Într-un comunicat de presa remis de PNL Cluj, președintele executiv al organizației, Mihai Seplecan, anunță demararea unei inițiative pentru a reabilita taberele din județul Cluj și pentru a oferi vacanțe mai frumoase elevilor clujeni.

”În vederea reactivării vechilor tabere școlare din județul Cluj am demarat împreună cu echipa mea următoarele acțiuni:

  • identificarea locațiilor vechilor tabere școlare din județul Cluj;
  • stabilirea situației juridice a acestora;
  • starea de degradare a clădirilor, având în vedere faptul că multe nu au mai fost folosite de ani de zile și nici nu se știe în proprietatea cui se află;
  • identificare soluțiilor legale de reabilitare, identificarea unor noi locații în cazul în care cele vechi au fost revendicate și a soluțiilor de achiziționare și amenajare a acestora;
  • inițierea de proiecte pe fonduri guvernamentale și/sau europene – licitație de proiecte;
  • obținerea autorizațiilor de construcție în vederea reabilitării acestora.

Scopul acestui proiect este acela de readucere a sistemului de tabere în viața elevilor. Avem șansa să îi scoatem pe copii de pe asfalt, ca să zic așa, să dăm posibilitatea unor amintiri frumoase și copiilor mai puțin favorizați de soartă. Să nu uităm că cele mai frumoase amintiri ale noastre sunt legate de vacanțele petrecute în tabere. În plus avem un câștig cert pentru școlari pentru că învață o anumită disciplină în grup, tehnici de socializare, deprinderea unor aptitudini sociale și de supravietuire atât în comunitate cât și în natură. Mai bine le dăm noi ocazia copiilor să-și facă prieteni să învețe să aibă un hobby și să iubească natura, decât să fie convertiți la o „viață după blocuri””, declară Mihai Seplecan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.