu toporul în biserica ortodoxă, mai ales. Dar faptul că legea nu a fost aplicată nu este un motiv de a scuza faptul că într-adevăr, partea asta cu defăimarea religioasă este o exprimare destul de absconsă care poate deschide o portiță spre anumite abuzuri care pot duce la cenzurarea unor mesaje care pot fi exprimate și simplu, și artistic. Poate să existe un preot care să acționeze în judecată un artist plastic sau un regizor care a făcut un film în care religia este blasfemizată, cred că există un loc destul de gri în care legea asta poate fi folosită împotriva dreptului la libera exprimare. Sunt de acord cu eliminarea articolului din lege pentru că oricum nu este respectat și prin simplul fapt că nu se știe dacă această lege este supravegheată,” a declarat aceasta.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat și de Parlament
CNCD a publicat în urmă cu 10 ani, chiar înainte ca legea 486/2006 să fie aplicată, un comunicat de presă în care menționa că amendează Legea cultelor.
„CNCD susține demersul societății civile de clarificare a art.13 din proiectul Legii cultelor și recomandă eliminarea lui sau completarea noului act normativ cu precizarea că art. 13 nu poate fi interpretat în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare,” se arată în comunicat.
Din raportul senatului și a parlamentului cu privire la Legea Charlie Hebdo, înțelegem că libertatea de exprimare nu poate fi aplicată oricum, oriunde. Atunci se mai poate numi libertate de exprimare? Sau aproape libertate de exprimare?
„Libertatea de exprimare nu poate fi absolută şi, ca atare, este supusă unor coordonate
juridice. Aceste coordonate juridice trebuie să fie, însă, expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale şi umane şi, prin urmare, nu pot fi lăsate la aprecierea discreţionară a subiecţilor de drept,” se precizează în raport.
Remus Cernea, într-o continuă luptă cu religia
Nu este prima dată când Cernea se ia de ceva legat de religie. Acesta a fost semnatarul unui proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educaţiei Naţionale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei. Acesta a vrut ca materia religie să fie facultativă și că elevii vor putea studia în continuare religia, însă ca materie facultativă și numai la solicitarea scrisă a părinților ori a școlarilor care au împlinit vârsta de 16 ani.
În locul religiei, a fost introdusă introdusă materia „Etică și cultură civică”. Scopul acestei discipline este de a cultiva spiritul critic, raționalitatea și empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală fiecărui elev, dar și acela de a prezenta drepturile omului și reperele instituționale și valorile fundamentale ale unei societăți deschise și democratice.
