Legea nr. 123/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului a fost publicată luni în Monitorul Oficial şi se va aplica de joi.   

Legea mirosurilor introduce în legislaţia românească termenul de „disconfort olfactiv” definit ca fiind „efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare”.  

Tot prin această lege este introdus şi „planul de gestionare a disconfortului olfactiv – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate, în scopul identificării, prevenirii şi reducerii disconfortului olfactiv care se realizează atât în cazul unor instalaţii/activităţi noi sau a 2 instalaţiilor/activităţilor existente cât şi în cazul unor modificări substanţiale ale instalaţiilor/activităţilor existente”.  

Posibile sancțiuni

Pentru nerespectarea obligaţiei de a realiza, în totalitate sau la termen, măsurile impuse în conformitate cu planul de gestionare a disconfortului olfactiv, legea prevede o amendă între 7.500 şi 15.000 de lei pentru persoane fizice şi o amendă între 50.000 şi 100.000 de lei pentru persoanele juridice, scrie avocatnet.ro.

Practic, autorizaţia de mediu va fi legată şi de deţinerea acestui plan. Autorităţile de protecţia mediului vor trebui să ţină cont, în actele emise, de condiţiile de funcţionare pentru respectarea normelor de igienă şi sănătate publică impuse de autoritatea pentru sănătătate publică pentru proiectele/activităţile care pot crea disconfort olfactiv în zonele rezidenţiale.

Desigur, autoritatea de mediu va putea dispune, în scris sau în actul de control, încetarea temporară sau definitivă a activităţilor care generează disconfort olfactiv, precum şi pentru nerespectarea planului de gestionare a disconfortului olfactiv.

De asemenea, o altă obligaţie impusă firmelor şi altor operatori economici va fi deţinerea unui sistem propriu de monitorizare a disconfortului olfactiv. Lipsa acestor sisteme va putea fi sancţionată cu amenzi între 25.000 şi 50.000 de lei în cazul firmelor.   Cu amenzi între 7.500 şi 15.000 de lei (persoane fizice) şi cu amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei (persoane juridice) vor putea fi amendaţi cei care nu respectă obligaţia de a diminua, modifica sau înceta activităţile generatoare de poluare şi/sau disconfort olfactiv la cererea motivată a autorităţii de mediu.  

Noua lege le va da posibilitatea expresă autorităţilor locale inclusiv să interzică temporar sau definitiv activităţile care generează disconfort olfactiv în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament şi agrement, precum şi în zonele cu construcţii de sănătate şi şcoli.

1 COMENTARIU

  1. Astia ce si au făcut locuinte in garaje,sau poduri transformate în locuinte unde cresc câini maidanezi pe care i trimit în custi cu avionul în strainatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.