La doi ani de la tragedia de la Colectiv, plenul Senatului a adoptat tacit propunerea legislativă privind apărarea împotriva incendiilor prin care beneficiarii construcţiilor vor fi obligaţi, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, să amplaseze deasupra intrărilor panouri de înştiinţare despre lipsa autorizaţiei.

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari preponderent PMP, dar susţinută de membri ai tuturor partidelor, prevede că, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări publice vor avea obligaţia de realizare şi amplasare a unor panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective.

Potrivit textului legislativ, panourile de înştiinţare vor avea următorul conţinut tipărit cu litere de tipar de culoare de avertizare galben, de minimum 10 cm pe fundal alb: „acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”, anunță Mediafax.

Nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a legii se sancţionează cu amendă de la 20.000 de lei la 50.000 de lei, se mai arată în proiectul legislativ.

În cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor este for decizional.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.