Comisia pentru sănătate din cadrul Camerei Deputaților a blocat Legea vacinării pentru a introduce noi amendamente.

Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Florin Buicu, a dezvăluit la DC News de ce a fost blocată Legea vaccinării în Parlament. „Dacă vorbim despre Legea vaccinării, Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților a întocmit un raport de adoptare cu amendamente.

Acesta a fost înaintat plenului. De asemenea, am solicitat biroului permanent punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, for decizional. Având în vedere faptul că am trecut printr-o stare de urgență, decizia Parlamentului a fost ca pe ordinea de zi să fie actele normative care au legătură cu această pandemie de coronavirus.

Probabil că la finalul stării de alertă o să ajungem și la momentul în care proiectul va intra pe ordinea de zi. Pentru că am văzut sprijinul Ministerului Sănătății legat de acest lucru, ca și în alte momente în care MS a copiat o parte din reglementările Parlamentului…

Dacă chiar arde, Ministerul și Guvernul pot prelua şi scoate legea printr-o Ordonanță de urgență”, a declarat Buicu. Amintim că Partidul Social Democrat și-a stabilit ca prioritate dezbaterea și adoptarea proiectului de lege prin care vaccinarea să devină obligatorie. PSD susține că „pericolul reprezentat de răspândire a unor virusuri letale este alarmant”.

În plus, proiectul dă exemplul epidemiei de rujeolă cu care se confruntă România din 2016 până în prezent. „Sănătatea populației este o chestiune ce ține de siguranța națională, iar pericolul reprezentat de răspândirea alarmantă a unor virusuri letale trebuie să aibă un răspuns ferm.

(…) Sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri, asigurarea distribuției în timp util a acestora în țară, problemele legate de vaccinarea efectivă trebuie rezolvate”, au arătat social-democraţii într-un mesaj publicat pe Facebook de partid în ianuarie. Anunțul PSD venea după ce Guvernul anunța în decembrie că adoptarea legii vaccinării se numără printre principalele sale priorități din Sănătate.

De asemenea, la 24 aprilie 2020, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, pleda vineri pentru adoptarea Legii vaccinării. Acesta evidenţia faptul că, în ultimii ani, în România, acoperirea vaccinală a înregistrat scăderi constante. „Legea vaccinării este absolut necesară. A stat prea mult timp în Parlament fără să existe o decizie finală. În momentul de faţă ea a fost aprobată de Senatul României…

A fost adoptată şi de Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Este momentul ca ea să fie adoptată de plenul Camerei Deputaţilor”, afirma Rafila. „În România, la fel ca în ţările dezvoltate din vestul Europei – mă refer la Franţa, la Germania, la Italia – acoperirea vaccinală a înregistrat scăderi constante de-a lungul timpului.

Acest lucru a impus dezvoltarea unei legislaţii care să acopere această inconsistenţă a programelor de vaccinare, încât să ajungem la nivelurile pe care le recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru copii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.