UPDATE: Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a transmis că o coaliție de guvernare presupune o partajare a responsabilităților în actul de guvernare și, implicit, împărțirea funcțiilor de demnitate publică la nivel național și la nivel județean.

„În condițiile în care PNL Cluj are un post de ministru din cei 10 care-i revin în structura guvernamentală, alte persoane cu rang de secretari de stat în diverse alte structuri dar și alte numiri, s-a ajuns la aceasta situație legată de funcția de prefect. Cred că, dincolo de împărțirea funcțiilor, este important să ne manifestăm responsabil în actul de guvernare. Într-o perioadă dificilă, cu multe provocări legate nu doar de stăvilirea noilor valuri ale pandemiei dar și legat de absorbția fondurilor europene, este important să ne asigurăm că viața de zi cu zi a românilor este mai bună. Dincolo de toate aceste aspecte, desigur, în cadrul forurilor statutare ale partidului, se va spune ce este de spus”, a declarat Daniel Buda, în contextul eșecului pe care l-au înregistrat liberalii de la Cluj.

Știre inițială: Liberalii de la Cluj sunt supărați, după ce Orban și Cîțu le-au dat cu piciorul. PNL Cluj a ratat și funcția de Secretar General al Guvernului, dar și funcția de prefect.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat pentru Gazeta de Cluj că nu-l mai interesează ce decizii se iau – „Guvernul decide la București”. Prefectul Mircea Abrudean nu răspunde la telefon, iar Daniel Buda, președintele PNL Cluj, și-a închis mobilul.

„Îmi este o lehamite profundă față de tot ceea ce s-a întâmplat. Se decide la București, Guvernul va decide. Cum zice el, așa se va face. Nu mă mai interesează, nu mai vreau să știu nimic. Îmi este lehamite”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

„Pe mine nu mă interesează de unde este prefectul. Putea fi și de la partidul extratereștrilor. Mă deranjează mecanismele de decizie din PNL!”, a mai subliniat pentru Gazeta de Cluj Alin Tișe.

Nu li se dă, că li se ia. Primul prefect maghiar după 1940-1944

PNL Cluj a ratat și funcția de Secretar General al Guvernului. Se zvonea că principalul favorit pentru funcția de Secretar General al Guvernului era prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, însă acesta a pierdut trenul. Noul SGG este Tiberiu Horațiu Gorun (PNL Gorj).

UDMR a reușit să-și impună noul prefect la Cluj. Ultimul prefect maghiar din Cluj a activat în 1940-1944, când regiunea se afla sub ocupația maghiară.

Istvan Tasnadi: Sunt șocat

Reprezentantul UDMR Istvan Tasnadi a declarat pentru Gazeta de Cluj că nu se aștepta să preia funcția de prefect și că încă este șocat de decizia guvernării.

„Eu nici în momentul de față nu am vorbit cu colegii mei, am citit în ziare că eu voi fi prefect. Eu încă sunt șocat, nu mă așteptam. M-am trezit dimineață cu mesaje de felicitări”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Istvan Tasnadi.

Citește și EXCLUSIV Mircea Abrudean luptă pentru funcția de Secretar General Adjunct al Guvernului

7 COMENTARII

  1. Era cazul ca trădătorii băsiști de la Cluj s-o ia-n freză! Au furat și au mințit destul aproape două decenii! Acum prefecții de SM, SJ și CJ, prin PNL deschid drumul săgeților spre inima Ardealului! Ce-i lipsește Clujului?….în 2024 un primar UDMR!

    • Mai degraba unul de la USR+ sau un independent, in orice caz ar fi foarte bine sa isi faca bagajele clica lui Boc, ajung 20 de ani de PR si de proiecte pe hartie.

  2. mdeh …! tzaranu-i imbasinat ..! da-ti demisia , CAP-istule ..! ce-ar fi , sa te” caute ”un pic DNA ..?? sunt sigur ca ai ajunge ” material de studiu ” , pe la ” universitatile ” de profil ..!

  3. Poate aceasta noua numire după 60 ani, ca doar istoria se repeta ii va face pe cei ce conduc PNL ul la Cluj sa si dea Demisia. Nu de onoare ca asta nu au. Le am mai cerut o in memoria ascendenților mei. Nu toți născuți in Sj sunt ca Virgil, Ramo, si alți băieți deștepți. Unii sunt saracijegosi! Plâng când au chef ca doar sunt sensibili. Înjura ca așa au văzut ei in capitala, nu beau, nu fumează, însă mănâncă mult si merg la biserica. Fac copii cu alții si nu spun la nimeni, asculta discuții cu borcanu, dar nu le rețin ca de priceput e prea mult. Si culmea ironiei Votează cei mai de vaza politiceni nu cu ei, ci cu alții

  4. Poate aceasta noua numire după 81 ani, ca doar istoria se repeta ii va face pe cei ce conduc PNL ul la Cluj sa si dea Demisia. Nu de onoare ca asta nu au. Le am mai cerut o in memoria ascendenților mei. Nu toți născuți in Sj sunt ca Virgil, Ramo, si alți băieți deștepți. Unii sunt saracijegosi! Plâng când au chef ca doar sunt sensibili. Înjura ca așa au văzut ei in capitala, nu beau, nu fumează, însă mănâncă mult si merg la biserica. Fac copii cu alții si nu spun la nimeni, asculta discuții cu borcanu, dar nu le rețin ca de priceput e prea mult. Si culmea ironiei Votează cei mai de vaza politiceni nu cu ei, ci cu alții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.