Legile bune fac blaturi bune: cum ajung universităţile să fie jucării şi bârfe

În ţara Monicăi Macovei, legea este împotriva omului. După un rând de voturi, ne uităm şi noi la ce este în Cluj. Blaturile bune sunt făcute de lege. Universitatea este o jucărie.

Ca exemplu:

HG 457/ 2011 prevedea ca oricare contestaţie să fie soluţionată de aceeaşi comisie. Întelegem, s-a făcut o hotărâre de guvern din cauza bacalaureatului. De ce trebuia trecută o măsură de clasa a XII-a pentru tot ceea este educaţie, funcţie şi rang superior? Dacă Daniel Petru Funeriu, savant ante 1989 de Franţa, a simţit nevoia să nu-şi echivaleze diplomele „europene”, de ce a fost un om simţit care să se creadă în măsură că a viola constituţia este un drept „european”.Constituţia spune clar (şi pe google/ .ro sau com): nu poţi fi şi judecător şi parte. HG-ul bate constituţia. Ne mai mirăm de cine promovează?

Ca securist dovedit, nu ai voie la funcţii de conducere. Măcar atât (Doamne ajută!). Poţi fi profesor plin însă fără probleme. Germania (RFG şi RDG) au rezolvat problema. Noi – evident – că nu? Ca urmare, un turnător spălat poate funcţiona ca educator şi aduce bani în jebul său şi al altor infractorii. Poate universitatea face ceva? Raspuns: chiar nimic. Legea şi HG-urile nu-i dau voie. Mai mult (dacă putem zice aşa), o carte poate să fie o carte şi fără CIP şi ISBN. De ce? Deoarece aşa vor savanţii „cu acte”. Iar legea îi ascultă. Poţi să fi şi Eliott Ness şi tot vei pierde cu dreptatea în faţa legii.

Ai turnat semeni din ţară şi profesorii mari din Europa în care vrei să intri nu doar pe hâtie? Nici o problemă. Dacă nu vrei funcţie (by the way: nici măcar atunci problema nu este – foarte –mare), poţi să predai şi cu dosarul de trei ori cât sala în care se zice că eşti dascăl. De ce? Aşa spune legea. Poate universitatea să-ti facă ceva? Eventual prin 2030. Dacă plagiezi (dacă ai plagiat este şi mai simplu), mai câştigi câţiva ani. Şi o pensie mare.

Doctor Honoris Causa cu opoziţie? Nici o problemă. Contează numai cât poţi să rezişti şi să insişti. Pe lege, HG, OG şi „cutumă”, ai tot dreptul. Ca urmare, nu doar că poţi face pe oricine Doctor Honoris Causa, ci – colac peste pupăză – orice asemenea titlu poate fi aruncat în derizoriu. Eugen Simion este controversat, dar măcar are câteva (n) clase peste cei care încearcă să intre pe calea discuţiilor de pe urma sa. Ne pare rău să zicem aceasta: bătrânii cu păcatele lor au mai multă calitate decât comentatorii dornici de recunoaştere.

Şi atunci, de ce să ne mirăm că ajungem la lucruri pe bani mulţi date pe la firme care nu ştiu limba română decât de pe net? ANRMAP-ul ar putea răspunde. La drepturi egale şi şmecherii egale. În traducere: poţi da marfă de 50/ 500/ 5,000,000 Euro şi legea te obligă să plăteşti –ca beneficiar (cea mai simpatică condiţie aparent) – suma integral de 100/ 1000/ 10,000,000 Euro. Statul nu pierde un ban. Din contră, câştigă. În loc să ia câteva zeci de mii de euro, poate lua chiar milioane. Ca la Microsoft. Ca în vremea lui Funeriu.

Blaturile bune par să se nască din regulile şi hotărâri oficiale corecte, şi chiar de dreapta. Ca universitate conştiincioasă le respecţi. Ca să nu fi acuzat că nu le dai voie hoţilor cu gulerele albe să-şi facă treaba, căci atunci – dacă îi impiedici – rişti mai mult decât dacă ai bun simţ. Şi aşa: Funeriu rules? Iar ai lui au avut voturi câţi studenţi nu a văzut la faţă.

Poţi să ajungi rector ca savant (Ioan-Aurel Pop), poţi să extinzi universitatea (Ioan Bolovan şi Dan Lazăr), poţi să fi decorat de Europa (Rudolf Gräf), poţi avea respectul comunităţii (Anna Sóos) şi tot nu va conta în această Românie. Legea României (de preferinţă «de dreapta») va prevala asupra bunului simţ. Adesea şi asupra Constituţiei, a României.

Oricine va câştiga alegerile, Victor Viorel Ponta ori Klaus Werner Johannis, are obligaţia să schimbe legi în ţară. Altfel, ajungem în penibil. Blatul micilor oamenii va fi gâdele marilor universităţi. UBB-ul va fi atunci universitatea bine, bine că oricum facea noi ce vrem.