Ministerul Educaţiei împreună cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie stabilesc astăzi suma pe care o vor primii profesorii care supraveghează şi corectează lucrările la examenul de Bacalaureat. „Astăzi are loc comisia de dialog social între minister şi sindicalişti şi se vor stabili taxele pentru profesorii care vor participa la Bacalaureat. Într-adevăr, în anii precedenţi erau stabilite aceste chestiuni din timp, anul acesta se decide în al 12-lea ceas, dar nu se pune problema de a boicota Bacalaureatul. Cel puţin nu la nivelul Clujului” a declarat liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj, Lucia Cojocaru. La nivel naţional, situaţia profesorilor care vor participa la Bacalaureatul din acest an nu este la fel de clară. “Sunt semnale de la colegi din teritoriu care nu vor să se prezinte la examen. Probleme sunt la Brăila, Hunedoara, dar şi în alte judeţe. La această oră nu ştim dacă şi cu cât vom fi plătiţi. Ministerul Educaţiei a dat răspunsuri ambigue. Sper să se rezolve, dar ce se întâmplă la Ministerul Educaţiei e de neînţeles. Reforma se face cu oameni, ni se cere din nou apostolatul. Mă îndoiesc că se va realiza, probabil vom avea parte de reversul medaliei şi oamenii, de la sine putere, nu vor participa la examen”, a declarat Gheorghe Isvoranu, liderul sindical al Federaţiei Spiru Haret, potrivit Amos News.
Silvia Boncuţiu
Silvia Boncuţiu