Începutul sfârşitului a început în tagma liberală prin atacurile pe care Tăriceanu le proliferează chiar în interiorul propriului partid. Eşecul celor care au “accidentat” ţara timp de patru ani se poate vedea şi în genul de campanie electorală pe care liberalii şi Marius Nicoară au ales să o ducă pentru câştigarea fotoliului la Primăria Cluj-Napoca. După ce a făcut “afaceri” cu judeţul, acum Marius Nicoară vrea un “business” şi cu municipiul.

Agonia liberalilor a ajuns la poroxism după ce Călin Popescu Tăriceanu a pierdut controlul guvernului. Pe lângă faptul că liberalii au început să se “muşte” între ei, vis-à-vis de alegerile locale pentru un nou primar la Cluj-Napoca, liderii PNL recurg la atacuri politice demne de maidan. Chiar dacă sunt colegi de partid, Tăriceanu a dat startul la “începutul sfârşitului” printr-un atac la adresa Ludovic Orban, acuzându-l că din pricina proastei gestionări a contractului,lucrările la Autostrada Transilvania au bătut pasul pe loc atâţia ani. Disperarea atacului lui Tăriceanu este o încercare de a-şi păstra poziţia de lider în interiorul PNL, chiar dacă acest lucru înseamnă să uite că în toamna anului trecut fostul premier considera că graficul lucrărilor derulate de Bechtel sunt “satisfăcătoare”. “Cred că aceste deficienţe sunt legate, pe de o parte de contract, de anumite prevederi ale contractului care nu au putut fi schimbate, chiar dacă s-a renegociat contractul cu Bechtel, şi alte deficienţe sunt la nivelul Ministerului Transporturilor, care nu a ştiut să ţină în mână această lucrare. Asta este realitatea”, a declarat Tăriceanu în ultima conferinţă pe care a ţinut-o la Cluj.
În acelaşi context virulent, Tăriceanu l-a “lansat” în campanie şi pe “pupilul” său, Marius Nicoară, în campania pentru ocuparea Primăriei Cluj-Napoca, chiar dacă startul oficial al campaniei pentru locale nu a fost dat, iar Nicoară încă nu îşi depusese oficial candidatura la data declaraţiilor. Fostul premier a considerat că prin pocirea numelui unuia dintre contracandidaţii lui Nicoară va obţine capital electoral de la “prostimea” Clujului. “Din partea contracandidaţilor un singur om este mai cunoscut, «omul lui Boc», Sorin Aprostu, mă scuzaţi, Sorin Apostu, care e de foarte puţin timp în Cluj şi care nu s-a remarcat prin proiecte importante pentru acest oraş. Nu s-a făcut o sală de spectacole nouă, nu s-a făcut un centru cultural nou. Pe lângă obligaţiile elementare, care sunt în fişa postului, fiecare primar ar trebui să vină cu o contribuţie personală la dezvoltarea oraşului”, a spus Tăriceanu.

Tăriceanu şi pupilul

Însă, cu siguranţă Tăriceanu ştie şi faptul că Marius Nicoară, nu doar a venit cu “contribuţii personale la dezvoltarea oraşului”, ci chiar oraşul, am putea spune, a contribuit la dezvoltarea lui Nicoară, personaj clujean care poate fi privit ca un adevărat “fiu” al Clujului. Marius Nicoară este cunoscut prin faptul că timp de patru ani a administrat bugetul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, funcţie în care şi-a dat acordul pentru unele dintre cele mai controversate afaceri care se derulează în Cluj.  Unele dintre aceste bussines-uri au ajuns în atenţia procurorilor care instrumentează dosare cu iz penal, altele au reuşit doar să apară pe primele pagini ale ziarelor. Pentru a enumera succint, marile afaceri cu “cântec” girate de Nicoară sunt afacerea stadionului “Ion Moina”, concesionările de terenuri din Gheorgheni (unde s-a construit Iulius Mall) şi din curtea spitalului de pneumoftiziologie “Leon Daniello” de pe strada Victor Babeş (unde se va construi mall-ul Akademia Center), afacerea Tetarom, afacerea Codec, toate acestea fiind făcute pe bani publici şi cu apropiaţi ai lui Marius Nicoară. Unii liberali, alţii doar parteneri de afaceri. Chiar dacă acum stadionul celor de la U Cluj a fost demolat pentru ca în locul vechii arene să se construiască un nou stadion, CJ Cluj, pe timpul conducerii lui Nicoară, a îndreptat sume importante de bani pentru “spoirea” unui stadion care se ştia că va fi demolat. În 2007, CJ Cluj a pus la bătaie 700.000 de lei care au fost împărţiţi între societăţile Construcţii Tudor SRL, 3M SRL şi Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene Cluj (RADJ), aflată în subordinea CJ Cluj. SC 3M SRL aparţine lui Bogdan Marişca, campion de raliuri, lui Mircea Vodă şi lui Cornel Bozga, toţi cu opţiuni liberale şi cunoscuţi ai preşedintelui CJ Cluj, Marius Nicoară. Pentru ca schema 3 M să fie cât mai apropiată de Nicoară, Bozga este partener de afaceri cu nimeni altul decât Liviu Miclăuş, fostul şofer al lui Nicoară. Firmele acestea au făcut lucrări de reparaţii şi întreţinere la un obiectiv care ulterior a fost demolat.

Afaceri de campanie

O altă mega-afacere de casă a liberalilor din CJ Cluj este Tetarom, o societate care dezvoltă parcuri industriale şi la care acţionar majoritar este CJ Cluj. În cadrul Tetarom îşi dezvoltă propriile afaceri oamenii de casă ai liberalilor. Nicolae Badiu şi Valentin Nica, apropiaţi ai lui Nicoară, derulează proiecte hoteliere în parcurile industriale Tetarom I şi II. Pentru siguranţa afacerii Tetarom, firma care asigură paza la aceste parcuri industriale este a unui liberal din Satu-Mare, Radu Ştef, cumnatul ministrului liberal Ovidiu Silaghi. CJ Cluj a reuşit să concesioneze, pentru construirea unui mall, un teren de circa 8.000 mp chiar în centrul Clujului. Norocosul beneficiar este nimeni altul decât un cunoscut al lui Marius Nicoară, Valentin Nica. Gazeta de Cluj a relatat pe larg etapele acestei afaceri, precum şi faptul că Nica şi Nicoară îşi petrec uneori vacanţele împreună. O altă afacere a CJ Cluj girată de Marius Nicoară este “Afacerea Codec”, în cadrul căreia mai mulţi apropiaţi de-ai fostului şef CJ Cluj primesc bani pe bandă rulantă din amenzile de circulaţie. Business-ul radarelor fixe instalate de SC Codec a avut un aşa succes încât la doua luni de la instalarea respectivelor camere, în conturile Codec au intrat circa 500.000 de lei. SC Codec SRL face parte dintr-un grup de firme (Codec Electronics Prod SRL, Codec Internet SRL şi SC Codec SRL) care au ca obiect de activitate promovarea de servicii în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii. Acţionariatul acestor firme este format în exclusivitate din cei mai bogaţi clujeni care au avut acţiuni în cadrul Astral şi, momentan, principalul lor obiect de activitate se regăseşte în cadrul afacerilor imobiliare sau finanţe. Sorin Ghite, Dan Pop Baldi, Bela Urasi,Valentin Nicola, sunt beneficiarii milioanelor provenite din amenzile de circulaţie şi cunoscuţi de-ai lui Nicoară ori prin intermediul grupului din Banca Transilvania, ori prin alte afaceri.

Însă cea mai mare afacere care se înscrie în acest registru a avut loc la finele anului 2005, când CJ Cluj a organizat o licitaţie pentru concesionarea unui teren de 68.430 mp în zona Univers T, acolo unde CJ urma să se asocieze cu o firmă privată în vederea construirii unui centru comercial şi de agrement de tip mall, actualul Iulius Mall. Consilierii judeteni care au facut parte din comisia de licitatie au fost audiaţi de către procurorii DIICOT Cluj şi de către cei aparţinând structurii centrale a DNA.

Până acum şi-au anunţat oficial candidaturile la Primăria Cluj-Napoca, la alegerile parţiale programate pentru 15 februarie, Sorin Apostu (PDL), Gheorghe Oros (Partidul Alianţei Socialiste), Călin Oancea (PNŢCD) şi pictorul Gheorghe Aştileanu (PNG-CD) şi Marius Nicoară (PNL) şi Teodor Pop Puşcsş (PSD). Şi-a mai exprimat intenţia de a candida, ca independent, Grigore Pop, liderul sindicatului Cartel Alfa Cluj.

Conform declaraţiei de avere, Marius Nicoară este cel mai bogat politician clujean. El deţine împreună cu soţia un teren de 1,88 ha în municipiului Cluj-Napoca, un altul de aproape 8.000 mp în Giurcuţa de Sus (comuna Beliş), o casă şi un apartament în Cluj-Napoca şi o casă de vacanţă în Giurcuţa. Nicoară are o barcă de agrement, tablouri în valoare de 54.000 de euro, bijuterii şi ceasuri în valoare de 25.000 de euro, acţiuni la opt societăţi în valoare de aproximativ 16 milioane de lei. La capitolul venituri, Nicoară câştigă, pe lângă indemnizaţia de fost preşedinte al Consiliului Judeţean, şi peste 15 milioane de lei dividente de la Banca Transilvania. La capitolul datorii, liberalul are peste un milion de euro credite şi peste 17 milioane de lei în gajuri pe acţiuni.

Ştefan Trandafir

4 COMENTARII

  1. nicoara este un mincinos nu-si mai aduce aminte de afacerea skoda cind sute de clujeni au ramas cu buzele umflate,in anii 90!!cit a fost pres.cons jud. de ce nu a facut nimic pt. centurile clujului??mai are tupeul sa se i-a de boc?de ce nu a adus bani de la bucuresti ca doar tariceanu e prieten ?????

  2. mai mizerabili,mai indrazniti sa va aratati fetele???jigodii!sa te aleaga naiba de hot ordinar!sper sa nu te aleaga clujenii,si eu te-am ales ca o proasta!

  3. Mai nenorocitilor, sunteti totalmente aerieni. Nicoara este un om de succes. A demonstrat asta si o va mai face. Gunoaiele de la Gazeta continua atacurile lor mizerabile si idioate. Sunt rosi de invidie, jogodiile.

  4. Sa ne fereasca Dumnezeu de un asemanea excroc care an anii 90 era un sifonar parlit si un om fara prejudecati.Prin 99 marele om model o avea amanta pe Patac Luana si venea la ea acasa aceasta locuind cu parintii ziua an amiaza mare nesfiindu-se sa se afiseze cu ea fapt pt care sotia lui era sa se sinucida cand a aflat.Petreceau tot timpul la restaurantul Maestro ampreuna cu sleahta lui de banditi precum Palaghian,Nistor si altii care sant ”membrii fondatori Banca Transilvania”.Nicoara este un om de nimic si un libidinos ordinar care a ajuns unde e datorita faptului ca a turnat si a periat pe cine trebuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.