Recentul scandal din Statele Unite, în care sunt implicate Associated Press și Departamentul Justiției, în legătură cu scurgerea de informații clasificate (secrete), care a fost determinat de interceptarea convorbirilor telefonice ale jurnaliștilor de la agenția sus-menționată, pentru o lungă perioadă de timp a readus din nou în discuție libertatea presei și, concomitent, necesitatea protejării surselor din care jurnaliștii preiau informațiile ce le difuzează. AP a informat mass media că serviciile inteligente americane au dejucat un complot al Al-Qaeda, care urmărea să amplaseze o bombă într-un avion cu pasageri ce trebuia să zboare spre Statele Unite.

Cea mai aprigă susținătoare a operațiunii dispuse de procurori a fost administrația Obama. Era normal ca aceasta să apere Departamentul Justiției, dar a surprins amploarea operațiunii de interceptare a convorbirilor telefonice purtate de ziariști, lucru care nu s-a întâmplat nici pe vremea când președintele Americii era Bush jr., iar America se găsea sub șocul atentatelor de la World Trade Center. Ziariștii urmăriți s-au simțit lezați, dar argumente sunt atât pentru punctul de vedere al administrației americane, cât și în favoarea jurnaliștilor în cauză.

Este indiscutabil că libertatea presei trebuie apărată zi de zi, chiar și numai pentru considerentul că presa, până la urmă, este un adevărat câine de pază al democrației. O țară fără o presă independentă este una totalitară, iar îngrădirile aduse posibilității de exprimare duc la situații grotești. La noi, într-un trecut mai îndepărtat, deci înainte de 1989, nu s-a putut anunța decesul unui mare actor deoarece a avut ghinionul ca moartea lui să coincidă cu 23 august. (Un astfel de prilej, deci o mare sărbătoare nu poate fi umbrită de o veste tristă.) Apoi, în perioada când s-a accentuat cultul Elenei Ceaușescu, pe coperta revistei Cinema nu se permitea să apară un singur personaj feminin, ci obligatoriu trebuiau să fie cel puțin două. Cele relevate sunt aspecte relativ benigne, dar în alte țări ziariștii sunt pur și simplu asasinați. în Ucraina, vecină de-a noastră, la un jurnalist i s-a tăiat capul, iar situația din Rusia nu este cu mult diferită, dar rușii, în majoritatea lor, îl iubesc pe Vladimir Putin și nu pe firava opoziție care impresionează numai pe prietenii lor din vest.

Terorismul este un lucru îngrozitor, să ne gândim la atentatele din Boston, dar astfel de evenimente se produc în multe locuri in lume, și de o amploare mult mai mare, dar fiindcă ultimele au loc în Lumea a Treia, ecoul este mult diminuat. Așa fiind, manifestările violente necesită măsuri adecvate, dar nu se justifică nici practicarea torturii și nici deținerea suspecților de terorism în baza de la Guantanamo, fără termen, și în absența unor hotărâri judecătorești de condamnare. Filmul documentar difuzat ieri la HBO, cu privire la anihilarea lui Bin Laden și care evidențiază cât au fost de utile metodele neortodoxe de interogare a suspecților, nu m-a convins deloc. Victima nu poate să recurgă la aceleași procedee ca agresorul, fiindcă atunci nu mai există delimitarea între bine și rău. Este axiomatic că scopul nu scuză mijloacele.

Revenind la interceptarea convorbirilor telefonice, din câte am înțeles din relatările agențiilor de presă internaționale, procedeul în sine nu a fost ilegal. Secretele trebuie să fie salvgardate, dar aceasta este treaba statului, iar confidențialitatea surselor ziariștilor este de asemenea un comandament, fiindcă fără aceasta nu există cu adevărat o presă eficientă. Cele două tendințe relevate sunt contradictorii și trebuie menținut un just echilibru între aceste direcții divergente, ceea ce, oriunde în lume, nu este un lucru ușor de obținut. În aceeași ordine de idei, orice uz de drept, prin practicarea lui excesivă, devine abuz. De altfel, în dreptul tuturor statelor, există configurat conceptul de abuz de drept, care poate interveni atât în dreptul pozitiv (material), cât și în cel procesual.

La noi, unele canale de televiziune, cum ar fi Antenele, Realitatea TV, și mai pot să enumăr vreo două, duc sistematic o politică de dezinformare în funcție de interesele patronilor și a partidelor pe care le sprijină. Aceste derapaje au fost consemnate, ca factor destabilizator, în ultimul raport MCV pe justiție, îndeosebi pentru presiunile făcute asupra magistraților (procurori și judecători). Nici de partea cealaltă a baricadei nu am constatat o tendință spre lucrul bine cumpănit, din care să nu lipsească obiectivitatea. Apariția unui nou canal de televiziune, în care domnul Luca Niculescu este vioara întâi, răspunde unei necesități de a asigura o echidistanță în relatarea evenimentelor politicii interne. În această privință, și televiziunea publică se prezintă în ultima vreme mai bine. Domnul Moise Guran, printre alții, face constant emisiuni interesante, fără partipris-uri evidente. De departe, cel mai de încredere mijloc mass media este Radio România, prin emisiunile de actualități. Cea mai performantă în acest sens este ”Agenda Globală”, care câteodată este mai interesantă ca emisiunile în limba română de la Radio France International, post în care de asemenea se poate avea încredere. Păcat că ultimul nu are acoperire națională.

Libertatea presei și asumarea acesteia cu responsabilitate se pune cu acuitate și în România.

 

17. 05. 2013

Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.